Explozibilii găsiţi în apropierea gazoductului Balkan Stream, o operaţiune rusească sub steag fals, consideră Ucraina

Data actualizării: Data publicării:
gazoduct foto novosti rs
Foto: Novosti.rs

Ucraina a negat duminică orice implicare în plasarea explozivilor găsiţi în Serbia în apropierea gazoductului Balkan Stream care alimentează Ungaria cu gaz rusesc, considerând că aceasta ar putea fi o operaţiune rusească sub steag fals în contextul alegerilor care vor avea loc duminica viitoare în Ungaria, relatează Reuters, citată de Agerpres.

„Ucraina nu are nimic de-a face cu asta”, a scris pe reţeaua de socializare X un purtător de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe. „Cel mai probabil este o operaţiune sub steag fals, ca parte a puternicei interferenţe ruseşti în alegerile ungare”, a adăugat oficialul ucrainean.

Premierul ungar Viktor Orban a convocat duminică o reuniune extraordinară a Consiliul de Apărare şi a acuzat Ucraina că ar fi pus la cale un sabotaj împotriva gazoductului care transportă gaz rusesc către Ungaria prin Serbia, după ce autorităţile sârbe au anunţat că au descoperit explozibili în apropierea acestei conducte.

„Această tentativă de atentat terorist se înscrie perfect într-o serie de acţiuni prin care ucrainenii încearcă în mod constant să întrerupă furnizarea de gaze şi petrol din Rusia către Europa”, a declarat ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, într-un videoclip postat pe reţelele de socializare după participarea la respectiva reuniune convocată de Orban şi la care s-a luat decizia de a mobiliza pază militară pe secţiunea ungară a gazoductului, relatează agenţia EFE.

În acelaşi mesaj, Szijjarto a amintit de sabotajul asupra gazoductelor Nord Stream şi de oprirea fluxului de petrol rusesc prin secţiunea ucraineană a conductei Drujba, aceasta din urmă provocând un conflict între Kiev şi Budapesta, în timp ce Orban a blocat un ajutor financiar european de 90 de miliarde de euro destinat Ucrainei.

„Pretenţiile Ucrainei reprezintă o ameninţare mortală pentru Ungaria. Securitatea energetică a Ungariei nu este un joc”, a spus duminică la rândul său Orban într-un videoclip pe reţelele de socializare.

În acest timp, opozantul său, Peter Magyar, care i-a fost odată aliat şi acum are mari şanse să-l înlăture de la putere, a sugerat că presupusa tentativă de sabotaj semnalată duminică nu a fost altceva decât o înscenare a lui Orban, în complicitate cu preşedintele sârb Aleksandar Vucic, pentru a recâştiga popularitatea pierdută în rândul electoratului.

Preşedintele Vucic a anunţat mai devreme că două pachete mari de explozibili au fost găsite în nordul Serbiei, aproape de Ungaria, în vecinătatea gazoductului Balkan Stream, o extensie a conductei TurkStream care aprovizionează ambele ţări cu gaze naturale ruseşti.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câți bani trebuie să ai puși deoparte pentru situații de urgență. Calculul în funcţie de salariu care dă de...
Digi FM
Salariile preoților se schimbă din 2027. Cât va câștiga lunar un preot după noua grilă
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce au descoperit fanii în „Thriller” după 40 de ani. Detaliul subtil care a trecut neobservat ani la rând: „E...
Film Now
Puțini știu că e fiica vitregă a lui Steven Spielberg. Actrița din „Anatomia lui Grey”, apariție rară alături...
Adevarul
Șoferul camionului care a făcut dezastru în Constanța susține că i s-a făcut rău la volan: „E foarte grav ce...
Newsweek
Guvernul Tomac, obligat să indexeze pensiile cu 12% și să elimine CASS. Care pensionari iau 800 lei în plus?
Digi FM
Soția lui Christian Eriksen, sacrificiul făcut din dragoste pentru fotbalist. Viața discretă a femeii care...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce simțim "fluturi în stomac" când suntem emoționați sau nervoși? Explicația surprinzătoare a neurologilor
Digi Animal World
Viața tristă a celei mai bogate pisici din lume. A moștenit peste 1,5 milioane de dolari, dar nu a primit...
Film Now
Jane Seymour și Joe Lando au încercat să fie împreună și în viața reală. De ce nu a funcționat povestea lor...
UTV
Cabral a transmis un mesaj emoționant după divorțul de Andreea Ibacka: „Am zile în care mă țin din inerție”