FBI anunță că a dejucat un atentat care viza un eveniment organizat de ziua lui Donald Trump. Ce plănuiau suspecții

Data publicării:
Donald Trump, la evenimentul UFC.
Donald Trump, la evenimentul UFC. Foto: Profimedia Images

FBI a anunţat marţi că a dejucat un atentat care viza evenimentul UFC organizat duminică la Casa Albă, când Donald Trump împlinea 80 de ani, la care a participat elita politică, economică şi sportivă a Statelor Unite.

Cinci persoane au fost arestate, iar agenţia de securitate internă a identificat 23 de persoane care ar putea face parte din complot.

Imensa semnificaţie simbolică a evenimentului UFC 250 Freedom, organizat în grădinile Casei Albe, cu ocazia festivităţilor de marcare a 250 de ani de la Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite, dar şi a împlinirii vârstei de 80 de ani de către Donald Trump, nu a scăpat nimănui. Un spectacol impresionant şi o punere în scenă a puterii trumpiene, evenimentul, desfăşurat în aer liber, era o ţintă de primă mână. Mii de oameni au venit să urmărească luptele pe peluza sudică a Casei Albe, unde Donald Trump a stat în primul rând.

Fiind în alertă maximă cu această ocazie, FBI a confirmat marţi pentru Fox News că a dejucat un complot care viza evenimentul, scrie RMC Sport, preluată de News.ro.

Potrivit Fox News, planul era de a trimite drone încărcate cu exploziv pentru a lovi clădirile din apropierea Casei Albe. Două surse au declarat pentru CBS News că presupusul complot prevedea şi utilizarea unor lunetişti pentru a ataca mulţimea, într-o a doua etapă, un „al doilea val” urma să vizeze intrarea în reşedinţa prezidenţială.

FBI-ul fusese alertat cu privire la ameninţare pe 10 iunie, cu câteva zile înainte de eveniment, şi arestase iniţial un suspect în Cincinnati, Ohio. Pe baza datelor de pe iPhone-ul suspectului, agenţia federală a identificat apoi 23 de persoane care participau la conversaţii pe Signal referitoare la proiectul atentatului.

Atentatul viza „elitele capitaliste”

Atentatul urma să fie lansat din Fredericksburg, Virginia.

Tot potrivit Fox News, un suspect le-ar fi explicat anchetatorilor că atentatul viza „elitele capitaliste”, „miliardarii”.

Kash Patel, directorul FBI, a salutat munca agenţiei sale de informaţii, precum şi cea a Departamentului de Justiţie al Statelor Unite (DOJ). „Datorită acţiunii rapide a FBI, a partenerilor noştri şi a DOJ, într-o operaţiune desfăşurată în mai multe state, mai multe persoane se află acum în arest, iar atacurile planificate au fost oprite”, a declarat el într-un comunicat transmis către Fox News.

Directorul Secret Service, Sean Curran, a declarat marţi dimineaţă că agenţia sa, care se ocupă de protecţia preşedintelui, a colaborat „strâns cu FBI-ul pe parcursul acestei anchete”, iar „comentariile oficiale privind detaliile acestui caz vor fi făcute publice în dosarele depuse la tribunal”.

Patel a lăudat FBI-ul, spunând că rezultatul „a reprezentat cea mai bună muncă de investigaţie” şi că „nu a fost nimic ieşit din comun pentru această echipă de aplicare a legii”.

„Suntem pregătiţi să detectăm, să răspundem şi să aducem în faţa justiţiei pe cei care ameninţă vieţile cetăţenilor americani - în special în timpul adunărilor mari, cum ar fi gala istorică de lupte UFC 250”, a spus Patel. 

Presupusul complot survine după ce, la sfârşitul lunii trecute, un bărbat înarmat a fost ucis după ce a deschis focul asupra unui punct de control al Secret Service din apropierea Casei Albe şi în urma unui atac armat în 27 aprilie care a vizat Cina Corespondenţilor de la Casa Albă, la care de asemenea participa Donald Trump.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă dacă nu plătești întreținerea timp de trei luni. Ce poate face asociația de proprietari...
Digi FM
Simona Halep, primul mesaj după apariția de la Wimbledon alături de Dorin Mateiu, presupusul ei iubit. Fanii...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Alina Sorescu, răvășitoare într-o rochie cu spatele gol, la petrecerea dată de ziua ei: „Am vrut să...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Tu ești fericirea!” Sofia Vergara, spectaculoasă în costum de baie roșu. Și-a sărbătorit ziua de naștere pe...
Adevarul
Viața controversată a împărătesei despre care cronicarii au scris cele mai scandaloase povești
Newsweek
Anunț îngrijorător de la Casa de Pensii: Unul din doi pensionari are probleme cu pensia. Despre ce e vorba?
Digi FM
Cui îi va lăsa Mirabela Dauer averea. De ce spune că bunurile materiale nu mai au nicio valoare pentru ea
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Sandra Bullock crede că Nicole Kidman e "liberă, sălbatică și aventuroasă", exact ca personajul din filmul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...