Elveţia intenționează să elimine statutul de „divorţat”. Ce termen vrea să folosească

Data actualizării: Data publicării:
divort 2 profimedia-0340540961
Foto: Profimedia

Guvernul elveţian a anunţat joi că intenţionează să elimine statutul civil de „divorţat” din documentele oficiale, susţinând astfel o iniţiativă a parlamentarei liberale Nadine Gobet, informează DPA.

Nadine Gobet, membră a Partidului Liber-Democrat (FDP), a criticat faptul că persoanele divorţate sunt obligate să menţioneze în formularele oficiale statutul de divorţat, chiar şi după trecerea multor ani de la desfacerea căsătoriei.

Parlamentul elveţian urmează de acum să se pronunţe asupra acestei chestiuni şi, în cazul aprobării, să iniţieze modificările legislative necesare, notează DPA.

Nadine Gobet a argumentat că păstrarea acelei menţiuni este de prisos, întrucât divorţul este o chestiune juridică ce a fost deja soluţionată.

Faptul de a-i cere cuiva să se declare „divorţat” pe termen nelimitat ar însemna că un eveniment de natură privată este „perpetuat pe cale administrativă”, a afirmat ea.

Nadine Gobet a propus ca persoanele divorţate să revină la categoria „celibatar” în formularele oficiale. 

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Probleme pentru Adriana Iliescu, femeia care a devenit mamă la 66 de ani. Se judecă de peste 20 de ani cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Un rol celebru, o dependență dezastruoasă, Demi Moore și Madonna. Povestea din culisele Hollywoodului...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Tommy Lee Jones, prima apariție pe covorul roșu la mai bine de nouă luni de la moartea fiicei sale. Ethan...
Adevarul
Polițiștii din Satu Mare au o nouă misiune: să cântărească lemnele de foc pentru încălzirea sediilor. Val de...
Newsweek
Un pensionar va primi o creștere de 1.400 lei a pensiei. Instanța a decis că a muncit în condiții speciale
Digi FM
Prăjitură cu mere și scorțișoară. Rețeta simplă, pufoasă și aromată, perfectă pentru zilele reci
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde un secret vechi de peste 3.300 de ani. Descoperirea care ar putea...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Joe Manganiello rupe tăcerea despre anii cu Sofia Vergara: "Eram din ce în ce mai bolnav". Ce acuzații îi...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”