Femeia care a stârnit furia Melaniei Trump. Prima Doamnă îi cere soțului său să o concedieze

Data publicării:
melania trump portret cu ochelari de soare
Melania Trump, prima doamnă a SUA. Foto: Guliver / Getty Images

Prima Doamnă a Americii, Melania Trump, a cerut să fie destituită o colaboratoare apropiată a lui John Bolton, consilierul pe probleme de securitate naţională al lui Donald Trump, o nouă ilustrare, potrivit presei, a luptelor interne de la Casa Albă, relatează AFP, citat de News.ro.

Melania Trump Getty
Melania Trump, prima doamnă a SUA. Foto: Guliver / Getty Images

”Poziţia serviciului Primei Doamne este că ea nu mai merită onoarea să lucreze la Casa Albă”, a anunţat, într-un comunicat, o purtătoare de cuvânt a Melaniei Trump, Stephanie Grisham, referindu-se la Mira Ricardel, numărul doi în Consiliul de Securitate Naţională (NSC).

Preşedinţia a dezminţit destituirea lui Ricardel, ţinta unor critici din partea unor colaboratori ai Melaniei Trump, de la turneul acesteia în Africa, la începutul lui octombrie, potrivit presei.

Cotidianul Wall Street Journal (WSJ) scrie, citând surse la curent cu această problemă, că este vorba despre ”plasarea în avion şi cereri de utilizare a unor resurse ale Consiliului de Securitate Naţională”.

Echipa Melaniei Trump o suspectează de asemenea pe Ricardel că se află la originea ”poveştilor negative” despre Prima Doamnă şi colaboratorii săi.

Ambiguitatea în centrul căreia se află această colaboratoare ilustrează, potrivit presei, disensiunile între diverse curente din interiorul Casei Albe, unde se zvonesc plecări după destituirea săptămâna trecută a secretarului Justiţiei Jeff Sessions.

Bolton este un neoconservator şi unul dintre liderii liniei dure a unilateralismului în cadrul republicanilor.

În rolul strategic de secretar general al Casei Albe, John Kelly a încercat, de un an, de când ocupă această funcţie, să impună disciplina în jurul preşedintelui american.

În ultima sa carte, jurnalistul Bob Woodward afirmă Kelly că i-a spus că ”suntem ca la nebuni”, referindu-se la Casa Albă, ceea ce l-a obligat pe cel vizat să dezmintă în mod oficial.

Potrivit presei, Ricardel ar fi făcut obiectul unor discuţii aprinse între John Bolton şi John Kelly, despre care se zvoneşte, în ultimele săptămâni, că se află pe picior de plecare.

Ea i-ar fi înfruntat verbal pe secretarul Apărării Jim Mattis şipe secretarul Securităţii Interne Kirstjen Nielsen - o protejată a lui John Kelly -, pe tema gestionării imigranţilor sud-americani arestaţi la frontieră.

Nielsen ar fi de asemenea pe punctul de a fi destituită, a dezvăluit în ediţia de marţi The Washington Post (WP).

Trump a refuzat marţi după-amiaza (ora locală) să spună mai multe despre toate aceste zvonuri.

”Vom mai vorbi despre asta”, a declarat el presei în marja unei ceremonii, la Casa Albă, la care asista Ricardel.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri