Exodul: Aproape un milion de ruși au părăsit Rusia de la declanșarea războiului în Ucraina. Ce impact are acest lucru asupra economiei

Data publicării:
Cetățeni ruși care părăsesc Rusia, la granița cu Georgia
Cetățeni ruși care părăsesc Rusia, la granița cu Georgia. Foto: Profimedia Images

Numărul rușilor care și-au părăsit țara de la declanșarea invaziei și războiului în Ucraina, pe 24 februarie 2022, este estimat a fi între câteva sute de mii și peste un milion, conform unei analize BBC.

Astfel, ministerul britanic al Apărării estima în luna mai că 1,3 milioane de ruși au plecat din Federația Rusă în anul 2022.

Conform unei estimări făcute de publicația Forbes, care citează surse din administrația de stat a Rusiei, între 600.000 și un milion de cetățeni ruși și-au părăsit țara în ultimul an.

Primul „val” al exodului rușilor a avut loc în primele luni de război, în primăvara anului 2022. A urmat un „al doilea val” în vara aceluiași an.

În luna septembrie, președintele Putin a decretat o mobilizare „parțială”, în urma căreia bărbaților ruși între 18 și 65 li s-a interzisă să iasă din țară. Concomitent, companiile aeriene ruse au primit interdicție să mai vândă bilete bărbaților ruși cu vârste cuprinse între 18 și 65 de ani.

La doar o zi după decretarea mobilizării parțiale, cozi uriașe de mașini s-au format la aproape toate vămile terestre ale Federației Ruse. La frontiera Rusiei cu Finlanda, vameșii finlandezi au raportat un „număr excepțional” de ruși care au trecut granița în Finlanda în cursul nopții.

Biletele pentru zborurile directe spre destinații din Armenia, Turcia și Azerbaidjan - țările vecine Rusiei pentru care cetățenii ruși nu au nevoie de viză - s-au epuizat rapid. Astfel, un bilet de avion „dus” spre Erevan a ajuns să fie vândut cu 2.621 de dolari, în vreme ce un bilet dus către Dubai costa 2.784 de dolari.

SUA și majoritatea țărilor din UE au refuzat să ofere viză rușilor, dacă aceștia nu aveau deja familia sau nu prezentau vreun permis de muncă într-unul din respectivele state.

Alte țări, precum Georgia și Armenia, încă nu impun restricții de călătorie pentru rușii care și-au părăsit țara. Acest lucru nu a împiedicat Moscova să trimită blindate la granița cu Georgia pentru a-i împiedica pe rușii care au decis să treacă inclusiv pe jos frontiera.

În schimb, Kazahstanul a modificat legislația la începutul acestui an și a impus, în cazul rușilor, limitarea numărului de zile până la care să fie valabilă viza de turist.

Pentru a nu reveni în țară, tot mai mulți ruși se văd nevoiți să aplice pentru rezidență în țările în care au emigrat, pentru a obține un permis de muncă și a-și asigura traiul.

În ultimele 15 luni, în jur de 155.000 de ruși au primit rezidență temporară în țările din UE, Balcani, Caucaz și Asia Centrală. 17.000 au solicitat azil politic în țările UE. Dintre aceștia, doar 2.000 au primit azil politic.

Autoritățle ruse încearcă să minimizeze efectul acestui exod de cetățeni, majoritatea acestora provenind din medii educate și bine plătite. Principala bancă a Rusiei, Alfa Bank, estimează că 1,5% din întreaga forță de muncă a țării a emigrat doar în ultimul an. În primele luni de război, rușii au retras din conturile bancare 1,2 trilioane de ruble (în jur de 15 miliarde de dolari), conform băncii centrale. Așa ceva nu s-a mai întâmplat în Rusia de la criza economică din 2008.

Editor : Mihnea Lazăr

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri