Donald Trump, ultimatum pentru Hamas: Eliberați toți ostaticii și semnați acordul până duminică sau „se va dezlănțui iadul”

Data actualizării: Data publicării:
d trump arata cu degeteul, conferibta de presa
Foto: Profimedia

Donald Trump a dat un ultimatum pentru Hamas, cerând eliberarea tuturor ostaticilor și semnarea unui acord de pace până duminică, ora 18:00. Președinte american a afirmat că „peste 25.000 de soldați au fost deja eliminați” și a avertizat că, în cazul unui refuz, „se va dezlănțui iadul”, iar liderii grupării „vor fi vânați și uciși”.

Donald Trump a transmis un mesaj public în care a cerut Hamas să accepte un acord de pace pe care îl descrie drept „ultima șansă”. În același timp, a cerut eliberarea imediată a tuturor ostaticilor, inclusiv a corpurilor celor decedați.

„Hamas a fost o amenințare nemiloasă și violentă de mulți ani în Orientul Mijlociu. Au ucis, culminând cu masacrul din 7 octombrie din Israel, bebeluși, femei, copii, bătrâni și mulți tineri care se pregăteau să își sărbătorească viitorul împreună”, a declarat Trump.

El a afirmat că „peste 25.000 de soldați Hamas au fost deja uciși”, iar restul sunt „înconjurați și prinși militar, așteptând doar ca eu să dau ordinul pentru ca viețile lor să fie stinse rapid”.

„Cât despre ceilalți, știm unde și cine sunteți, și veți fi vânați și uciși”, a spus Trump, care a cerut palestinienilor nevinovați să părăsească imediat zonele de risc din Gaza: „Toți vor fi îngrijiți de cei care așteaptă să ajute.”

Trump a susținut că marile națiuni din Orientul Mijlociu, împreună cu Statele Unite și Israelul, au convenit asupra unui acord de pace.

„Acest acord salvează de asemenea viețile tuturor luptătorilor Hamas rămași. Detaliile documentului sunt cunoscute lumii și este unul bun pentru toți. Vom avea pace în Orientul Mijlociu, într-un fel sau altul”, a adăugat el.

Președintele a stabilit și un termen clar: „Un acord trebuie încheiat cu Hamas până duminică seara, la ora șase p.m., ora Washington, D.C. Dacă acest acord de ultimă șansă nu va fi încheiat, tot iadul, ca nimic din ce s-a văzut până acum, se va dezlănțui împotriva Hamas. Va fi pace în Orientul Mijlociu, într-un fel sau altul.”

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru, primiți la Palatul Élysée de Emmanuel Macron. De ce vizita de la Paris...
Digi FM
Simona Halep, primul mesaj după apariția de la Wimbledon alături de Dorin Mateiu, presupusul ei iubit. Fanii...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu a slăbit 10 kilograme într-o lună. Dieta pe care o urmează și băutura pe care o consumă în fiecare...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Tu ești fericirea!” Sofia Vergara, spectaculoasă în costum de baie roșu. Și-a sărbătorit ziua de naștere pe...
Adevarul
La ce facultate să dai admiterea, dacă vrei un salariu peste medie după absolvire: „Consecințele unei alegeri...
Newsweek
Pensionarii militari și civili au șanse mari să primească înapoi banii din CASS la pensie. Care sunt pașii?
Digi FM
Eva Herzigova, nuntă după 25 de ani de iubire. S-a căsătorit cu tatăl copiilor ei într-o ceremonie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Sandra Bullock crede că Nicole Kidman e "liberă, sălbatică și aventuroasă", exact ca personajul din filmul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...