Drapelul Uniunii Europene a revenit pe clădirea Parlamentului de la Budapesta după 12 ani de absență. FIDESZ nu a aplaudat decizia

Data actualizării: Data publicării:
Drapelul Uniunii Europene a revenit la Parlamentul din Budapesta. Foto Profimedia
Drapelul Uniunii Europene a revenit la Parlamentul din Budapesta. Foto: Profimedia

Sâmbătă, Ágnes Forsthoffer a luat prima sa decizie în calitate de nouă președintă a Parlamentului ungar: steagul Uniunii Europene va fi reinstalat în Parlament după o absență de doisprezece ani, relatează Telex

Decizia nu a fost aplaudată de Fidesz, partidul care, condus de Viktor Orban, s-a aflat 16 ani la putere, KDNP şi Mi Hazánk, însă Forsthoffer a afirmat că readucerea drapelului european reprezintă un gest simbolic prin care Ungaria arată că va redeveni „un membru respectat al Uniunii Europene”.

Ea a amintit că, în urmă cu 22 de ani, cetăţenii ungari au spus „da” aderării la Uniunea Europeană, iar prezenţa drapelului UE pe clădirea Parlamentului marchează şi acest moment.

Forsthoffer Ágnes a transmis că readucerea drapelului Uniunii Europene pe faţada Parlamentului este un semnal politic şi simbolic.

Potrivit acesteia, gestul arată că Ungaria îşi reafirmă apartenenţa europeană şi intenţia de a avea din nou un rol respectat în cadrul Uniunii Europene.

„Revenirea drapelului semnalează pasul simbolic prin care vom redeveni membri respectaţi ai Uniunii Europene”, a spus preşedinta Parlamentului.

Ea a arătat că drapelul UE aminteşte şi de opţiunea exprimată de cetăţenii ungari în urmă cu 22 de ani, când aceştia au susţinut aderarea Ungariei la Uniunea Europeană.

Readucerea drapelului UE pe clădirea Parlamentului nu este singurul gest simbolic proeuropean anunţat de noua putere de la Budapesta.

La evenimentul de formare a guvernului, pe lângă imnul Ungariei, imnul secuiesc şi imnul romilor, a fost introdusă și „Oda Bucuriei”, imnul Uniunii Europene.

Magyar Péter anunţase încă din aprilie revenirea drapelului UE la Parlament

La sfârşitul lunii aprilie, Magyar Péter, noul prim-ministru al Ungariei, anunţase că drapelul Uniunii Europene va fi readus pe faţada Parlamentului, alături de drapelul Ungariei şi de drapelul secuiesc.

Drapelul UE fusese scos din Parlament în 2014, la ordinul lui Kövér László.

Kövér nu a dispus arborarea drapelului european nici în 2024, când Ungaria a preluat, de la 1 iulie, preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

La acel moment, explicaţia a fost că îşi menţine principiul anterior şi că arborarea drapelului nu este obligatorie.

 

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce nu poate România să doboare toate dronele rusești care îi încalcă spațiul aerian. Ce sisteme de apărare...
Digi FM
Monica Anghel, dezvăluiri despre momentele de tensiune din căsnicia cu Mihai Caraivan: „Fiecare dintre noi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Puya își anunță retragerea din muzică după peste 20 de ani de carieră: „Mai fac trei albume și gata. Pensie!”
Film Now
Matt Damon a lucrat ca barman timp de o lună pentru un rol celebru. Secretul din spatele filmului care i-a...
Adevarul
Avertismentul UDMR înaintea discuțiilor privind susținerea Guvernului Tomac: „A avut ieșiri agresive la...
Newsweek
Pensiile înghețate oficial, timp de 3 ani. Care pensionari iau, totuși, un sprijin de 538 lei pe lună. De ce?
Digi FM
Și-a tatuat 63 de personaje pe piele, iar finalul nu se întrevede. Un fan Marvel a ajuns în Cartea...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă cu creierul tău când stai pe telefon până târziu în noapte. Medicii avertizează asupra unui...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Timpul stă în loc pentru ea. Sofia Vergara, trup de zeiță într-o rochie roșie ca focul, mulată pe corp...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...