Donald Trump îi consideră pe criticii acordului cu Iranul „geloşi, oameni răi sau proşti". Mesajul transmis de președintele SUA

Data publicării:
Donald Trump
Donald Trump. Foto: Profimedia Images

Preşedintele american Donald Trump i-a criticat joi, prin intermediul reţelei sale Truth Social, pe cei care critică memorandumul de înţelegere semnat cu o zi înainte cu Iranul pentru a pune capăt războiului, considerându-l prea favorabil Republicii Islamice.

„Aceşti proşti, care cred că nu am fost suficient de dur cu Iranul, când Piaţa Bursieră Tocmai A Atins un MAXIM ISTORIC, iar preţurile la Petrol 'o iau la vale', sunt fie geloşi, fie oameni răi, fie proşti. MAKE AMERICA GREAT AGAIN!!!”, a scris preşedintele american.

Sursa: Truth Social

Anterior, secretarul apărării american, Pete Hegseth, i-a mustrat joi pe aliaţii care nu au reuşit să asiste Statele Unite în cererea lor de ajutor folosind baze sau porturi europene pentru a ataca ţinte din Iran, concluzionând că situaţia „a fost ruşinoasă”, potrivit EFE, citată de Agerpres. 

„Prea mulţi dintre aliaţii noştri au spus nu, sau au încercat să ne sufoce cu dezbateri juridice abstracte, sau ne-au criticat public pentru că facem ceea ce ei înşişi nu doresc sau nu pot face. A fost ruşinos", a declarat Hegseth, care participă la o reuniune a miniştrilor apărării ai NATO. 

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Situațiile în care poți rămâne fără pensie. Când poate fi suspendată sau încetată plata de către Casa de...
Digi FM
A murit Dana Tapalagă, actrița din filmul „După dealuri”. Nuami Dinescu, mesaj sfâșietor: „Nu cred că există...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Nuntă în trupa Spice Girls: Mel C a fost mireasă la 52 de ani. Ce cadou i-a făcut Victoria Beckham, deși nu a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
Orașul antic din România descoperit de pe Dunăre. Ce îi așteaptă la țărm pe turiștii ajunși la Drobeta-Turnu...
Newsweek
Când intră pensiile pe card și când sunt aduse de poștaș în august? Surpriză neplăcută pentru femei
Digi FM
Câți bani câștigă Spania după triumful la Cupa Mondială. FIFA împarte premii de sute de milioane de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
8 obiceiuri simple care ne pot proteja de stres, obezitate și boli cronice. Mulți le-au uitat sau nu le mai...
Digi Animal World
Trucul care îi face pe câini și pisici să bea mai multă apă vara. Ai ingredientul deja în bucătărie
Film Now
„Odiseea”, triumf la box office. Cel mai bun debut global al unui film regizat de Christopher Nolan
UTV
Cum l-au sărbătorit Laura Cosoi și cele patru fetițe pe Cosmin Curticăpean, la împlinirea vârstei de 50 de ani