„Fiul meu, Osama”. Mărturia mamei teroristului, la 17 ani de la atentatele care au zguduit America

Data actualizării: Data publicării:
osama

S-au împlinit 17 ani de la atentatele teroriste care au schimbat fața Americii în 2001. Mii de rude, supravieţuitori, salvatori sunt aşteptaţi să fie prezenţi la ceremonia de marţi de la World Trade Center în New York.

Preşedintele Trump şi soţia sa Melania vor participa la o ceremonie în apropiere de Shanksville, Pennsylvania, unde a fost inaugurat sâmbătă un „Turn al vocilor", în memoria victimelor atentatelor.

Vicepreşedintele Mike Pence participă la o ceremonie la Pentagon. 

Aproape 3.000 de persoane au murit în urma atentatelor de la 11 septembrie 2001.

Recent, mama figurii centrale a acestei file sângeroase din istoria Americii, Osama bin Laden, liderul rețelei Al-Qaida, a rupt tăcerea despre fiul ei într-un reportaj realizat de The Guardian.

O cheamă Hamida al-Attas, născută Alia Ghanem și a depășit vârsta de 70 de ani.

Bătrâna spune că își iubește necondiționat fiul, chiar dacă „s-a abătut pe o cale greșită”.

„Mi-a fost foarte greu, ținând că a fost atât de departe de mine. Mă iubea atât de mult”, spune Hamida. 

Osama, primul ei născut, a fost „un băiat timid, ambițios și inteligent. La 20 de ani a devenit studentul Universității King Abdulaziz”.

Acesta este locul unde bin Laden „a fost radicalizat”, subliniază femeia.

Hamida susține că fiul ei a fost victima anturajului din mediul universitar: „Oamenii de la universitate și colegii lui, ei l-au schimbat. L-au transformat în altcineva”.

„A fost un fiu foarte bun până când i-a întâlnit pe cei care l-au spălat pe creier”, a adăugat ea.

La începutul anilor 1980, Osama a plecat în Afganistan, unde a luptat împotriva Uniunii Sovietice. „Toți cei care l-au cunoscut în tinerețe l-au respectat. Eram foarte mândri de ei. Chiar și Guvernul saudit l-a tratat cu respect, dar, după aceea, fiul meu avea să devină un mujahedin”.

Ultima oară când l-a văzut pe Osama bin Laden a fost în 1999, în decursul a două vizite la baza lui din apropiere de Kandahar.

Baza se afla lângă un aeroport care servise forțelor ruse. „A fost foarte fericit să ne vadă”, își amintește mama teroristului.

La un moment dat, în timpul discuției cu jurnalistul cotidianului britanic, Hamida simte nevoia să părăsească încăperea, moment în care unul dintre frații vitregi ai lui bin Laden, Ahmad, din al doilea mariaj al bătrânei, își spune părerea: „Au trecut 17 ani  și ea rămâne în continuare în negare în privința lui Osama. Îl iubea atât de mult și refuză să îl învinuiască. În schimb, îi acuză pe cei din jurul lui. Cunoaște doar partea lui de băiat bun, pe care am văzut-o cu toții. Nu a apucat să cunoască și partea lui jihadistă”.

Cât privește coșmarul zilei de 11 septembrie 2001, Ahmad își amintește limpede, ca și când ar fi fost ieri: „Am fost șocat, împietrit. A fost un sentiment foarte straniu. Am știut de la început, din primele 48 de ore, că Osama a fost de vină. De la cei mai tineri și până la cei mai bătrâni, ni s-a făcut rușine. Știam că urma să ne confruntăm cu consecințe oribile”.

Citiți aici materailul integral.

Între timp, reţeaua Al-Qaeda încearcă să îşi recâştige supremaţia asupra grupărilor militante internaţionale pe măsură ce Statul Islamic (SI) pierde teren, a declarat recent un oficial de rang înalt al NATO, avertizând asupra unui potenţial risc crescut pentru Occident din cauza acestei rivalităţi.

Potrivit lui Arndt von Loringhoven, asistentul pentru informaţii şi securitate ale secretarului general al Alianţei, SI şi-a menţinut, în pofida pierderilor în luptă, o parte din forţă, inclusiv prin recrutarea de femei şi copii.

„Slăbirea ISIS-Daesh a oferit Al-Qaeda o oportunitate să încerce să-şi recapete fostul statut”, a afirmat Von Loringhoven, cu prilejul unei conferinţe pe teme de securitate, găzduită de colegiul IDC Herzliya din Israel.

„În timp ce ISIL-Daesh a ocupat atenţia lumii în ultimii 4-5 ani, Al-Qaeda şi-a refăcut pe tăcute reţelele globale şi capabilităţile”, a afirmat el, menţionând activităţile din Kashmir, Afganistan, Siria, Yemen, Somalia şi nordul Africii.

„Ca şi în cazul ISIL-Daesh, obiectivul strategic al Al-Qaeda este de a recâştiga conducerea unor militanţi şi extremişti cu aceleaşi poziţii. Competiţia pentru legitimitate, afiliaţi şi recruţi între cele două grupări extremiste majore globale sporeşte în mod potenţial ameninţarea teroristă asupra NATO şi a partenerilor noştri”, a arătat el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri