După Germania, și Spania susține că e „prea devreme” pentru discuții privind trimiterea de trupe în Ucraina

Data publicării:
spania
Foto: Jose Manuel Albares, ministrul afacerilor externe spaniol / Sursa foto: Profimedia Images

Spania a afirmat luni, la fel ca Germania, că este „prea devreme” să se discute despre trimiterea de trupe în Ucraina, după ce Marea Britanie s-a declarat dispusă să trimită, dacă va fi necesar, soldaţi ca forţă de menţinere a păcii, transmite AFP, potrivit Agerpres. 

„Este prea devreme pentru moment să vorbim despre desfăşurarea de trupe în Ucraina. Nu există pace în prezent” şi obiectivul diplomaţiei „trebuie să se ajungă la ea cât mai devreme posibil”, a declarat ministrul de externe José Manuel Albares, într-o conferinţă de presă.

„Când vom avea pace, atunci va trebui să vedem care sunt condiţiile pe care le cere. Când vorbim de desfăşurarea de forţe armate, trebuie văzut care este misiunea lor, cine poate să o constituie, sub ce drapel, cu ce mandat”, a adăugat ministrul spaniol după o întrevedere cu omologul brazilian Mauro Vieira.

Prim-ministrul britanic Keir Starmer s-a declarat duminică dispus să trimită soldaţi în Ucraina dacă se va dovedi necesar, pentru a „contribui la garanţiile de securitate”, şi i-a chemat pe europeni să joace un rol mai important în NATO.

În ce o priveşte, Germania consideră „premature” discuţiile despre o eventuală trimitere de trupe în Ucraina, şi că trebuie aşteptat „să se vadă dacă şi cum pacea, aşa cum sperăm, se instaurează în Ucraina”.

La rândul său, Polonia, prin vocea premierului Donald Tusk, a declarat că nu va trimite trupe în Ucraina.

„Nu avem intenţia să trimitem soldaţi polonezi pe teritoriul Ucrainei. Vom acorda sprijin logistic şi politic statelor care vor dori poate să ofere astfel de garanţii în viitor, precum garanţii fizice”, a afirmat Tusk înainte de a pleca spre Paris, la o reuniune de urgenţă la care se va discuta rolul Europei într-o eventuală încetare a focului în Ucraina.

Reuniunea informală de urgenţă a fost convocată de preşedintele francez Emmanuel Macron şi la ea au fost invitate câteva state membre ale UE - Germania, Italia, Polonia, Spania, Olanda şi Danemarca - reprezentând ţările baltice şi scandinave -, plus Marea Britanie. Sunt aşteptaţi, de asemenea, Antonio Costa, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pericolul ascuns sub pământul României. Avertismentul unui expert american despre mineralele critice din ţara...
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Adda, confesiune din vacanță și imagini în costum de baie: "Eram supărată că nu am reușit să slăbesc 4 kg"
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filme cu Tom Holland. Cele mai bune producții cu actorul din „Spider-Man”
Adevarul
Presa franceză, despre frații Pavăl după preluarea gigantului de retail Carrefour România: „Un ofertant...
Newsweek
Ce contribuții nu sunt luate în considerare la pensie? Înalta Curte a lăsat un pensionar fără 19.400 lei
Digi FM
Cum arată corveta livrată de Turcia României. E prima navă de luptă nouă care se alătură flotei în peste 30...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Stomacul meu se mănâncă singur". Bryan Johnson, milionarul care vrea să trăiască până la 160 de ani, a...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Cine e actrița considerată revelația din "Odiseea". Tom Holland și Matt Damon, în rolurile carierei
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...