Erdogan: „Turcia e o gazdă ideală pentru negocierile dintre Rusia, Ucraina şi SUA. Abordarea lui Trump coincide cu politica noastră”

Data publicării:
Turkey, Ankara: President Recep Tayyip Erdoğan meets Ukraine’s President Volodymyr Zelenskyy
Foto: Profimedia Images

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi-a propus ţara drept „gazdă ideală” pentru a găzdui viitoare discuţii despre Ucraina, declarând marţi că abordarea preşedintelui Donald Trump „coincide” cu cea a Ankarei, transmite AFP, preluat de Agerpres.

Reamintind iniţiativele anterioare ale Turciei, stat membru NATO, care a găzduit de două ori discuţii între Moscova şi Kiev în 2022, preşedintele Erdogan a apărat locul ţării sale. Turcia „va fi o gazdă ideală pentru negocierile probabile dintre Rusia, Ucraina şi Statele Unite în viitorul apropiat”, a declarat şeful statului turc.

Preşedintele american Donald Trump a luat „o iniţiativă diplomatică pentru a pune capăt rapid războiului prin negocieri. Această abordare coincide cu politica urmată de Turcia timp de trei ani”, a subliniat el.

Volodimir Zelenski a sosit luni seara în capitala Turciei împreună cu soţia sa şi a avut o întâlnire de trei ore cu preşedintele turc, marţi, la palatul prezidenţial. Această vizită a avut loc în aceeaşi zi în care şefii diplomaţiei americane şi ruse, Marco Rubio şi Serghei Lavrov, au avut prima întâlnire faţă în faţă ruso-americană de acest nivel la Riad de la începutul invaziei ruse în Ucraina pe 24 februarie 2022.

În timpul unei conferinţe de presă comună la Ankara cu şeful statului turc, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut discuţii „echitabile” care să includă, pe lângă Turcia, Uniunea Europeană şi Regatul Unit. O „pace durabilă” este posibilă doar „când negocierile sunt corecte, când Ucraina, America şi toată Europa sunt reprezentate la masa negocierilor”, a insistat el. Preşedintele Zelenski a criticat întâlnirea ruso-americană de marţi din Arabia Saudită în absenţa unui reprezentant al Ucrainei.

Turcia, care a reuşit să îşi menţină legăturile cu Rusia şi Ucraina, furnizează drone de luptă şi nave de război ucrainenilor, dar nu s-a alăturat sancţiunilor occidentale impuse Rusiei.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salariul președintelui Bulgariei, pus față în față cu cel al președintelui României. Diferența este...
Digi FM
Dana Tapalagă va fi înmormântată azi la cimitirul Sfânta Vineri din Capitală. Mesajul emoționant transmis de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Cât au crescut, sunt adorabili!” Imagini rare cu copiii lui Enrique Iglesias în tricourile Spaniei după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
„Se crede Kubrick. Nu e” - Ce spune Irina Margareta Nistor despre „The Odyssey”, pariul de 250 de milioane $...
Newsweek
900 lei pensie după 19 ani munciți plus 15 ani „pe caz de boală”. De ce pensionarul a primit atât de puțin?
Digi FM
Cine este românca care a urcat pe scena finalei Cupei Mondiale 2026. A ținut în mâini trofeul înmânat lui Pau...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Dacă patrupedul tău are respirație urât mirositoare, nu o ignora. Ce poate ascunde acest simptom
Film Now
Richard Gere, cu soția și copiii la finala CM 2026. Imagini virale cu actorul din „Pretty Woman” și alături...
UTV
Andreea Ibacka rupe tăcerea după divorțul de Cabral. „Rănile se vindecă alături de ai mei”