După 7 ani de întârzieri, controversatele vehicule Ajax ale Armatei britanice intră în serviciu: „Primul blindat cu adevărat digital”

Data publicării:
A British Army Ajax armoured reconnaissance vehicle driving around the arena at Bovington Tank Museum during Tankfest 2024
Vehicul blindat Ajax al Armatei britanice. Foto: Profimedia

Britanicii nu vor duce un viitor război în același mod ca ucrainenii, au declarat ofițeri militari din Regat, în timp ce armata și-a dezvăluit noul vehicul de recunoaștere conceput pentru a găsi un inamic poziționat la opt kilometri distanță, transmite The Times.

Miniștrii au anunțat miercuri că 50 de vehicule Ajax, pentru care există șase variante, sunt acum gata de desfășurare în operațiuni, la 16 ani de la începerea programului de 5,5 miliarde de lire sterline și cu mai bine de 7 ani mai târziu decât era planificat.

Ministerul Apărării a declarat că acesta este primul vehicul blindat de luptă intrat în serviciul Armatei Britanice în aproape 30 de ani și „cel mai avansat” de acest tip de pe planetă.

Soldații care lucrează în cadrul programului au suferit de probleme de auz, o parte dintre ei fiind nevoiți să fie eliberați din armată sau retrogradați din punct de vedere medical, din cauza zgomotului și a vibrațiilor.

Trupelor li s-au înmânat acum două dispozitive auditive pentru a bloca zgomotul și au fost luate alte măsuri pentru a reduce nivelul vibrațiilor.

Luke Pollard, ministrul achizițiilor publice, s-a aflat la fabrica General Dynamics din Merthyr Tydfil, Țara Galilor, pentru a anunța că vehiculele au atins „capacitatea inițială de operare”. Inițial, acestea urmau să intre în serviciu în 2017.

Pollard a declarat: „Ajax a depășit provocări semnificative, dar, important, putem spune că și-a lăsat în urmă problemele.”

„Ajax s-a dovedit pe teren a fi cel mai avansat vehicul blindat de luptă de greutate medie de pe planetă. Avem mai mult de o escadrilă întreagă pregătită de luptă.”

Pollard a spus că nu poate spune câte persoane au fost afectate de problemele legate de zgomot, dar a adăugat că acestea sunt „de domeniul trecutului” și „nu am declara capacitatea inițială de operare dacă nu ar fi sigură”.

„Nu l-am pune în mâinile forțelor de prima linie dacă nu ar fi sigur”, a subliniat el.

Fiecare vehicul a costat în jur de 10 milioane de lire sterline și a durat trei luni pentru a fi construit.

Vorbind prin legătură video, generalul Roly Walker, șeful Statului Major General, a declarat că Ajax este „primul vehicul de luptă blindat cu adevărat digital din lume”. „Livrăm o armată care este gata să gândească și să manevreze mai bine decât orice adversar”, a adăugat el.

Citește și:

Noua strategie militară a Armatei britanice. Ce este schema „20-40-40” și ce lecții a învățat Londra de la războiul din Ucraina

Anterior, într-un discurs din iunie, Walker a afirmat că vehicule precum Ajax „necesită luni de zile pentru a fi produse și ani pentru a antrena echipaje competente”. „De asemenea, acestea se află din ce în ce mai mult pe partea greșită a curbei de costuri când vine vorba de prețul per distrugere. Un tanc de 20 de milioane de lire sterline și patru membri experimentați ai echipajului au pierdut în fața unei drone de 1.000 de lire sterline operate de un copil cu doar câteva zile de antrenament”, a spus el.

Cu toate acestea, el a afirmat că la momentul respectiv armata necesită platforme care să reziste și să fie letale pentru cât timp au nevoie forțele terestre ca să cucerească și să mențină terenul.

Soldații implicați în livrarea Ajax au fost chestionați despre relevanța vehiculelor în condițiile în care linia frontului din Ucraina este dominată de drone.

Aceștia au subliniat că vehiculele Ajax puteau opera în orice condiții meteorologice și erau capabile să rămână pe câmpul de luptă mult mai mult timp decât vehiculele aeriene fără pilot.

Pollard nu a exclus trimiterea vehiculelor în Ucraina în cazul unui acord de armistițiu, însă nu este clar dacă acestea ar fi utile într-o misiune de antrenament.

Într-un conflict viitor, Armata britanică ar spera să evite situația din Ucraina, unde forțele sale sunt blocate în tranșee, cu sute de drone care zboară zilnic deasupra.

Vehiculul Ajax ar urma să fie folosit împreună cu alte mijloace, cum ar fi tancul principal de luptă Challenger 3, drone, alte aeronave și dispozitive de tragere cu rază lungă de acțiune. Nu ar urma să fie folosit izolat. Cei care operează vehiculul ar fi primele trupe regulate desfășurate pentru a efectua misiuni de recunoaștere și a identifica poziția inamicului înainte ca unitățile de infanterie să-l urmeze.

Maiorul James Faire, în vârstă de 35 de ani, a declarat: „Modul în care Armata britanică dorește să folosească această platformă și modul în care vrem să luptăm nu este modul din prezent, în conflictul din Ucraina.”

„Am vrea să încercăm să evităm să ajungem în situația în care ne aflăm în tranșee, incapabili să ne mișcăm, cu drone în permanență deasupra capului.” El a spus că armata ar dori să rămână mobilă „fără să se împotmolească”.

Trupele păreau încrezătoare că vehiculul va putea învinge un tanc rusesc datorită tunului său de 44 mm, care poate trage muniție perforantă sau explozivă.

Senzorii vehiculelor pot detecta mișcări de la o distanță de până la opt kilometri. Armata britanică va primi 589 de astfel de vehicule până în 2030, au declarat ofițerii militari.

Până în prezent, 165 au fost livrate armatei în total, dintre care 50 sunt gata de desfășurare cu echipaje, potrivit lui Pollard. Ministerul Apărării speră să exporte vehiculele în viitor.

Citește și:

Una dintre țările fondatoare ale NATO nu va atinge ținta de 2,5% din PIB pentru apărare până în 2030. Care este motivul

Editor : Ș.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pericolul ascuns sub pământul României. Avertismentul unui expert american despre mineralele critice din ţara...
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere a lăsat în urmă Bonnie Tyler, după 50 de ani de carieră. Artista și soțul ei n-au avut copii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
Există motive sau scuze care justifică violența împotriva copiilor? Răspunsul dat de un specialist la...
Newsweek
Casa de Pensii, obligată să schimbe formula de recalculare pentru un pensionar cu grupe. Ia bani mai mulți
Digi FM
Cum arată corveta livrată de Turcia României. E prima navă de luptă nouă care se alătură flotei în peste 30...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, în organism după ce îți faci un tatuaj. Descoperirea care i-a pus pe gânduri pe...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Russell Crowe și-a sărbătorit fiul de 20 de ani cu o poză în care își arată mușchii. Fanii au remarcat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...