După interzicerea hainelor străine, o țară din Asia Centrală va publica un ghid cu recomandări despre cum să se îmbrace femeile

Data publicării:
Femei din Tadjikistan. Foto: Profimedia

Autorităţile din Tadjikistan, o ţară musulmană din Asia Centrală, va publica în iulie un ghid cu sfaturi adresate femeilor, referitoare la hainele tradiţionale recomandate pentru fiecare moment din viaţa lor, după ce anul trecut a interzis purtarea îmbrăcămintei străine, pentru a combate islamismul radical, relatează miercuri AFP, citată de Agerpres.

„Am elaborat un proiect de recomandări privind îmbrăcămintea naţională pentru fete şi femei din Tadjikistan", a declarat miercuri pentru AFP un responsabil din cadrul Ministerului Culturii, Khurched Nizomi.

„Această carte, cu titlu de recomandare, se bazează pe surse ştiinţifice şi istorice, precum şi pe experţi", a explicat Nizomi.

Ghidul, care urmează să fie publicat în iulie, va fi distribuit „iniţial gratuit" şi va include numeroase exemple şi fotografii, a adăugat Nizomi.

Acest ghid va prezenta hainele pe care femeile, dar şi fetele, sunt invitate să le poarte, „în funcţie vârsta lor", inclusiv „în timpul ceremoniilor, la serviciu, în timpul odihnei, la teatru, acasă".

Cărţi similare au mai fost publicate de autorităţi în urmă cu câţiva ani, însă aceasta „depăşeşte ediţiile precedente în ceea ce priveşte calitatea tipăriturii, alegerea fotografiilor, textele şi sursele istorice".

„Tradiţiile sunt menţinute, cu adăugiri ale creatorilor, în concordanţă cu tendinţele moderne", a spus oficialul tadjic, adăugând că „ar putea fi dezvoltat un ghid separat pentru bărbaţi".

Publicarea ghidului vine pe fondul unei legi adoptate în 2024, care interzice „importul, vânzarea şi promovarea îmbrăcămintei străine, precum şi purtarea acesteia în locuri publice",  la cererea preşedintelui Emomali Rakhmon.

În Tadjikistan, purtarea bărbii lungi este interzisă, sub pretextul combaterii „islamismului şi extremismului religios", după ce numeroşi cetăţeni tadjici s-au alăturat grupărilor jihadiste din zona sirio-irakiană, în jurul anului 2015, notează AFP.

Liderul tadjic, aflat la putere din 1992, a descris purtarea hijabului drept o „problemă societală". Iar autorităţile le-au cerut în mod repetat femeilor, în ultimii ani, să „se îmbrace în stilul tadjic", adică „să nu poarte haine europene revelatoare" sau „haine negre şi hijab".

Editor : A.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a schimbat în averea lui Marcel Ciolacu după plecarea din Guvern. Câți bani are în conturi și ce datorii...
Digi FM
Scene halucinante la casa de marcat. Oana Zamfir, martoră la o discuție ireală: I-aș împușca pe toți
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
DARA, câștigătoarea Eurovision 2026, își încântă fanii cu imagini în costum de baie. S-a relaxat pe plaja din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sam Neill, o viață amoroasă tumultuoasă. Actorul a avut două căsnicii, și-a dat un fiu spre adopție și...
Adevarul
Cum trăiesc românii cu credit ipotecar. Între siguranța unui „acasă” și prețul plătit în fiecare lună
Newsweek
Ce să nu faci niciodată seara dacă ești la pensie? Greșeala care te “costă” sănătatea și aspectul fizic
Digi FM
Ada Galeș, mărturisiri dureroase după ce a pierdut o sarcină: „Rațiunea nu mai ajută cu nimic!” Anul trecut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Christopher Nolan răspunde criticilor aduse distribuției din „The Odyssey”: Mi-am petrecut 10 ani din viață...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...