Donald Tusk, despre drona prăbușită în Galați: Țările NATO ar trebui să ia în sfârșit în serios provocările Rusiei

Data actualizării: Data publicării:
Donald Tusk, premierul Poloniei
Donald Tusk, premierul Poloniei Sursa foto: Profimedia Images

Ţările membre ale NATO ar trebui să ia „în serios”, în sfârşit, „provocările” Rusiei, cum a fost şi incidentul cu drona prăbuşită în România, dar şi afirmaţii ca cele făcute de fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, potrivit căruia „cetăţenii UE nu vor mai putea dormi liniştiţi”, a declarat sâmbătă premierul polonez Donald Tusk, transmite Agerpres.

„Polonia, statele baltice, acum România. Tot mai multe provocări ruseşti”, a scris Tusk pe Facebook, făcând referire la incidente din acest ţări.

„Ieri (vineri - n.r.), fostul preşedinte al Rusiei (Dmitri Medvedev - n.r.) a declarat că cetăţenii UE nu vor mai putea dormi liniştiţi. Toţi cei din NATO ar trebui să ia în serios, în sfârşit, aceste fapte şi vorbe”, a mai spus şeful guvernului de la Varşovia.

Statele Uniunii Europene ar face mai bine să tacă în legătură cu atacul unei drone asupra unui bloc de locuinţe din România, întrucât toate sunt implicate direct în războiul cu Rusia, a declarat vineri vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev.

„Să se pregătească: acest lucru va continua să se întâmple. Este război! Iar cetăţenii statelor UE, ca populaţie a unor ţări aflate în război, nu vor putea dormi liniştiţi. Mai ales acolo unde sunt amplasate unităţi de producţie a dronelor pentru nevoile formaţiunilor banderiste (termen folosit în discursul rus pentru a desemna autorităţile sau forţele ucrainene, cu referire la Stepan Bandera, figură a naţionalismului ucrainean din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial - n.r.)”, a mai spus Medvedev, comentând incidentul din România.

Citește și: Italia trimite 100 de militari în România. Misiunea era planificată, dar a fost urgentată după prăbușirea dronei rusești la Galați 

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Salma Hayek a furat toate privirile la deschiderea CM 2026. Apariția ei în costum roșu aprins a făcut...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andra, spectaculoasă după ce a slăbit considerabil. Val de reacții după ce artista a apărut într-o rochie...
Film Now
Cine este logodnicul lui Kate Hudson. Actrița i-a dedicat o postare dulce de ziua lui de naștere: „Cel mai...
Adevarul
Pîslaru: 40% dintre români la vârsta activă nu lucrează - și cel mai greu abia urmează, când se pensionează...
Newsweek
7 greșeli care duc la o pensie mai mică. Ce să faci încă din primii ani de angajare?
Digi FM
Dan Negru critică două dintre destinațiile de vacanță preferate ale românilor: „Nu le-aș recomanda”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Pericol ascuns în sezonul cald. Bacteria rară care poate provoca simptome severe după mușcătura de căpușă
Film Now
Hugh Jackman, criticat dur de fani după ce a făcut publică o fotografie în care apare alături de Sutton...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme