Două românce, judecate în Franța pentru trafic de căţei aduşi din România și rele tratamente asupra animalelor

Data actualizării: Data publicării:
catel rasa teckel care doarme
Foto: Profimedia

Două femei românce şi un medic veterinar sunt judecaţi miercuri de o instanţă din oraşul francez Evry, lângă Paris, pentru implicarea lor într-o vastă operaţiune de trafic de căţei între România şi Franţa şi pentru presupuse rele tratamente asupra animalelor, relatează AFP.

Potrivit instanţei, medicul veterinar, care lucrează la Evry, este acuzat de escrocherie în grup organizat. Potrivit unei surse poliţieneşti, el a efectuat anul trecut o microcipare care a permis identificarea unui animal din 300 de pui de căţei rasa teckel importaţi din România în numele unor proprietari adesea fictivi.

Cele două femei românce se ocupau de îngrijirea şi vânzarea animalelor prin intermediul unor anunţuri online, potrivit aceleiaşi surse. Ele sunt urmărite penal pentru furnizarea de informaţii false cumpărătorilor, cum ar fi vârsta şi starea de sănătate a căţeilor, precum şi pentru maltratarea acestora, notează AFP, citată de Agerpres.

Investigaţia a fost deschisă la sfârşitul anului 2025, după ce o persoană a semnalat abuzuri asupra animalelor într-un apartament din regiunea pariziană. Opt căţei au fost găsiţi acolo în condiţii deplorabile.

Plângeri depuse de asociaţii pentru protecţia animalelor la începutul acestui an au denunţat fapte similare. Una dintre aceste plângeri a condus la descoperirea a patru căţei într-un sac de gunoi.

Cercetările au relevat că animalele erau vândute cu 1.800 de euro fiecare, schimburile efectuându-se într-o casă din Saulx-les-Chartreux, la sud de Paris, unde au fost descoperiţi aproximativ 50 de pui de teckel şi au fost reţinute şase persoane. O a şaptea reţinere a avut loc la scurt timp apoi, după ce la domiciliul unei femei au fost găsite carnete de sănătate pentru căţei marcate cu identităţi fictive ale proprietarilor.

Una dintre femeile acuzate a recunoscut că a importat căţeii din România pentru 500 de euro fiecare, cu intenţia de a-i revinde pentru 900 de euro. De asemenea, ea a recunoscut că a folosit o identitate falsă pentru microciparea lor şi a spus că îl cunoaşte pe veterinar. A doua femeie a confirmat că deţine aceşti căţei din rasa teckel, dar a negat orice implicare în trafic.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salariul președintelui Bulgariei, pus față în față cu cel al președintelui României. Diferența este...
Digi FM
Dana Tapalagă va fi înmormântată azi la cimitirul Sfânta Vineri din Capitală. Mesajul emoționant transmis de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Cât au crescut, sunt adorabili!” Imagini rare cu copiii lui Enrique Iglesias în tricourile Spaniei după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
„Se crede Kubrick. Nu e” - Ce spune Irina Margareta Nistor despre „The Odyssey”, pariul de 250 de milioane $...
Newsweek
900 lei pensie după 19 ani munciți plus 15 ani „pe caz de boală”. De ce pensionarul a primit atât de puțin?
Digi FM
Cine este românca care a urcat pe scena finalei Cupei Mondiale 2026. A ținut în mâini trofeul înmânat lui Pau...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Dacă patrupedul tău are respirație urât mirositoare, nu o ignora. Ce poate ascunde acest simptom
Film Now
Richard Gere, cu soția și copiii la finala CM 2026. Imagini virale cu actorul din „Pretty Woman” și alături...
UTV
Andreea Ibacka rupe tăcerea după divorțul de Cabral. „Rănile se vindecă alături de ai mei”