Sari la conținut

ECFR: „Scenariul Singapore”, metoda de „coșmar” pe care ar putea-o alege Trump la întâlnirea cu Putin

Pe 16 iulie, Donald Trump și Vladimir Putin se vor întâlni la Helsinki, într-un summit despre care analiștii au discutat în ultimele săptămâni ca fiind un semnal de alarmă în cancelariile europene. Care ar fi, totuși, cel mai nefast rezultat al întrevederii dintre cei doi lideri? Carl Bildt, expert din cadrul European Council of Foreign Relations (ECFR), ne oferă următorul exercițiu de imaginație.

G20 Nations Hold Hamburg Summit

Foto: Guliver/GettyImages

Întâlnirea de la Singapore dintre președintele SUA și dictatorul nord-coreean Kim Jong-un a fost interpretată de presa internațională drept un spectacol al concesiilor americane. Mai precis, subliniază Bild, în timp ce Trump a încasat procentele de imagine, liderul de la Phenian s-a ales cu partea adevărat importantă – miezul pragmatic al strategiei politice.

Iar acum, Bruxellesul pare a aștepta cu nervii încordați summitul de luni din capitala Finlandei. Cum ar arăta un „nor negru” în UE ca urmare a întâlnirii Trump-Putin? Un deznodământ după un „scenariu Singapore”, este de părere expertul ECFR.

Dacă Donald Trump va decide să meargă pe un astfel de scenariu, atunci lucrurile vor deveni subit „îngrijorătoare”. În spiritul întâlnirii cu Kim Jong-un, „am putea auzi că Putin este iubit de poporul rus, că el poate fi cu adevărat de încredere, că cei doi vor construi o relație formidabilă și că ne așteaptă zile pline de fericire. Președintele (american – n.r.) ar putea chiar adăuga că sunt câteva plaje excepționale (în Rusia – n.r.) unde ar putea fi construite (din investiții americane – n.r.) niște blocuri rezidențiale. Drepturile omului? Ei bine, în multe colțuri ale lumii viața e grea”.

Anexarea Peninsulei Crimeea, ghimpele geopolitic dintre UE și Rusia? „Asta nu e vina lui Putin. Este unul dintre multele chestiuni pe care președintele Barack Obama le-a făcut vraiște. Mai mult, i s-a spus că toți de acolo vorbesc rusă. Ca și în Belarus, precum și în multe zone din Kazahstan”, scrie Carl Bildt în analiza sa, ironizând un tip de argumentație de  „stand-up comedy” cu care Donald Trump a mai ieșit în întâmpinarea comunității internaționale pe diverse probleme delicate de politică externă.

Mai departe, dacă președintele american va folosi „scenariul Singapore”, nu ar trebui să ne șocheze o afirmație precum aceea că „exercițiile militare ale NATO sunt «provocatoare» și ar trebui oprite”. În plus, „contribuabilii americani ar economisi și niște bani”. Și, dintr-una într-alta, în interiorul acestei logici Donald Trump ar putea trimite și o săgeată spre Germania, care ar face bine „să nu mai vândă atâtea mașini și să concentreze mai degrabă pe tancuri”.

De cealaltă parte, atrage atenția Carl Bildt, Putin, văzând un Trump expansiv și împăciuitor, își va folosi „perspicacitatea”. „Va arunca câteva declarații despre cum Trump este un mare lider și că națiunile suverane au dreptul să facă ce doresc (...) De asemenea, și el va spune că se vorbește rusa în Crimeea și că, apropo, au niște plaje minutate acolo”, mai notează expertul ECFR.

„Să sperăm că acest scenariu de coșmar nu va deveni realitate”, spune Bildt, adăugând la final: „Dar în ziua de astăzi cine mai știe...”

 

Etichete: SUA , Vladimir Putin , Rusia , donald trump , summit trump putin

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale