Emmanuel Macron și Vladimir Putin au vorbit aproape două ore la telefon

Data actualizării: Data publicării:
emmanuel macron isi da casca jos din ureche
Emmanuel Macron a vorbit la telefon cu Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Președintele francez, Emmanuel Macron, a avut sâmbătă o convorbire telefonică cu președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în condițiile în care Washingtonul consideră că Rusia, în ciuda numeroaselor sale dezmințiri, ar putea invada Ucraina în orice moment.

Macron i-a transmis lui Putin „preocupările partenerilor și aliaților săi europeni”, potrivit Palatului Elysee, și i-a spus președintelui rus că un dialog sincer nu este compatibil cu escaladarea.

Această convorbire a precedat-o cu câteva ore pe cea pe care Vladimir Putin o avea, sâmbătă după-amiază, cu președintele american, Joe Biden.

Anterior, au vorbit la telefon și șefii diplomațiilor din SUA și Rusia, Antony Blinken și Serghei Lavrov, iar șeful MAE rus calificase drept „provocări” afirmațiile americane în legătură cu iminența unei invazii ruse în Ucraina.

Potrivit presei franceze, convorbirea dintre Emmanuel Macron și Vladimir Putin a durat 1 oră și 40 de minute.

„Convorbirea a fost o ocazie de a continua discuțiile dintre cei doi șefi de stat care au avut loc luni, 7 februarie, la Moscova”, se arată într-un comunicat al Palatului Elysee.

„Cei doi președinți au discutat despre ce trebuie făcut pentru punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk și au continuat discuțiile privind condițiile pentru securitate și stabilitate în Europa. Amândoi și-au exprimat dorința de a continua dialogul cu privire la aceste două puncte”, precizează comunicatul Președinției franceze.

Este nevoie de o nouă ordine de stabilitate în Europa, iar Rusia trebuie să primească garanții de securitate, dar nu putem accepta împărțirea în noi sfere de influență, pentru că s-ar genera noi tensiuni, a declarat luni seara, la Moscova, președintele francez Emmanuel Macron după cinci ore și jumătate de discuții cu Vladimir Putin la Kremlin. Liderul francez a vorbit despre „noi soluții, inovatoare” și „garanții concrete” și a spus că în următoarele zile și săptămâni vor fi contacte diplomatice intense.

Vineri după-amiază, Emmanuel Macon s-a numărat printre liderii din Europa contactați de preşedintele american Joe Biden pentru o discuție care nu figura inițial pe agenda liderului de la Casa Albă. Și cancelarul german Olaf Scholz, dar și președintele Klaus Iohannis s-au numărat printre cei cu care s-a consultat Joe Biden. Potrivit Palatului Elysee, în cursul acestor discuții a fost reafirmat „sprijinul pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei”.

Versiunea Kremlinului: Putin a avut o serie de reproșuri

Kremlinul subliniază într-un comunicat că Emmanuel Macron a fost cel care a vrut să vorbească la telefon cu Vladimir Putin și sugerează că președintele rus a avut de făcut o serie de reproșuri. În plus, Kremlinul spune că armamentul furnizat de occidentali Kievului „creează premisele pentru posibile acțiuni agresive ale forțelor de securitate ucrainene în Donbas”.

„În continuarea discuțiilor purtate cu ocazia recentei vizite a președintelui francez la Moscova, a avut loc un schimb de opinii aprofundat pe teme legate de asigurarea garanțiilor de securitate juridică pe termen lung pentru Federația Rusă și depășirea impasului în soluționarea conflictului intern ucrainean, inclusiv ținând cont de discuțiile lui Emmanuel Macron cu liderii ucrainean, american și mai mulți lideri europeni”, spune Kremlinul.

„Vladimir Putin a atras din nou atenția asupra lipsei de reacții substanțiale ale SUA și NATO la inițiativele rusești bine cunoscute. A fost subliniată, de asemenea, lipsa de voință a principalelor țări occidentale de a determina autoritățile de la Kiev să pună în aplicare acordurile de la Minsk, fapt demonstrat încă o dată de runda de consultări fără rezultat a consilierilor politici ai liderilor din formatul Normandia, care a avut loc la Berlin la 10 februarie”, arată comunicatul Kremlinului.

„Vladimir Putin și Emmanuel Macron au discutat, de asemenea, despre situația referitoare la speculațiile provocatoare privind presupusa "invazie" planificată de Rusia în Ucraina, care este însoțită de o pompare pe scară largă de arme moderne în țară și care creează premisele pentru posibile acțiuni agresive ale forțelor de securitate ucrainene în Donbas”, a avertizat Vladimir Putin.

Totuși, comunicatul Kremlinului se încheie într-o notă mai optimistă: „S-a convenit să se mențină în continuare aceste chestiuni în centrul dialogului ruso-francez la cel mai înalt nivel”.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri