Forțele aeriene britanice înființează o escadrilă spațială pentru a proteja viața pe Pământ

Data actualizării: Data publicării:
Space satellite orbiting the earth. Elements of this image furnished by NASA.
Satelit spațial care orbitează în jurul Pământului. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia

Marea Britanie a lansat o escadrilă spațială pentru a-și apăra sateliții și pentru a „proteja viața modernă pe Pământ”, a dezvăluit șeful Statului Major al Forțelor Aeriene (RAF) ale Regatului Unit. Noua unitate va utiliza tehnologie secretă pentru operațiuni ofensive și defensive, în contextul în care șefii armatei avertizează asupra intensificării activității ostile pe orbit, scrie The Times.

Într-un interviu acordat sursei citate, Harv Smyth a afirmat că Marea Britanie trebuie să-și apere spațiul „pentru binele nostru ca națiune”, declarându-se „foarte îngrijorat” de intențiile Rusiei în cosmos și de potențialul unei „distrugeri catastrofale”.

Trupele repartizate în cadrul noii Escadrile nr. 3 pentru Efecte Spațiale vor folosi tehnologia pentru a „perturba, slăbi și împiedica activitatea ostilă în spațiu”, a precizat Ministerul Apărării într-un comunicat.

The Times subliniază că crește îngrijorarea că adversari precum Rusia și China dispun deja de arme potențiale în spațiu și au simulat atacuri folosind aceste capacități cu dublă utilizare.

Săptămâna trecută, SUA au devenit prima țară din lume care a anunțat că deține arme de control spațial aflate pe orbită, stârnind furia Beijingului, care a avertizat că spațiul riscă să fie transformat într-o zonă de război.

Statele Unite își propun să-și dubleze efectivele forței spațiale în următorii cinci ani, ajungând la aproximativ 25.000 de militari.

Capacitățile „extrem de specializate” și clasificate ale Marii Britanii sunt „necinetice”, a spus Smyth, și se concentrează în principal pe războiul electronic, cum ar fi bruiajul preventiv pentru a împiedica sateliții inamici să se ciocnească de cei britanici.

Înaintea unei conferințe spațiale de două zile la Londra, Smyth a acuzat Moscova de manevre „nesigure și neprofesioniste” ale sateliților săi în apropierea sateliților britanici, precum și de desfășurarea de proiectile în spațiu. El a declarat că este îngrijorat de ceea ce va urma.

„Această activitate [a Rusiei] s-a agravat în ultimii ani și, evident, având în vedere situația geopolitică actuală, îngrijorarea noastră cu privire la direcția în care s-ar putea îndrepta lucrurile ne conduce la un punct în care dorim să dispunem de capacități care să ne permită să descurajăm și să ne apărăm”, a spus el.

„Observăm că alte națiuni nu se comportă în mod responsabil în spațiu și fac lucruri precum lansarea de rachete în spațiu și distrugerea sateliților, ceea ce generează apoi cinci sau șase mii de fragmente de deșeuri, toate acestea deplasându-se în jurul Pământului cu o viteză de 32.000 de km/h și putând lovi sateliții, provocând un efect de distrugere catastrofală, ceea ce nu este benefic pentru nimeni de pe Pământ. Este o afirmație foarte grandioasă, dar aici este vorba despre protejarea vieții moderne pe Pământ.”

Forța spațială a Marii Britanii este deja alcătuită din  Prima Escadrilă de Operațiuni Spațiale și A Doua Escadrilă de Avertizare Spațială, care oferă RAF capacitatea de a monitoriza și avertiza cu privire la amenințările din spațiu.

Noua escadrilă are rolul de a acționa împotriva acestor amenințări, folosind tehnologie avansată pentru a contracara atacurile statelor inamice. Aceasta va sprijini atât operațiunile spațiale ofensive, cât și cele defensive și se va extinde în timp, pe măsură ce noi capacități vor intra în serviciu.

Șefii militari doresc să împiedice alte națiuni să-și lanseze sateliții în apropierea celor britanici fără a comunica sau a se coordona în prealabil.

Este prima unitate din Marea Britanie dedicată unei astfel de activități, iar trupele vor proteja sateliții critici care ghidează navele britanice, asigură conexiunea telefoanelor mobile și avertizează asupra atacurilor cu rachete.

Surse din cadrul Ministerului Apărării au refuzat să ofere informații suplimentare privind capacitățile unității, din motive de securitate.

Smyth, care a fost numit primul director pentru spațiu al Ministerului Apărării în 2020, consideră că spațiul este la fel de important ca domeniul aerian și dedică timp egal ambelor.

Șefii au făcut referire la raportul Blackett, care a estimat că o defecțiune a serviciului de navigație prin satelit ar putea costa economia britanică 1 miliard de lire sterline pe zi, pentru a sublinia gravitatea efectelor potențiale.

Spațiul este considerat un mediu „în care ideea capacității de dublă utilizare reprezintă o oportunitate foarte reală”, a afirmat Smyth. De exemplu, un satelit folosit pentru urmărirea unui potențial adversar ar putea fi același satelit folosit pentru monitorizarea eroziunii costiere pe litoral.

În 2018 existau mai puțin de 2.000 de sateliți activi pe orbită, dar în prezent numărul acestora depășește 15.000.

Generalul-maior Paul Tedman, fostul comandant al Comandamentului Spațial al Regatului Unit, a declarat anul trecut: „În prezent, există pe orbită un arsenal considerabil de mijloace antispatiale ale adversarilor - pregătite, testate și operaționale.”

Regatul Unit a exclus în mod oficial testarea rachetelor antisatelit distructive și continuă să colaboreze prin intermediul comitetului ONU privind utilizarea pașnică a spațiului cosmic pentru a promova reguli și comportamente responsabile.

Guvernul laburist intenționează să aloce 7,8 miliarde de lire sterline pentru strategia sa spațială până în 2029-2030, sumă care include 880 de milioane de lire sterline pentru activități de informații, supraveghere și recunoaștere spațială, precum și pentru activități de control spațial.

Smyth a afirmat că una dintre escadrilele spațiale britanice și-a dublat aproape dimensiunea în ultima perioadă, dar a refuzat să ofere detalii.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce pensie primește Traian Băsescu de la stat după recalculare. Suma a crescut considerabil
Digi FM
Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat al României. Diplomat fără carnet de partid, fost jurnalist...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Una în rochie transparentă, cealaltă în roșu aprins. Dua Lipa și Shakira au făcut spectacol la Madrid
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Unul dintre marile eșecuri ale anului. Filmul lui Tom Cruise, „Digger”, încasări dezastruoase în primul...
Adevarul
Șapte cafele pe zi pentru un copil de clasa a VII-a. Cum ajung părinții să-și împingă copiii dincolo de limite
Newsweek
Ce se întâmplă cu creșterea pensiilor după ce Luca Niculescu a fost numit premier. 2 vești pentru pensionari
Digi FM
Elena Udrea rupe tăcerea despre momentul în care a fost arestată în Costa Rica: „Fetița mea avea doar 13...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Tom Cruise refuză să fie numit „ultimul mare star de cinema”. Ce a spus despre Brad Pitt într-un interviu rar
UTV
Dua Lipa a strălucit într-o rochie transparentă cu spatele gol, alături de Shakira. Cele două artiste au...