Galerie Foto "E ca apocalipsa, ca un film de război". O turistă prinsă cu familia în încendiile devastatoare din Grecia a povestit coșmarul trăit

Data actualizării: Data publicării:
incendii in grecia
Zeci de incendii s-au declanşat în weekend în Grecia. FOTO: Profimedia Images

Pompierii greci au continuat marţi, pentru a doua zi consecutiv, lupta cu un incendiu de vegetaţie pe insula Kos. O turistă britanică aflată în vacanță cu familia a descris pentru Sky News scenele „apocaliptice” de pe insula grecească.

Clare Smith, în vârstă de 38 de ani, este în vacanță în Kos împreună cu soțul și fiica ei în vârstă de nouă ani. Ea a declarat pentru Sky News că situația s-a „înrăutățit semnificativ” de-a lungul zilei, cu „coloane groase de fum negru” care se ridică pe cer.

Familia din Edinburgh stătea la un hotel în afara orașului stațiune Kardamena când a primit alerte pe telefon în care oamenilor din zonă li se transmitea să se mute din cauza incendiului de vegetație.

Zeci de incendii s-au declanşat în weekend în Grecia. FOTO: Profimedia Images
Zeci de incendii s-au declanşat în weekend în Grecia. FOTO: Profimedia Images

„Toată lumea este speriată”, a spus Clare Smith. Familia ei și alți oaspeți au așteptat cea mai mare parte a serii să vadă ce trebuie să facă, iar apoi angajații hotelului le-au spus că vor veni autocare ca să îi ia de acolo.

Femeia a povestit că toată ziua a văzut avioane și elicoptere care interveneau pentru stingerea incendiului sau izolarea flăcărilor despre care ea a spus că erau probabil la 9-10 kilometri distanță. „vântul bătea foarte tare. Cerul este acoperit de fum. E ca apocalipsa, te simți ca într-un film de război.", a povestit ea.

Peste 100 de pompieri asistați de 11 avioane și cinci elicoptere încercau să stingă incendiile pe insulele Kos și Chios. Alte două incendii au afectat o zonă de 24 de acri, nu departe de capitală, Atena.

Pompierii greci au continuat marţi, pentru a doua zi consecutiv, lupta cu un incendiu de vegetaţie pe insula Kos, în timp ce sute de turişti şi localnici au fost nevoiţi să evacueze zona în cursul nopţii.

Incendiul de vegetaţie a ajuns, în cursul nopţii, în satul Kardamaina, situat la malul mării, oamenii refugiindu-se într-un centru sportiv şi în alte locaţii, a declarat pentru Reuters Christos Efstratiou, viceguvernatorul Arhipelagului Dodecanez. Incendiul a scăzut din intensitate până marţi dimineaţă, permiţând persoanelor evacuate să revină în hoteluri şi la casele lor, iar clădirile nu au suferit pagube, a precizat Efstratiou.

Peste 100 de pompieri, asistaţi de un elicopter, se luptau în continuare cu incendiul pentru împiedica o reizbucnire a flăcărilor, a indicat brigada de pompieri. Zeci de incendii s-au declanşat în weekend în Grecia, dintre care două în apropiere de capitala Atena.

Premierul Kyriakos Mitsotakis a avertizat luni asupra unei veri periculoase în ceea ce priveşte incendiile de vegetaţie, ca urmare a unei secete prelungite. Marţi, echipele de intervenţie, asistate de aeronave pentru stingerea incendiilor, s-au luptat, de asemenea, cu flăcările în insula Chios şi în Creta.

Incendiile de vegetaţie au loc frecvent în această ţară mediteraneană, însă în ultimii ani au devenit mai devastatoare, în condiţiile unor veri mai călduroase, mai aride şi mai vântoase, asociate de oamenii de ştiinţă cu efectele schimbărilor climatice. 

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cele mai sigure locuri de pe Pământ în cazul unui război nuclear. Unde ar fi cele mai mari șanse de...
Digi FM
„Inima mi-e mult mai ușoară acum”. Doi muncitori au fost salvați dintr-un tunel, după o săptămână de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Alanis Morissette la 30 de ani de la lansarea piesei "Ironic". E în centrul unui scandal cu droguri...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
George Clooney și-a ipotecat casa și s-a plătit cu doar 1 dolar pentru a face un film. Dezvăluiri despre...
Adevarul
„Amendamentul Fritz”, analizat de Bruxelles. Ursula von der Leyen avertizează asupra consecințelor pentru...
Newsweek
Ce trebuie să facă pensionarii care vor să recupereze CASS la pensie? Judecătorii decid dacă dau banii înapoi
Digi FM
Cristina Spătar, sinceră despre problemele de sănătate. Cântăreața a intrat în depresie: „Am văzut cada plină...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
Creatură uriașă, surprinsă lângă o plajă din New York. Manta de aproape 8 metri a apărut chiar în apropierea...
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”