Live Text Rușii au bombardat cu rachete S-300 orașul Sloviansk. Cel puţin cinci persoane au murit și alte 15 au fost rănite

Data actualizării: Data publicării:
atacuri
Cel puţin cinci persoane au murit și alte 15 au fost rănite în urma unui atac rusesc la Sloviansk. Foto: Twitter Ministerul ucrainean al Apărării

Suntem în ziua 415 a războiului din Ucraina. Cel puţin cinci persoane au murit şi 15 au fost rănite, vineri, în oraşul Sloviansk din estul Ucrainei în urma unui atac cu rachete al ruşilor, relatează The Guardian. „Statul malefic îşi demonstrează încă o dată esenţa”, a reacționat preşedintele Volodimir Zelenski. Între timp, situația la centrala nucleară Zaporojie rămâne tensionată, după ce două mine de teren au explodat în zonă în ultima săptămână. Directorul  Agenției Internaționale pentru Energie Atomică avertizează că este pusă în pericol alimentarea cu energie, iar norocul nu va ține la nesfârșit. Totodată, acesta cere încetarea oricărei activități militare în zonă. 

LiveText-ul Digi24.ro care a acoperit evenimentele din Ucraina poate fi urmărit AICI.

Cele opt tancuri Leopard 2 canadiene promise Ucrainei au ajuns în Polonia

ACTUALIZARE 22:30 - Cele opt tancuri Leopard 2 pe care Canada le-a promis Ucrainei pentru a o ajuta în lupta împotriva invaziei ruse au ajuns în Polonia, a anunţat vineri ministrul canadian al apărării, Anita Anand, relatează AFP.

În februarie, Ottawa a indicat că dublează numărul acestor tancuri de concepţie germană promise Kievului luna precedentă. Aceste vehicule blindate de 55 de tone sunt una dintre componentele cheie ale arsenalul canadian şi printre cele mai avansate echipamente ale sale.

„Este oficial: cele opt tancuri de luptă Leopard 2 promise de Canada Ucrainei au ajuns în Polonia”, a scris pe Twitter ministrul Anita Anand.

„Vom continua să fim solidari cu Ucraina şi să furnizăm ucrainenilor instrumentele de care au nevoie pentru a lupta şi a câştiga acest război”, a mai scris ea.

La sfârşitul lui martie, primele tancuri grele germane şi britanice, 18 Leopards şi 14 Challenger, au ajuns în Ucraina, un aport de forţe dorit de mult timp de Kiev pentru a face faţă invaziei ruse.

Spania a anunţat la scurt timp după aceea că va livra Ucrainei cele şase tancuri Leopard promise „după săptămâna Paştelui” catolic.

La rândul lor, Statele Unite ar urma să livreze 31 de tancuri M1A1 Abrams, dar nu înainte de toamnă, reaminteşte AFP, citată de Agerpres.

Cel puţin cinci persoane au murit și alte 15 au fost rănite în urma unui atac rusesc la Sloviansk

ACTUALIZARE 21:00 Cel puţin cinci persoane au murit şi 15 au fost rănite, vineri, în oraşul Sloviansk din estul Ucrainei în urma unui atac cu rachete al ruşilor, relatează The Guardian. Potrivit guvernatorului regiunii Doneţk, Pavlo Kirilenko, mai multe victime ar putea fi prinse sub dărâmături.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Rachete de tip S-300 au avariat cinci blocuri şi cinci clădiri private. Printre acestea, ar fi şi o şcoală, potrivit oficialilor ucraineni. Kirilenko a declarat că salvatorii, paramedicii şi poliţia sunt la faţa locului.

„Statul malefic îşi demonstrează încă o dată esenţa”, a scris preşedintele Volodimir Zelenski într-o postare pe reţelele sociale, însoţită de imagini cu o clădire avariată. „Ucide pur şi simplu oameni în plină zi, ruinând, distrugând toată viaţa”, a spus Zelenski.

Sloviansk este unul dintre cele două oraşe estice pe care forţele ruseşti vizează să le cucerească, în prezent ele fiind blocate în apropiere de Bahmut.

Sunak și Zelenski discută despre accelerarea sprijinului militar pentru Ucraina

ACTUALIZARE 17:50 Prim-ministrul britanic Rishi Sunak şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski au discutat despre intensificarea sprijinului militar pentru Ucraina vineri în cursul unui apel telefonic, a anunţat guvernul britanic, citat de DPA, potrivit Agerpres.

Sunak i-a spus preşedintelui ucrainean că Marea Britanie şi aliaţii săi „trebuie să continue să asigure că Ucraina este în cea mai puternică poziţie posibilă pentru a valorifica recentele sale succese de pe câmpul de luptă”. Cei doi lideri au discutat despre cele mai recente evoluţii legate de invazia Rusiei, Sunak aducând un omagiu eforturilor trupelor ucrainene în oraşul puternic contestat Bahmut.

Ministerul Apărării (MoD) de la Londra a declarat în briefingul zilnic de informaţii că forţele ucrainene au fost forţate să efectueze „retrageri ordonate” din poziţiile pe care le deţineau anterior în regiunea Doneţk după ce au fost bombardate de artileria rusă „deosebit de intens” în ultimele 48 de ore.

Sunak a mai spus că un video ce se presupune că arată decapitarea unui soldat ucrainean este „înfiorător” şi cei responsabili trebuie traşi la răspundere.

Zelenski a cerut liderilor mondiali să răspundă la acest video, despre care Kremlinul a declarat că este „îngrozitor”, dar trebuie verificat. Preşedintele ucrainean a scris pe Twitter: „Am avut o discuţie telefonică cu prim-ministrul (Regatului Unit) RishiSunak. Am discutat despre situaţia de pe front, nevoile noastre de apărare, sprijinul sporit şi evenimente internaţionale planificate”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„I-am mulţumit că a condamnat execuţia inumană a unui soldat (ucrainean). Împreună trebuie să-l oprim pe agresor & să punem capăt terorii!”, a adăugat el, citat de DPA şi PA Media.

China se angajează să nu furnizeze arme Rusiei sau Ucrainei

ACTUALIZARE 15:50 Ministrul chinez de externe, Qin Gang, a declarat că Beijingul se angajează să nu vândă arme Rusiei sau Ucrainei și că va reglementa exporturile în privința echipamentelor civile care pot fi adaptate pentru uz militar, scrie The Guardian.

Într-o conferință comună de presă cu ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, diplomatul chinez a reiterat dorința Chinei de a sprijini negocierile dintre Rusia și Ucraina și le-a cerut ambelor țări să dea dovadă de „obiectivitate și calm”.

„În ceea ce privește exportul echipamentelor militare, China adoptă o atitudine prudentă și responsabilă. China nu va furniza arme părților relevante din conflict și va gestiona și controla exporturile de echipamente cu uz dual în concordanță cu legile și regulamentele” din domeniu, a declarat Qin Gang.

Citește continuarea AICI

Viktor Orban afirmă că Statele Unite „susţin războiul” în Ucraina și că vor să forțeze pe toată lumea să intre în alianţa de război

ACTUALIZARE 15:35 Statele Unite ale Americii sunt „prietenul şi aliatul nostru”, dar Ungaria „nu le va permite să o forţeze să se implice în războiul” din Ucraina, a declarat vineri premierul ungar Viktor Orban, într-un interviu pentru postul public de radio Kossuth.

Orban afirmă că Statele Unite, care susțin războiul din Ucraina, vor să forțeze pe toată lumea să intre în alianța de război. Viktor Orban a avertizat asupra pericolelor unei escaladări a conflictului în Ucraina, spunând că „dacă va avea loc un război mondial, acesta va fi unul nuclear”.

SUA nu au renunţat la „planul lor” de a forţa toată lumea să intre în alianţa de război (în Ucraina), a afirmat Orban, insistând că Ungaria nu le va „permite să ne forţeze să ne implicăm în război” şi a reiterat că va continua să se abţină de la trimiterea de arme către Ucraina.

Citește continuarea AICI

Ucraina aniversează un an de când a scufundat crucișătorul „Moscova”, nava-amiral a flotei ruse din Marea Neagră

ACTUALIZARE 15:30 Se împlinește un an de când ucrainenii au scufundat crucișătorul „Moskva”, nava-amiral a flotei ruse din Marea Neagră.

În aprilie 2022, militarii Kievului au lansat două rachete antinavă „Neptun”, care au lovit cu succes crucișătorul în valoare de aproape un miliard de dolari. Inițial, Rusia a negat informația, spunând că e vorba doar despre un incendiu la bord și că nava se întorcea în port.

Citește continuarea AICI

Viktor Orban: Ucraina este o țară inexistentă economic. În momentul în care SUA și UE opresc ajutorul financiar, războiul se va încheia

ACTUALIZARE 15:25 Războiul din Ucraina se va termina când Statele Unite și aliații europeni vor înceta să furnizeze sprijin financiar Ucrainei, a declarat premierul maghiar Viktor Orban vineri, la postul de radio Kossuth, unde a mai spus că Ucraina este o țară inexistentă economic, potrivit agenției TASS.

viktor-orban-GettyImages-986174750
Premierul ungar Viktor Orban. Foto: GettyImages

„Ucraina este o țară inexistentă economic, iar întrebarea care se pune este dacă noi vom salva Ucraina. În momentul în care Statele Unite și Uniunea Europeană decid să oprească finanțarea Ucrainei, războiul se va încheia”, a declarat Viktor Orban la postul de radio Kossuth, potrivit TASS.

„În acest moment, situația este diferită: contribuabilii maghiari sprijină și ei Ucraina prin bugetul comun al Uniunii Europene. Deci este rău că minoritatea maghiară este hărțuită în continuare în Ucraina”, a mai spus Orban. 

El crede că salariile și pensiile în Ucraina sunt plătite datorită ajutorului financiar al SUA și UE, care contribuie și la funcționarea administrației și a sistemului de sănătate din această țară.
„În mod evident, această situație nu poate continua pentru mult timp”, a mai arătat premierul de la Budapesta.

Citește continuarea AICI

Ministrul chinez al apărării, în vizită în Rusia duminică

ACTUALIZARE 15:25 Ministrul chinez al apărării Li Shangfu se va duce în vizită duminică în Rusia, au confirmat vineri ambele ţări, informează DPA, potrivit Agerpres.

Discuţii cu omologul său rus Serghei Şoigu sunt planificate în timpul vizitei, care durează până marţi, a anunţat Ministerul rus al Apărării pe canalul său de Telegram. „Părţile vor discuta despre starea şi perspectivele cooperării în domeniul apărării, precum şi problemele actuale de securitate globală şi regională”, adaugă ministerul.

În februarie, Beijingul a prezentat un document despre războiul din Ucraina, cerând respectarea suveranităţii şi să se pună capăt „mentalităţii de Război Rece”, încetarea focului şi reluarea negocierilor de pace. Documentul a fost întâmpinat cu dezamăgire internaţională întrucât nu cerea retragerea trupelor ruse din teritoriile ocupate în Ucraina, notează DPA.

În martie, preşedintele chinez Xi Jinping s-a dus în Rusia pentru o vizită de stat de trei zile. Mai recent, Beijingul a reacţionat furios la avertismentele SUA că China ar putea furniza arme Rusiei.

Ucraina „va testa şi va utiliza” toate armele neinterzise pentru eliberarea Crimeei

ACTUALIZARE 15:20 Ucraina „va testa şi va utiliza” toate armele neinterzise pentru a-şi elibera teritoriul, inclusiv Crimeea ocupată de Rusia, a declarat vineri secretarul Consiliului pentru Securitatea Naţională şi Apărare, Oleksii Danilov, citat de Reuters.

Comentariul lui Danilov intervine în timp ce Kievul ar urma să înceapă o contraofensivă în săptămânile sau lunile viitoare, urmărind să recucerească teritoriul aflat sub control rusesc în sudul şi estul ţării.

"Crimeea este teritoriul Ucrainei şi noi vom testa şi vom folosi acolo toate armele neinterzise de legile internaţionale, care vor ajuta la eliberarea teritoriilor noastre", susţine el într-o postare pe Twitter.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Partenerii occidentali ai Kievului au furnizat un sprijin militar crucial, în special tancuri de luptă moderne şi vehicule de luptă blindate de la invazia pe scară largă a Rusiei declanşată în februarie 2022.

Dar ei nu au furnizat arme mai grele, precum avioane de vânătoare F-16, pe care Ucraina le-a cerut.

Kievul şi-a dezvoltat de asemenea propriile arme, precum drone şi racheta Neptun pe care afirmă că a utilizat-o pentru a scufunda nava amiral a Flotei ruse în Marea Neagră anul trecut.

Rusia a anexat peninsula Crimeea în 2014.

Ucrainenii sunt îndemnați să nu formeze aglomerări în noaptea de Înălțare

Autoritățile ucrainene au avertizat populația să nu ignore sirenele de alarmă în noaptea de Înviere, scrie Sky News.

Într-un comunicat al serviciilor de securitate ucrainene se arată că orele la care se "dă stingerea" și alarmele trebuie respectate și în noaptea de Înălțare.

Autoritățile îi mai îndeamnă pe oameni să nu stea foarte mult la slujbele din biserici și să își "limiteze participarea la evenimente de masă".

Cel puțin doi morți în bombardamentele din Herson

Cel puțin două persoane au fost ucise în bombardamentele rusești din Herson, a anunțat poliția regională.

Una dintre victime a fost identificată drept un fermier de 62 de ani, care a fost victima unui atac aerian care a distrus parțial și o școală.

De asemenea, un polițist ucrainean a fost rănit după ce o dronă rusească ar fi lansat un proiectil spre mașina în care patrula.

Potrivit poliției, bombardamentele rusești au afectat o zonă rezidențială din oraș și mai multe depozite.

De asemenea, mai multe locuințe au fost distruse în regiunea Zaporojie în urma unui bombardament efectuat de un avion rusesc Su-35, a anunțat consilierul prezidențial Andrei Yermak.

Ucrainenii le-au întins rușilor capcane și i-au prins în clădiri minate, în Bahmut

ACTUALIZARE 11:10 Ministerul Apărării din Regatul Unit susține, în informarea sa de vineri, că trupele ucrainene au fost forțate să retragă ordonat din pozițiile pe care le dețineau anterior în orașul Bahmut. Orașul disputat de ruși și ucraineni a fost bombardat puternic în ultimele două zile. În timpul retragerii din unele părți ale Bahmutului, ucrainenii au minat clădiri și i-au prins pe ruși în capcană.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Citește și Bombardamentele intense îi forțează pe ucraineni să se retragă ordonat din Bahmut

Explozie lângă centrala nucleară de la Zaporojie. Șeful AIEA avertizează: Suntem pe muchie de cuțit

ACTUALIZARE 10:10 "Trăim cu timp împrumutat" a avertizat șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) Mariano Grossi după explozia unei mine lângă reactorul numărul patru al centralei de la Zaporojie (ZNPP), adăugând că "mai devreme sau mai târziu vom rămâne fără noroc", un lucru care va avea consecințe severe pentru viața umană și pentru mediu.

Grossi spune că centrala nucleară de la Zaporojie este alimentată de o singură sursă de energie electrică externă funcțională iar această sursă este pusă în pericol de activitatea militară din zonă.

"Suntem pe muchie de cuţit în ceea ce priveşte siguranţa şi securitatea nucleare la centrala din Zaporojie", cea mai mare din Europa, ocupată de trupele ruse din martie 2022, a adăugat el.

Experții AIEA de la fața locului raportează că aud în mod constant bombardamente în regiune. Mariano Rossi spune că o mină a explodat chiar lângă gardul care încercuiește centrala pe 8 aprilie și apoi o a doua pe 12 aprilie.

"O mină rusească a explodat în apropierea camerei de control a celei de-a patra unităţi energetice de la centrala nucleară ZNPP. Ocupanţii ruşi continuă să transforme centrala nucleară Zaporojie într-o bază militară prin minarea perimetrului din jurul centralei. Iar aceste acţiuni nu pot să nu aibă consecinţe", a declarat joi compania ucraineană Energoatom într-un comunicat.

"Trăim cu timp împrumutat când vine vorba de siguranța nucleară și securitatea de la Centrala Nucleară din Zaporojie. Dacă nu lăm măsuri pentru a proteja centrala, vom rămâne fără noroc mai devreme sau mai târziu, cu potențiale consecințe severe pentru sănătatea umană și pentru mediul înconjurător", a spus Mariano Grossi.

Șeful AIEA, care a vizitat personal centrala pentru a doua oară pe 29 martie spune că a văzut semne că activitatea militară de aici este în creștere față de vizita sa precedentă, pe 1 septembrie 2022.

"Pe fondul speculațiilor privind ofensive militare și contraofensive în regiune, este mai important ca oricând să ajungem la un acord că centrala nucleară nu va fi atacată niciodată și nici folosită pentru lansarea unor atacuri. Nu voi avea odihnă până când acest lucru nu va fi înfăptuit", a spus Grossi.

În ultimele șase săptămâni, centrala nucleară de la Zaporojie s-a putut baza pe o singură linie electrică de 750 de kilovolți pentru răcirea reactoarelor și alte funcții vitale pentru siguranță.

O linie electrică de rezervă de 330 de kilovolți a fost avariată pe 1 martie și nu a fost încă reparată. Autoritățile ucrainene spun că activitatea militară din zonă îi împiedică pe experți să ajungă în siguranță la fața locului.

Dacă va fi avariată și linia electrică de 750 de kilovolți, așa cum s-a întâmplat pe 9 martie timp de 11 ore, atunci centrala de la Zaporojie, cea mai mare din Europa, cu șase reactoare, va trebui să se bazeze doar pe generatoarele alimentate cu motorină - o situație inacceptabilă din punct de vedere al securității, a avertizat Grossi.

Ministerul rus al Apărării spune că Bahmut a fost încercuit. Șeful Wagner îl contrazice

Ministerul rus al Apărării a anunțat că încercuit trupele ucrainene din Bahmut, însă această afirmație este contrazisă de liderul grupării de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin.

"Forțele aeropurtate acordă sprijin trupelor de asalt care avansează blocând transferul trupelor de rezervă ale armatei ucrainene și posibilitatea de retragere a unităților inamice", se arată într-un comunicat al ministerului.

"Trupele de asalt Wagner continuă operațiunile de mare intensitate pentru a elimina inamicul din cartierele centrale", mai transmite ministerul Apărării.

Însă șeful grupării Wagner, Evgheni Prigojin, spune că este "prea devreme" să se poată spune că orașul Bahmut a fost încercuit, scrie The Guardian.

"Forțele Armate ale Ucrainei continuă să aducă trupe de rezervă și să le trasfere în perimetrul orașului. Se duc lupte intense și sângeroase, este prea devreme să vorbim despre o încercuire completă a Bahmutului", a spus acesta.

Documentele scurse de la Pentagon arată tensiunile dintre FSB și ministerul rus al Apărării

Un document clasificat care a fost "scurs" de la Pentagon arată că există conflicte între oficialii ruși, inclusiv între serviciul de spionaj FSB și Ministerul Apărăii, scrie CNN citând New York Times.

Cele două instituții ar avea versiuni diferite cu privire la numărul de victime de pe frontul din Ucraina, arată documentul.

Acesta mai indică și că preșdintele Vladimir Putin i-a chemat la o întâlnire privată pe ministrul Apărării, Serghei Șoigu și pe șeful grupării de mercenari Wagner Evgheni Prigojin pe 22 februarie, cel mai probabil în încercarea de a stinge conflictul dintre cei doi.

Prigojin l-a acuzat pe ministrul Apărării că provoacă "probleme majore" în ceea ce privește aprovizionarea cu muniție a trupelor Wagner, mergând până la a-l acuza de trădare.

A doua zi după această întâlnire, Prigojin spunea că un transport de muniție este pe drum.

Autenticitatea documentului nu a fost confirmată nici de oficialii SUA și nici de cei ai Rusiei.

"Nu știu pe ce se bazează aceste rapoarte, dar mă îndoiesc de fiabilitatea lor și de nivelul de înțelegere al autorului asupra esenței a ceea ce se întâmplă în Rusia", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Cum este armata rusă decimată de vodcă în Ucraina

Acum 170 de ani, într-o bătălie împotriva Imperiului Otoman, Rusia a suferit o înfrângere catastrofală, în parte, din cauza consumului excesiv de alcool al soldaților ruși care mergeau beți la luptă, scrie Insider. Istoria pare că se repetă acum în Ucraina.

Un raport recent publicat de Ministerul britanic al Apărării arată că mulți soldați ruși mor în Ucraina din motive ce nu legătură cu luptele care se dau acolo, printre care se numără și consumul de alcool.

Pierderile suferite de ruși sunt acum de două ori mai mari decât cele ale ucrainenilor, potrivit estimărilor Pentagonului. Alcoolul joacă un rol semnificativ în înfrângerile înregistrate de armata rusă în Ucraina, potrivit lui Mark Lawrence Schrad, director al departamentului de studii despre Rusia de la Universitatea Villanova și autor al cărții „Vodka Politics: Alcohol, Autocracy, and the Secret History of the Russian State”,

„Nu cred că este nici pe departe la fel de important astăzi, la fel cum era în timpul Războiului ruso-japonez sau în Primul Război Mondial, dar este semnificativ”.

Puteți citi știrea completă AICI

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri