Elveţia vrea în continuare să cumpere avioane de luptă americane F-35, chiar dacă va plăti mai mult pentru ele

Data publicării:
U.S. Air Force Maj. Melanie "Mach" Kluesner, pilot for the F-35A Lightning II Demonstration Team, executes precision aerial maneuvers during a practic
Avion de vânătoare F-35. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Elveţia îşi „menţine planul de achiziţionare” de avioane de luptă americane F-35, în pofida unor costuri suplimentare foarte mari şi a refuzului absolut al administraţiei Donald Trump de a face concesii, a anunţat miercuri guvernul federal elveţian, relatează AFPm potrivit Agerpres. 

Consiliul Federal „intenţionează să protejeze Elveţia împotriva ameninţărilor aeriene cu acest avion, care dispune de un avans tehnologic semnificativ faţă de alte aeronave şi care este utilizat în prezent la scară largă în ţările europene”, a subliniat guvernul elveţian într-un comunicat.

Astfel, guvernul elveţian confirmă această alegere controversată din cauza numeroaselor probleme tehnice întâmpinate de programul F-35 în Statele Unite şi în pofida unui cost suplimentar de 650 de milioane până la 1,3 miliarde de franci elveţieni, pentru un buget total iniţial de aproximativ 6 miliarde de franci elveţieni (6,38 miliarde de euro).

În iunie, ministrul apărării, Martin Pfister, a evocat posibilitatea achiziţionării unui număr mai mic faţă de cele 36 de aeronave planificate, pentru a rămâne în limitele obiectivelor financiare aprobate prin referendum în septembrie 2020.

Livrările sunt programate să înceapă în 2027 şi, între timp, Consiliul l-a însărcinat pe viitorul comandant al forţelor aeriene elveţiene cu revizuirea raportului privind „viitorul apărării aeriene” publicat în 2017.

Generalul-maior Christian Oppliger va trebui să stabilească ce rămâne valabil în acest document şi va fi însărcinat cu reevaluarea echipamentelor de apărare aeriană „ţinând cont de situaţia financiară şi de politica de securitate”.

Criticile din partea a numeroşi aleşi şi a presei cu privire la modul în care a fost gestionată această problemă au fost amplificate de critici mai recente legate de afrontul adus Elveţiei şi liderilor săi de către preşedintele Donald Trump.

Administraţia Trump a impus un tarif vamal de 39% asupra exporturilor elveţiene, cel mai mare dintre toate ţările vizate în noua rundă de tarife, care riscă să afecteze puternic economia micii ţări alpine, orientată spre export.

Elveţienii au aprobat, cu o majoritate foarte restrânsă, de puţin peste 50%, un buget de 6 miliarde de franci elveţieni pentru ca ţara să achiziţioneze o nouă flotă, deoarece avioanele F/A-18 aflate în serviciu ajung la sfârşitul duratei lor de viaţă în jurul anului 2030.

În momentul alegerii F-35, guvernul elveţian a declarat că avionul american este de departe cel mai bun, la cel mai mic preţ, dintre toţi concurenţii care se aflau în cursă pentru a obţine contractul (Rafale, F/A-18 şi Eurofighter).

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria: Când se urează, de fapt, „La mulți ani” și ce este strict interzis să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Travis Kelce, prima declarație despre nunta cu Taylor Swift: „Cea mai frumoasă noapte din viața mea”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Halle Berry, imaginea senzualității într-o rochie foarte decoltată. Fanilor nu le vine să creadă câți ani...
Adevarul
Judecătoare filmată la Untold în zona VIP, alături de omul de afaceri pe care îl judecă. Imaginile...
Newsweek
Isterie la pensie în toată țara. Pensionarii depun cereri pentru restituirea CASS. Ce zice Casa de Pensii?
Digi FM
Brad Pitt, mărturisiri tulburătoare despre cea mai întunecată perioadă din viaţa sa: „Nu vedeam nicio ieșire...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Modul în care e distribuită grăsimea corporală contează mai mult decât credeai. Ce au descoperit cercetătorii...
Digi Animal World
Imagine tulburătoare pe o plajă din New Jersey. 29 de rechini morți, descoperiți de o femeie
Film Now
Cine ar putea fi noul James Bond. Un actor cunoscut, analizat la modul cel mai serios de producători
UTV
Alexandra Stan a vorbit despre momentele dificile de după naștere. „24 de ore la Terapie Intensivă”