Ed Sheeran va primi despăgubiri de peste 1 milion de euro după ce a câștigat procesul în care era acuzat de plagiat

Data publicării:
Ed Sheeran in timpul unui concert
Ed Sheeran a fost acuzat de plagiat pentru melodia „Shape Of You”

Ed Sheeran a obţinut despăgubiri de peste 1 milion de euro, care i-au fost acordate pentru acoperirea cheltuielilor de judecată în urma procesului câştigat recent în faţa a doi cântăreți care l-au acuzat de plagiat.

La începutul lunii aprilie, artistul britanic, în vârstă de 31 de ani, a obţinut câştig de cauză la Înalta Curte din Londra după un proces pe care starul pop l-a considerat emblematic pentru practicile abuzive care subminează industria muzicală, notează AFP, citată de Agerpres. Conform deciziei pronunţate de instanţa britanică, Ed Sheeran nu a copiat, nici "deliberat", nici "inconştient", o parte din linia melodică a cântecului "Oh Why" lansat în 2015 de Sami Chokri şi Ross O'Donoghue atunci când a compus piesa lui de mare succes "Shape Of You" (2017), unul dintre cele mai bine vândute single-uri din lume.

Într-o hotărâre complementară ce a fost anunţată marţi, judecătorul Antony Zacaroli a decis că reclamanţii vor trebui să plătească cheltuieli de judecată în valoare de 916.200 de lire sterline (1,067 milioane de euro).

În timpul procesului, care a durat 10 zile în luna martie, cele două piese au fost difuzate în sala de judecată, precum şi, dintr-o eroare regretabilă, un fragment dintr-un cântec încă nelansat al starului britanic.

Ed Sheeran a dezminţit atunci că ar fi "împrumutat" idei de la compozitori mai puţin cunoscuţi, în timp ce avocatul reclamanţilor, deşi a recunoscut "geniul muzical" al celebrului artist pop, a declarat despre acesta că este "o coţofană", referindu-se la o pasăre acuzată uneori că "fură" diverse obiecte strălucitoare.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Scandalul de la ANM ia amploare. Diana Buzoianu explică de ce nu poate fi demisă directoarea Elena Mateescu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
De ce s-a despărțit Cheloo de prima soție. Daniela Niculescu rupe tăcerea despre mariajul lor: „A plâns”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sylvester Stallone, dezvăluiri despre conflictul de 20 de ani cu Arnold Schwarzenegger: „A fost ca o luptă pe...
Adevarul
„Timpul este inamicul nostru”. Avertisment despre apărarea României și ritmul lent al înzestrării
Newsweek
Pensiile speciale de 3.000€ ale primarilor. O comisie condusă de senatorul AUR Chelaru refuză să le elimine
Digi FM
Elena Ceaușescu ar fi luat o decizie drastică în privința Nadiei Comăneci, din cauza relației cu Nicu. De ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
O furnică minusculă provoacă îngrijorare în 22 de state. Pentru unii oameni, înțepătura sa poate fi mortală
Film Now
Uma Thurman, în rochie-sacou și pantofi cu toc pe covorul roșu. A făcut furori la premiera noului sezon...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro