Fenomen rar pe cer, vizibil din toată lumea: Luna, Venus și Saturn formează „o față zâmbitoare”. Când se va întâmpla

Data publicării:
The moon and smiley star
Fenomenul este vizibil pe scară largă, însă locațiile cu orizont estic deschis și fără poluare luminoasă vor oferi cele mai bune condiții de observație. Foto. Getty Images

Un eveniment astronomic rar va avea loc în dimineața zilei de 25 aprilie, când Luna, Venus și Saturn vor apărea aliniate pe cer într-o conjuncție triplă. Potrivit NASA, formațiunea va semăna cu „o față zâmbitoare” și va putea fi observată din toată lumea, cu condiția unui orizont deschis și fără nori.

Formațiunea va putea fi observată începând cu ora locală 5:30 dimineața, înainte de răsăritul soarelui, iar fereastra de vizibilitate va fi una scurtă, aproximativ o oră, relatează Live Science.

Cele două planete, Venus și Saturn, vor străluci intens pe cerul de dinaintea zorilor, iar Luna în formă de seceră va completa imaginea cu o „gură zâmbitoare”.

„Venus este mai sus față de orizontul estic, cu Saturn mai jos, iar o Lună subțire, în formă de seceră, puțin mai la nord și mai jos”, potrivit NASA.

În această configurație, „Luna subțire arată ca un zâmbet. Pentru unii oameni, triunghiul format de aceste obiecte strălucitoare poate părea o față zâmbitoare”, a explicat Brenda Culbertson, ambasador al Sistemului Solar NASA, pentru postul local KSNT din Kansas.

Fenomenul este vizibil pe scară largă, însă locațiile cu orizont estic deschis și fără poluare luminoasă vor oferi cele mai bune condiții de observație.

„Oricine vrea să încerce să vadă conjuncția ar trebui să găsească un orizont estic clar din care să observe”, a adăugat Culbertson.

În anumite condiții, și planeta Mercur ar putea fi zărită, chiar sub „fața zâmbitoare”, însă aceasta se va afla foarte jos pe cer și este posibil să nu fie vizibilă peste tot.

Conjuncția triplă vine la doar câteva zile după maximul curentului de meteori Lyrids. Acesta poate fi observat în noaptea de 21 spre 22 aprilie, între orele 22:30 și 5:00 dimineața, ora locală. Cerul va fi favorabil pentru observații datorită Lunii aflate în fază de seceră, care nu va produce lumină puternică. Conform NASA, în condiții optime, pot fi văzuți până la 15 meteori pe oră.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Adrian Veștea. Premierul desemnat a urmat cursurile unei universități care a fost desființată
Digi FM
De ce tatăl Simonei Halep nu ar fi de acord cu presupusa relație a fostei campioane. Cele două motive invocate
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta mama Ancăi Țurcașiu. Imaginea rară postată de artistă i-a impresionat pe fani: „Tulburător de...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
Micile obiceiuri care îți pot aduce mii de euro în plus la pensie. Ce fac diferit oamenii care reușesc să...
Newsweek
Casa de Pensii, mesaj către pensionari: Mai repede vă face dreptate instanța decât noi. Banii se iau mai ușor
Digi FM
La aproape 60 de ani, mama Antoniei a obținut diploma de licență. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Tom Cruise și Elsina Khayrova, mai tânără decât el cu 25 de ani, din nou împreună? Apariția care a stârnit...
UTV
Zendaya și Tom Holland au întors toate privirile la Madrid. Cei doi au dat startul turneului pentru...