După mai bine de 30 de ani, doi foști oficiali ai Cehoslovaciei vor fi anchetați pentru moartea celor care au vrut să treacă în Vest

Data publicării:
gard de sarma ghimpata la memorialul dedicat cortinei de fier din slovacia
Doi foști oficiali ai Cehoslovaciei ar putea fi trași la răspundere pentru moartea celor care voiau să traverseze Cortina de Fier Foto: Profimedia Images

Doi foşti oficiali care au deținut funcții cu rang înalt în Cehoslovacia comunistă ar putea fi traşi la răspundere pentru moartea mai multor persoane care au încercat să traverseze aşa-zisa Cortină de Fier, după ce Curtea Constituțională din Cehia a decis, vineri, relansarea anchetei cu privire la aceste decese, relatează agenția dpa, preluată de Agerpres.

„Cortina de Fier” a divizat Europa de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1945, până la încheierea Războiului Rece, în 1991, delimitând, printr-o graniță bine păzită, teritoriul țărilor aflate sub influența URSS de zona țărilor democratice.

Graniţa Cehoslovaciei cu Occidentul era intens păzită înainte de Revoluţia din 1989. Între 1948 şi 1989, cel puţin 282 de oameni au murit la această frontieră în încercarea de a fugi în Vest, potrivit Oficiului pentru Documentarea şi Investigarea Crimelor Comunismului (UDV) de la Praga.

Curtea Constituţională a Republicii Cehe, cu sediul la Brno, a dispus vineri redeschiderea anchetei procuraturii împotriva lui Lubomir Strougal şi Vratislav Vajnar, fost prim-ministru, respectiv fost ministru de interne ai Cehoslovaciei.

Hotărârea Curţii vine în urma unui apel formulat de şase cetăţeni germani, care au fost răniţi în timp ce încercau să fugă din Republica Democrată Germană în Occident via Cehoslovacia sau care sunt rude ale victimelor ucise în încercarea de a trece frontiera.

Lubomir Strougal, care are în prezent 97 de ani, a fost şef al guvernului cehoslovac din 1970 până în 1988, iar Vratislav Vajnar, în vârstă de 91 de ani, a fost ministru de interne între 1983 şi 1988.

Biroul Procurorului Public de la Praga a dispus încheierea urmăririlor, pe motiv că cei doi nu sunt apţi să fie chemaţi la bară. Judecătorii constituţionali au respins însă acest argument. Ei și-au exprimat dubii în legătură cu imparțialitatea experților medicali care au considerat că cei doi foști oficiali nu sunt apți pentru a fi judecați. Având în vedere că şi-au urmat carierele în timpul socialismului, există „îndoieli rezonabile” în legătură cu imparţialitatea experţilor medicali care au elaborat raportul în acest sens, menționează instanţa într-un comunicat.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF caută diferențele dintre venituri și avere. Ce se întâmplă dacă spui că banii provin din economii ținute...
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Povestea mai puțin cunoscută a lui Natalie Imbruglia. A rămas fără bani și a locuit într-un subsol după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Primele detalii oficiale despre moartea lui Hayden Panettiere. Apelul la numărul de urgență a fost făcut de o...
Adevarul
Cât trebuie să câștigi ca să trăiești confortabil în Grecia. Suma de care ai nevoie lunar
Newsweek
Vestea anului pentru pensionari. CCR a anunțat când va judeca dacă Legea Pensiilor e constituțională
Digi FM
Iubita lui David Popovici, declarație de dragoste după victoria de la Paris: „Îl iubesc prea mult pe acest...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Următoarea eclipsă totală de Soare va fi cea mai lungă din acest secol. În ce regiuni se va vedea cel mai bine
Digi Animal World
Gestul făcut de un câine pentru a-și convinge stăpânul să-i dea o felie de pizza: „Se oprește doar când...
Film Now
Imaginea care a cucerit fanii. Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones, în vacanță alături de copiii lor...
UTV
Dana Scîntei, fosta iubită a lui Azteca, s-a afișat alături de Maduka Okoye. Imaginile au stârnit speculații