Dronele care survolează ilegal spațiul aerian al Republicii Moldova vor putea fi doborâte

Data publicării:
Moldova confronts Rus ambassador over drone attack
Fragment al unei drone rusești căzute pe teritoriul Republicii Moldova, imagine de arhivă. Foto: Profimedia Images

Aeronavele fără pilot la bord care vor trece ilegal frontiera Republicii Moldova vor putea fi distruse, neutralizate sau zborul acestora va fi luat sub control de către forţele aeriene, subordonate Ministerului Apărării al Republicii Moldova. Prevederile sunt incluse în Legea privind securitatea spaţiului aerian naţional, care a fost publicată vineri în Monitorul Oficial şi care va intra în vigoare la 1 septembrie, informează Moldpres, preluată de Agerpres.

Totodată, în cazul dronelor, care survolează ilegal spaţiul aerian al ţării şi este imposibilă interceptarea acestora, Poliţia de Frontieră va avea dreptul să le imobilizeze sau să le distrugă, prin dezactivarea funcţiilor de comandă, de control sau de comunicaţii.

De asemenea, în cazul în care vor exista informaţii verificate şi confirmate referitoare la utilizarea neautorizată a spaţiului aerian naţional de către o aeronavă civilă sau de stat cu pilot la bord, Ministerul Apărării va asigura protecţia spaţiului aerian, iar autorităţile vor colabora în vederea acordării sprijinului pentru asigurarea securităţii spaţiului aerian naţional.

Totodată, documentul elaborat de Ministerul Apărării reglementează raporturile juridice, organizaţionale şi administrative, apărute în procesul de asigurare a securităţii spaţiului aerian naţional, modul de acţiune în diverse situaţii aeriene şi competenţele specifice privind aprobarea executării măsurilor de securitate aeriană. Necesitatea proiectului de lege a fost generată de situaţia de securitate la nivel regional şi naţional, precum şi de lacunele existente în legislaţia din domeniu.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru, primiți la Palatul Élysée de Emmanuel Macron. De ce vizita de la Paris...
Digi FM
Simona Halep, primul mesaj după apariția de la Wimbledon alături de Dorin Mateiu, presupusul ei iubit. Fanii...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu a slăbit 10 kilograme într-o lună. Dieta pe care o urmează și băutura pe care o consumă în fiecare...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Tu ești fericirea!” Sofia Vergara, spectaculoasă în costum de baie roșu. Și-a sărbătorit ziua de naștere pe...
Adevarul
La ce facultate să dai admiterea, dacă vrei un salariu peste medie după absolvire: „Consecințele unei alegeri...
Newsweek
Pensionarii militari și civili au șanse mari să primească înapoi banii din CASS la pensie. Care sunt pașii?
Digi FM
Eva Herzigova, nuntă după 25 de ani de iubire. S-a căsătorit cu tatăl copiilor ei într-o ceremonie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Sandra Bullock crede că Nicole Kidman e "liberă, sălbatică și aventuroasă", exact ca personajul din filmul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...