Ducesa de Kent, soția vărului regretatei regine Elisabeta a II-a și primul membru al familiei regale britanice care s-a convertit la catolicism în ultimele trei secole, a murit la vârsta de 92 de ani. Palatul Buckingham a transmis că a încetat din viață „liniștită, înconjurată de familie”, în locuința sa de la Palatul Kensington, relatează The Guardian.
Momentul care a emoționat Wimbledon
Momentul pentru care va fi amintită cel mai mult a avut loc în 1993, când a pus brațul pe umerii Janei Novotná, vizibil devastată după ce jucătoarea cehă a pierdut dramatic finala de simplu feminin de la Wimbledon în fața lui Steffi Graf. Novotná a izbucnit în plâns pe umărul ducesei după ce a irosit un avantaj de 4-1 în setul decisiv.
Jana Novotná este consolată de Ducesa de Kent după înfrângerea din finala de simplu feminin de la Wimbledon, Londra. 3 iulie 1993. Foto: Getty Images
Atunci, ducesa – al cărei soț fusese președintele All England Club timp de peste 30 de ani – i-a spus sportivei: „Știu că poți reuși”.
Cinci ani mai târziu, chiar ea i-a înmânat trofeul de câștigătoare.
Retragerea din viața publică
În 1999, ducesa s-a declarat dezamăgită de conducerea Wimbledon, după ce i s-a refuzat permisiunea de a aduce în loja regală pe fiul mic al profesorului Philip Lawrence, ucis cu câțiva ani înainte.
Preferând să fie numită Katharine sau „Doamna Kent”, ducesa a renunțat la titulatura de „Alteța Sa Regală” în 2002, atunci când s-a retras din viața publică.
A continuat apoi să predea muzică mai bine de un deceniu într-o școală primară de stat din Hull. După ce a vizitat școala Wansbeck în 1996, a oferit să ajute la predarea muzicii și a ținut săptămânal lecții de 40 de minute, implicându-se și în activitatea corului. A predat și part-time la o școală din Hammersmith, vestul Londrei, unde învățau unii dintre copiii care locuiau în Grenfell Tower.
După retragerea din rolul de membru activ al familiei regale, a făcut voluntariat pentru organizația Samaritans, a călătorit în diverse țări ca ambasador UNICEF.
Fotografie de arhivă din februarie 1996 cu Ducesa de Kent, întâmpinată într-un cartier sărac din Varanasi, nordul Indiei, în timpul vizitei pentru marcarea a 50 de ani de UNICEF. Foto: Profimedia
În 2004, a fondat organizația caritabilă Future Talent. Aceasta își propune să elimine barierele și să ofere copiilor din medii defavorizate șanse egale de a excela în muzică.
După moartea reginei Elisabeta a II-a, în 2022, Katharine a devenit cel mai vârstnic membru al familiei regale.
Relația cu familia regală și moștenirea lăsată
În 1994, a devenit primul membru al familiei regale britanice care s-a convertit la catolicism în mai bine de 300 de ani. Se așteaptă ca ea să aibă parte de o înmormântare catolică, la care vor participa membri importanți ai familiei regale, inclusiv regele Charles și regina Camilla. Va fi primul serviciu funerar catolic organizat pentru un membru al familiei regale în istoria modernă a Marii Britanii.
Deși a dus o viață separată de ducele de Kent, cei doi nu au divorțat. Relația ducesei cu ceilalți membri ai familiei regale a fost adesea tensionată. Se spune că regretata regină o alinta „Val” sau „Our Val”, o trimitere la valkiriile din mitologia nordică.
Născută Katharine Lucy Mary Worsley pe 22 februarie 1933, viitoarea ducesă a avut o copilărie aristocratică, fiind singura fiică a proprietarului de pământuri colonel Sir William Worsley – baronet – și a soției acestuia, Lady Worsley, la Hovingham Hall, lângă York.
S-a căsătorit în 1961 cu Edward, ducele de Kent, nepot al regelui George al V-lea, supranumit „Steady Eddie” pentru devotamentul său constant față de Casa Regală. Ceremonia a avut loc la catedrala York Minster și a fost remarcată pentru fastul său.
Fotografie de arhivă din 8 iunie 1961 cu Katharine Worsley părăsind reședința de la Hovingham Hall pentru a merge la catedrala York Minster, unde s-a căsătorit cu ducele de Kent și a devenit Ducesă de Kent. Foto: Profimedia
De-a lungul anilor, ducesa a fost apreciată pentru eleganța stilului său vestimentar.
Ducesa a declarat cândva că are „un background mai bun decât oricine altcineva care s-a căsătorit în familia regală de la război încoace, cu excepția prințului Philip”.
Palatul Buckingham a anunțat într-un comunicat că ducesa a murit liniștită joi seara, în locuința sa de la Palatul Kensington, înconjurată de familie.
„Regele și regina, precum și toți membrii familiei regale, se alătură ducelui de Kent, copiilor și nepoților acestuia în doliu și în amintirea afectuoasă a devotamentului de-o viață al ducesei față de toate organizațiile cu care a fost asociată, a pasiunii ei pentru muzică și a empatiei față de tineri”, a transmis Palatul.