Etna a erupt din nou. Restricții pe aeroportul din Catania, iar mai multe zboruri au fost deviate

Data publicării:
eruptoie vulcanl etna vazuta noaptea
Muntele Etna a înregistrat o nouă activitate vulcanică, după o erupție nocturnă produsă la craterul Voragine, în provincia Catania, Italia. Foto: Profimedia Images

O nouă activitate eruptivă a vulcanului Etna, cel mai înalt vulcan activ din Europa, cu o altitudine de aproximativ 3.350 de metri şi situat pe insula italiană Sicilia, a condus vineri la introducerea unor restricţii pe aeroportul din Catania, mai multe zboruri fiind deviate.

Noi erupţii de lavă au fost înregistrate în craterul Voragine, iar un nor eruptiv se deplasa în direcţie sud-estică. Fenomenul s-a repetat de mai multe ori în această vară, informează agenţia de presă EFE preluată de Agerpres.

Acest fenomen este legat de creşterea bruscă a amplitudinii medii a cutremurelor vulcanice înregistrate începând de luni, de la ora locală 21:00, care a atins niveluri ridicate şi prezintă o tendinţă de creştere continuă, a explicat Observatorul Etna al Institutului Italian de Geofizică şi Vulcanologie (INGV).

Avertizarea de alertă vulcanică pentru aviaţie (VONA) a fost ridicată la nivelul maxim din cauza fazei eruptive actuale a vulcanului Etna şi vizează operaţiunile aeroportului din Catania. Iniţial, decolările au fost asigurate, iar trei zboruri de sosire au fost deviate, după cum a comunicat SAC, compania care administrează aeroportul.

Până la ora locală 12:00, sosirile zborurilor instrumentale (IFR), adică cele efectuate utilizând exclusiv instrumentele de bord, au fost suspendate temporar, în timp ce decolările nu au fost afectate.

Pentru a facilita deplasarea pasagerilor, compania feroviară Trenitalia a pus la dispoziţia acestora curse suplimentare.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât au ajuns să coste lemnele de foc înainte de sezonul rece. Românii au început deja să-și facă provizii
Digi FM
E de zeci de ani în centrul atenției, dar și ea intră în panică pe covorul roșu. Sandra Bullock: "Transpir și...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Nicole Scherzinger, șpagat la bordul avionului, înainte de turneu. „Abia îmi țin ochii deschiși, dar e...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filmul care i-a salvat cariera lui Hugh Grant după eșecul peliculei în care a apărut alături de Sarah Jessica...
Adevarul
„Hristos n-a suferit atâtea!” Destinul tragic al lui Avram Iancu în ultimii ani ai vieții: „gol, flămând și...
Newsweek
Pensii militare: Vot în Senat pentru reducerea vârstei de pensionare. Ce categorii de pensionari beneficiază?
Digi FM
Miss Austria a murit la doar 22 de ani. Născută cu o malformaţie cardiacă, a suferit şapte operaţii pe cord...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Câte cafele pe zi sunt prea multe pentru oase. Un studiu pe aproape 10.000 de femei vine cu un răspuns
Digi Animal World
Câinele care a devenit erou în timpul atacurilor de la 11 septembrie. Și-a ghidat stăpânul orb de la etajul...
Film Now
Cu părul lung și barbă albă, Nick Nolte a revenit în lumina reflectoarelor. Legendarul actor, în centrul...
UTV
Sydney Sweeney a întors toate privirile într-o campanie îndrăzneață. Actrița a pozat fără haine, acoperită...