Filmul masacrului din Crimeea. Zeci de elevi s-au ales cu răni îngrozitoare și membre amputate

Data publicării:
Presupusul autor al atacului terorist de la liceul din Crimeea, cu arma în mână

Autorităţile caută un eventual complice în atacul armat însoţit de o explozie în Crimeea, la liceul tehnic de la Kerci soldat cu 20 de morţi şi zeci de răniţi, a anunţat joi liderul Crimeei Serghei Aksionov, relatează The Associated Press, citat de News.ro. 

Presupusul autor al atacului terorist de la liceul din Crimeea, cu arma în mână

Autorităţile au anunţat miercuri că atacatorul, un elev în vârstă de 18 ani de la liceu, a acţionat singur.

Acest atac armat, comis miercuri, este cel mai sângeros atac comis de un elev şi provoacă îngrijorări cu privire la securitate în Rusia.

Este posibil ca atacatorul să fi avut un complice, a declarat joi, pentru agenţii de presă ruse, Aksionov, pus de Moscova la conducerea peninsulei ucrainene anexate în 2014

Atacatorul, identificat ca fiind Vladislav Rosliakov, a acţionat singur în şcoală, însă autorităţile cred că cineva l-ar fi ajutat să plănuiască atacul.

Un dispozitiv exploziv improvizat ”umplut cu metal” a explodat în cantină, la primul etaj, a anunţat Comitetul rus de anchetă

Ministrul Sănătăţii Veronika Skvorţova a anunţat tot joi că cel puţin zece răniţi în atac urmau să fie transportaţi aerian la spitale din Rusia.

Rosliakov a ucis miercuri 19 persoane şi a rănit alte peste 50, după care s-a sinucis. Potrivit DPA, o fată rănită în atac a murit joi, bilanţul crescând astfel la 20 de morţi, Cel puţin zece răniţi grav urmau să fie transportaţi aerian la spitale ruse, pentru a fi operaţi, a precizat Skvorţova. Ceilalţi răniţi rămân internaţi la spitale din Kerci.

Adolescentul ar fi intrat apoi înarmat în clădire și a început să împuște oameni, de la mică distanță. Ministrul Sănătății rus a declarat că explozia bombei improvizate a cauzat răni extrem de grave elevilor: ”Victimele au rupturi la nivelul organelor interne, găsim piulițe și rulmenți în organele lor, în ficat, în intestine. A fost nevoie de amputarea membrelor în mai mutle cazuri, oamenii și-au pierdut picioarele”.

Numărul celor răniți s-ar ridica la 74.

Autoritățile din Crimeea au declarat trei zile de doliu național, iar localnicii au lăsat flori și lumânări în apropiere de locul tragediei.

Filmul atacului terorist din Crimeea

Adolescentul de 18 ani ar fi fugit dintr-o sală de clasă în alta, pe măsură ce își descărca arma de foc. Câteva minute mai devreme, el lăsase o bombă improvizată, umplută cu cuie, în cantina liceului. El a detonat de la distanță dispozitivul exploziv.

O televiziune a descris scene de haos, devastare și panică generală, la scurt timp după explozia bombei. Ușile și geamurile s-au făcut țăndări, iar unii elevi s-au aruncat de la etajul cinci al clădirii, de frică.

Anchetatorii au declarat că au descoperit o a doua bombă improvizată în rucsacul presupusului atacator, iar aceasta a fost dezarmorsată.

„M-am aflat chiar la intrarea în cantină când a explodat bomba lângă bufet. Eram în stare de șoc, iar unul dintre colegii mei de clasă a început să tragă de mine să plecăm. Apoi am auzit focuri de armă la intervale scurte, de 2-3 secunde. După aceea, am auzit o a doua explozie”, a povestit un elev.

Motivul din spatele atacului este încă neclar, însă se presupune că elevul avea o atitudine ostilă față de liceul în care învăța. Potrivit postului de televizune rus RBC TV, un prieten al presupusului atacator a declarat că „Roslyakov ura liceul foarte mult și jurase să se răzbune pe profesorii săi”.

Adolescentul obținuse un permis de armă încă de la vârsta de 17 ani. Colegii săi de clasă îl descriu drept un tânăr retras, introvertit, care rareori vorbea cu cei din jur și nu avea conturi pe rețelele de socializare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poți ieși din țară cu mașina pe numele părinților, dar fără procură? Mulți șoferi se află în această situație
Digi FM
Răzvan l-a învins, dar Mircea Lucescu l-a sărutat pe creștet. Povestea momentului tată-fiu, care a emoționat...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shakira, noi declarații despre despărțirea de Gerard Pique: „Trebuie să râzi de viață înainte ca viața să...
Film Now
David Duchovny, cum nimeni nu l-a mai văzut. Cu perucă blondă și ruj roșu aprins, îmbrăcat în haine de...
Adevarul
Decese și dispariții misterioase în rândul savanților legați de programe clasificate ale SUA. Al nouălea om...
Newsweek
Se schimbă vârsta standard de pensionare. Când ieși la pensie în funcție de anul în care te-ai născut?
Digi FM
Pur și simplu a îngenuncheat în fața sicriului lui Mircea Lucescu: "A fost darul lui Dumnezeu pentru fotbal"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce Paștele ortodox și cel catolic au de cele mai multe ori date diferite? Explicația pe înțelesul tuturor
Digi Animal World
A plătit 600 de lire la veterinar, crezând că pisica ei e bolnavă. Ce a aflat a doua zi a lăsat-o fără cuvinte
Film Now
Cum arată a patra soție a lui Steven Seagal, o balerină mongolă care i-a dăruit al șaptelea copil. Poze rare...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...