Elon Musk câștigă din nou în fața lui Jeff Bezos. A fost respinsă plângerea prin care compania Blue Origin a dat în judecată NASA

jeff bezos și elon musk
Jeff Bezos și Elon Musk. Colaj foto: Profimedia Images

Plângerea prin care Blue Origin, compania spaţială a miliardarului Jeff Bezos, a contestat în instanţă decizia luată de NASA de a alege compania SpaceX pentru a dezvolta un viitor modul de aselenizare, a fost respinsă joi de un tribunal federal din Statele Unite, informează AFP.

Acea decizie a pus capăt unei bătălii judiciare întinsă pe mai multe luni, care a împiedicat NASA să lucreze cu SpaceX la acel modul de aselenizare până la soluţionarea conflictului. Denumit Starship, vehiculul spaţial ar trebui să le permită americanilor, graţie programului Artemis, să revină pe Lună în acest deceniu. 

NASA va începe din nou să lucreze cu SpaceX cât mai repede posibil”, a anunţat compania spaţială americană într-un comunicat. 

NASA a anunţat în aprilie că a atribuit companiei SpaceX, condusă de Elon Musk, contractul privind dezvoltarea unui sistem de aselenizare locuibil (HLS), contra sumei de 29 de miliarde de dolari, transmite Agerpres. 

Însă concurentul firmei spaţiale private, Blue Origin, a depus atunci o plângere la un organism din Congresul american însărcinat cu controlarea cheltuielilor publice (GAO), considerând că procesul de evaluare implementat de NASA a fost inechitabil şi că agenţia spaţială ar fi trebuit să desemneze mai mulţi învingători la acea licitaţie.

GAO a respins însă plângerea formulată de compania lui  Jeff Bezos.

Blue Origin, considerând că GAO nu era în măsură să răspundă problemelor fundamentale generate de decizia luată de NASA, a depus apoi o plângere la Curtea Federală a Revendicărilor din SUA.

Judecătorul Richard A. Hertling s-a pronunţat la rândul lui, joi, în favoarea NASA. Motivaţia deciziei sale nu a fost făcută publică şi va rămâne pentru moment sigilată.

Într-un comunicat ulterior deciziei, Blue Origin a considerat că plângerea sa a evidenţiat probleme de securitate importante care există în procesul de atribuire a contractelor şi care  ar trebui încă să fie rezolvate.

Citește și: Elon Musk, ironic la adresa lui Jeff Bezos după ce l-a depășit în clasamentul celor mai bogați oameni din lume

Blue Origin rămâne profund angajată în succesul programului Artemis. Noi avem o gamă largă de activităţi şi multiple contracte cu NASA, pentru ca astronauţii din Statele Unite să poată să îşi atingă obiectivul de a reveni pe Lună şi de a rămâne acolo, a adăugat compania americană.

Elon Musk a reacţionat, ca de obicei, pe Twitter, distribuind un o memă însoţită de menţiunea Aţi fost judecaţi!, cu referire la compania Blue Origin.

Citește și: Un nou pas către Lună. NASA a ales zona de aselenizare pentru roverul VIPER, care va căuta gheață pe satelitul natural al Pământului

Editor : Marco Badea

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate