Sari la conținut

Carnagiu printre creștinii egipteni, de Florii. Preşedintele a declarat stare de urgenţă pe trei luni

Cel puțin 40 de persoane au fost ucise de o explozie care a avut loc, duminică, într-o biserică coptă din nordul Egiptului în timp ce era celebrată slujba de Florii. La scurt timp după aceea, o nouă explozie s-a produs în fața catedralei copte din orașul Alexandria.

cairo 3

ACTUALIZARE 23.00. Preşedintele egiptean Abdel Fattah el-Sisi declară starea de urgenţă pe o perioadă de trei luni, în urma atentatelor Statului islamic vizând două biserici copte.

Şeful statului egiptean a ordonat anterior mobilizarea armatei în ţară.

Statul Islamic a revendicat atentatele cu bombă de la Tanta şi Alexandria.

Aceste două atentate din duminica Floriilor sunt ultimele dintr-o serie vizând minoritatea coptă din Egipt.

ACTUALIZARE 16:00  Sunt cel puţin 41 de morţi în cele două explozii care au vizat două biserici din Egipt. Ultimele informaţii arată că atentatele au fost revendicate de gruparea teoristă Stat Islamic. 

În deflagrația din faţa catedralei copte din Alexandria au murit cel puţin 11 oameni şi alţi 33 au fost răniţi, după ce un atacator sinucigaş a detonat încărcătura explozivă pe care o avea asupra sa chiar în timp ce zeci de credincioşi ieşeau de la slujba de Florii. Atacul l-ar fi vizat pe liderul Bisericii Copte din Egipt. Totul s-a întâmplat după ce o altă explozie a avut loc într-un lăcaş de cult din localitatea Tanta, la 100 de kilometri de Cairo. Un bilanţ încă provizoriu indică 30 de morţi şi 59 de răniţi.

ACTUALIZARE 14:59 Un nou bilanț la Alexandria indică șase morți și peste 65 de răniți. Între timp, la Tanta, orașul unde s-a produs prima explozie, bilanțul morților a ajuns la 30. În total, cele două acte teroriste s-au soldat cu 36 de morți și peste 90 de răniți.

ACTUALIZARE 14:44 Bilanțul morților de la Alexandria a ajuns la șase. De asemenea, 33 de persoane sunt rănite.

Unele surse vorbesc despre un kamikaze care s-ar fi aruncat în aer, altele de o mașină-capcană.

Potrivit CNN, Patriarhul Theodoros al II-lea se afla în interiorul catedralei în momentul în care a avut loc explozia.

ACTUALIZARE 14:27 Explozia de la Alexandria s-a soldat cu doi morți - doi polițiști - și 21 de răniți.

ACTUALIZARE 14:18 Potrivit AFP, o nouă explozie s-a produs duminică în fața catedralei din orașul Alexandria, al doilea oraș ca mărime al țării, acolo unde se află și sediul Bisericii Copte. Potrivit televiziunilor egiptene, și această explozie s-a soldat cu victime. 

O mașină-capcană a sărit în aer la scurt timp după ce Papa Theodoros al II-lea (șeful Bisericii Copte din Alexandria) părăsise catedrala pentru a merge în orașul Tanta, unde duminică dimineața a avut loc un adevărat carnagiu în biserica coptă, vizată de o puternică explozie.

ACTUALIZARE 12:45  Cel puţin 28 oameni au murit şi alţi 40 au fost răniţi. Momentul deflagraţiei a fost surprins de camerele televiziunilor care transmiteau în direct. Explozia a avut loc într-un lăcaş religios creştin din localitatea Tanta, situată la aproape 100 de kilometri de capitala Cairo. Explozibilul a fost plasat sub un scaun de rugăciune și detonat în momentul serviciului religios.

În biserică se aflau zeci de creştini copţi, minoritate religioasă din Egipt.

Sunt şi martori care spun că ar fi avut loc două explozii. 

Explozia de azi are loc cu trei săptămâni înainte de vizita Papei Francisc în Egipt.

Copții din Egipt, care țin de Biserica Ortodoxă din Alexandria, sunt cea mai mare comunitate creștină din Orientul Mijlociu. Comunitatea lor a mai fost vizată și în trecut de atentate sângeroase. Cel puțin 25 de oameni au murit și 49 au fost răniți în decembrie, după ce o bombă a explodat în cea mai mare catedrală coptă din Cairo. Multe dintre victime au fost femei și copii. Acesta era considerat unul dintre cele mai sângeroase atentate care au vizat comunitatea creștină din Egipt, o comunitate care s-a confruntat cu persecuții și discriminare, mai ales de la îndepărtarea de la putere a fostului președinte Hosni Mubarak, menționează CNN. Atentatul din decembrie a fost revendicat de gruparea teroristă Stat Islamic.

Creștinii copți reprezintă aproape 10 la sută din populația de 91 de milioane de locuitori a Egiptului. Ei își bazează credința pe învățăturile apostolului Marcu, care a introdus creștinismul în Egipt. 

ACTUALIZARE 12:00 Sunt 26 de morți, potrivit Digi24.

ACTUALIZARE 11.15. Bilanțul morților - care inițial a fost de 13, apoi de 15 - a urcat la 21.

De asemenea, cel puțin 40 de persoane au fost rănite în biserica Mar Grigis din Tanta, o localitate aflată la 96 de kilometri nord de Cairo, anunță publicația al-Ahram. 

 
 
Etichete: egipt , florii , explozie biserica , biserica copta , crestini egipt , atentat biserica egipt

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale