Fiul lui El Chapo pledează vinovat și promite să dea informații „complete”, pentru a scăpa de închisoarea pe viață

Data publicării:
Mexico Arrests Son Of El Chapo
Foto: Profimedia

Fiul celebrului baron mexican al drogurilor Joaquin Guzman cunoscut ca „El Chapo”, a încheiat un acord cu justiţia americană prin care a pledat vinovat de trafic de droguri şi participare la activitate criminală. Joaquín Guzmán López se află în închisoare în Statele Unite.

În baza acestui acord de vinovăție, López riscă cel puţin zece ani de închisoare cu privire la o acuzaţie legată de participarea sa la o activitate criminală, relatează ABC News.

În privinţa traficului de droguri, procurorii au acceptat ca fiul lui El Chapo să primească o condamnare mai mică decât închisoarea pe viață, în funcţie de nivelul cooperării sale cu justiţia.

În schimb, fiul López se angajează „să coopereze deplin şi în întregime în orice dosar va fi solicitat” de către justiţia americană, prin furnizare de informaţii şi mărturii „complete şi veridice”.

Unul dintre fraţii săi, Ovidio Guzman, a pledat vinovat, în iulie, pentru fapte asemănătoare.

Cei doi sunt acuzaţi - împreună cu alţi doi fraţi ai lor, care sunt în continuare fugari - de faptul că au preluat activităţile tatălui lor, Joaquin Guzman, fostul şef al Cartelului Sinaloa.

El Chapo, în vârstă de 68 de ani, ispăşeşte în prezent o pedeapsă cu închisoare pe viaţă într-una dintre cele mai securizate închisori americane, în Colorado.

Lopez, în vârstă de 39 de ani, a fost arestat în iulie 2024 la sosirea în Texas, într-un avion privat de mici dimensiuni, împreună cu fondatorul Cartelului Sinaloa Ismael „Mayo” Zambada.

Zambada a declarat că a fost înşelat cu privire la destinţaie şi că a fost răpit de către Guzman Lopez pentru a fi predat, împotriva voinţei sale, în Statele Unite.

El a pledat, la rândul său, vinovat şi va scăpa astfel de un proces şi de pedeapsa cu moartea, pe care autorităţile americane au renunţat, până la urmă, să o mai ceară împotriva sa.

În urma acestor arestări, confrunătri s-au multiplicat între cele două facţiuni ale cartelului - a fraţilor Guzman şi a lui Zambada -, soldate cu aproximativ 1.200 de morţi şi aproximativ 1.400 de dispăruţi în mexic, potrivit autorităţilor, relatează News.ro.

Washingtonul acuză Cartelul Sinaloa de trafic de fentanil către Statele Unite, unde acest drog de sinteză a provocat în ultimii ani zeci de mii de morţi prin overdoză şi au tensionat relaţile cu Ciudad de Mexico.

În afară de fentanil, cei patru fraţi sunt acuzaţi de transportarea a câtorva tone de cocaină, prin America Centrală şi de Sud, către Statele Unite, potrivit actului inculpării, făcut public în aprilie 2024.

În document se arată că ei au „mituit funcţionari publici corupţi”, „au provocat, ameninţat şi comis omoruri, răpiri, agresiuni şi bătăi împotriva forţelor de ordine, unor traficanţi de droguri rivali şi membri din proprtia organizaţie”.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât îți crește factura la curent în perioada Paștelui dacă folosești cuptorul electric. Calcul în funcție de...
Digi FM
Răzvan l-a învins, dar Mircea Lucescu l-a sărutat pe creștet. Povestea momentului tată-fiu, care a emoționat...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Groza, picioare tonifiate și talie de invidiat în costum de baie. Apariția din Maldive a stârnit un...
Film Now
David Duchovny, cum nimeni nu l-a mai văzut. Cu perucă blondă și ruj roșu aprins, îmbrăcat în haine de...
Adevarul
Decese și dispariții misterioase în rândul savanților legați de programe clasificate ale SUA. Al nouălea om...
Newsweek
Se schimbă vârsta standard de pensionare. Când ieși la pensie în funcție de anul în care te-ai născut?
Digi FM
Pur și simplu a îngenuncheat în fața sicriului lui Mircea Lucescu: "A fost darul lui Dumnezeu pentru fotbal"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce Paștele ortodox și cel catolic au de cele mai multe ori date diferite? Explicația pe înțelesul tuturor
Digi Animal World
A plătit 600 de lire la veterinar, crezând că pisica ei e bolnavă. Ce a aflat a doua zi a lăsat-o fără cuvinte
Film Now
Cum arată a patra soție a lui Steven Seagal, o balerină mongolă care i-a dăruit al șaptelea copil. Poze rare...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...