După atacul din Hanau, în Germania se cere punerea sub supraveghere a partidului extremist AfD pentru că a alimentat retorica rasistă

Data actualizării: Data publicării:
Poliție la Hanau, în Germania, după două incidente armate soldate cu morți
Poliție la Hanau, în Germania, după două incidente armate soldate cu morți Foto: Boris Rössler / AFP / Profimedia

Politicieni proeminenţi din Germania cer ca partidul de extremă dreapta, Alternativa pentru Germania, să fie pus sub supraveghere, relatează The Guardian. Ei susţin că formaţiunea a alimentat retorica xenofobă şi extremistă din spatele atacului din Hanau în care a murit şi un român.

Nouă persoane, majoritatea tineri imigranţi, au fost ucişi cu sânge rece, joi, în oraşul din sud-vestul Germaniei de Tobias Rathjen, în vârstă de 43 de ani, care a publicat un clip rasist împreună cu un manifest anti-imigranţi şi xenofob înainte de a comite atacul.

În seara zilei de joi, mii de oameni au ieşit în stradă în 50 de oraşe din jurul Germaniei pentru a protesta împotriva rasismului şi extremismului de dreapta. Ei au scandat „Afara cu naziştii!”.

Lars Klingbeil, secretarul general al SPD, partidul de stânga din Germania, aflat într-o coaliţie guvernamentală cu CDU-ul Angelei Merkel, a cerut restricţionarea AfD-ului, argumentând că această formaţiune a contribuit la normalizarea retoricii de extremă-dreapta.

O singură persoană a comis atacul din Hanau, dar au fost mulţi alţii care i-au furnizat muniţia, iar AfD este cu siguranţa printre aceştia”. Klingbeil mai spune că AfD a contribuit la „otrăvirea societăţii” în ultimele luni şi în ultimii ani, mai specific de când a intrat în parlament în 2017 ca principal partid de opoziţie.

Este foarte clar că AfD este un partid care ar trebui pus sub supraveghere constituţională”. Atunci când autorităţile germane stabilesc că există o organizaţie care are „ambiţii extremiste”, atunci ea poate fi monitorizată cu atenţie cu ajutorul mai multor tehnici de supraveghere.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri