Erdogan cere iertare pentru întârzierile în intervenţiile echipelor de salvare după cutremur

Data actualizării: Data publicării:
recep erodgan cu mana la inima
Președintele Turciei, Recep Erdogan. FOTO: Profimedia Images

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, le-a cerut iertare luni locuitorilor din provincia sud-estică Adiyaman, una dintre cele mai afectate de seismul devastator de la 6 februarie, pentru întârzierile în intervenţiile echipelor de salvare.

„Din cauza efectului devastator al seismelor şi a vremii nefavorabile, nu am putut lucra în modul în care ne-am fi dorit la Adiyaman în primele zile. Cer iertare pentru asta”, a declarat şeful statului turc, citat de Agerpres.

Erdogan a făcut această declaraţie în oraşul Adiyaman, la trei săptămâni după cutremurul care a făcut peste 44.000 de morţi în Turcia şi care a afectat de asemenea şi Siria vecină.

Preşedintele turc, la putere de 20 de ani şi care vrea să îşi menţină postul la alegerile prevăzute pentru 14 mai, a fost criticat puternic de către supravieţuitori, care au reproşat statului lentoarea intervenţiilor.

La patru zile după catastrofă, Erdogan a schiţat o formă de mea culpa, tot la Adiyaman, însă fără a cere iertare.

„Distrugerile au afectat atât de multe imobile (...) încât, din păcate, nu ne-am putut desfăşura intervenţiile pe cât de repede am sperat”, a spus el atunci.

El a recunoscut de asemenea că au existat "lacune" în reacţia la seism, adăugând că este "imposibil să fii pregătit pentru un astfel de dezastru".

În această provincie şi într-o alta, Hatay, de asemenea puternic lovită, supravieţuitorii şi-au manifestat furia, în declaraţii pentru AFP, la câteva zile după catastrofa naturală.

Unul dintre ei, Mehmet Yildirim, a spus la 10 februarie că nu a văzut pe „nimeni”, „nici stat, nici poliţie, nici soldaţi” până „a doua zi, la ora 14.00”, adică la 34 de ore după seism.

El a acuzat autorităţile că au lăsat populaţia din provincia Adiyaman să se descurce singură.

În weekend, suporteri ai echipelor de fotbal din Istanbul şi-au exprimat de asemenea nemulţumirea pe stadioane, cerând demisia guvernului.

Luni, preşedintele turc a promis construcţia a aproape 50.000 de noi locuinţe în provincia Adiyaman, dintr-un total de 309.000 care ar urma să fie ridicate în cele 11 provincii afectate de seism.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai făcut facultate și ai lucrat în același timp? Ce se întâmplă cu anii de vechime la calcularea pensiei
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, reacție fermă după ce a fost acuzat de fani că cere bani pe TikTok: „Nimeni nu vă bagă mâna în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Controalele sau neglijența? Ce a ucis, de fapt, litoralul românesc: „Problema de fond rămâne”
Newsweek
Miercuri intră pensiile pe card. La ce oră le primesc pensionarii, în funcție de banca la care au cont?
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La câte miliarde ar putea ajunge populația Terrei până în 2070. "Sistemele de susținere a vieții pe planetă...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Jennifer Lopez a dat cărțile pe față. Ce o face să considere un bărbat cu adevărat atrăgător: „Noi, femeile...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine