Fosta șefă a diplomației UE, Federica Mogherini, reținută în Belgia. Ancheta vizează posibile fraude cu fonduri europene

Data actualizării: Data publicării:
World News - November 11, 2019
Fosta șefă a diplomației UE, Federica Mogherini, reținută în Belgia. Foto Profimedia

Fosta șefă a diplomației Uniunii Europene, Federica Mogherini, a fost reținută în Belgia într-o anchetă privind posibile fraude în utilizarea fondurilor UE. Alte două persoane, inclusiv un înalt funcţionar al Comisiei, au fost arestate la Bruxelles marţi dimineaţă în legătură cu ancheta.

Mogherini conduce în prezent Colegiul Europei din Bruges, iar ancheta se referă la presupuse fraude legate de formarea tinerilor diplomaţi, finanţată de UE.

Alte două persoane, inclusiv un înalt funcţionar al Comisiei, au fost arestate la Bruxelles marţi dimineaţă în legătură cu ancheta, potrivit aceleiaşi surse.

Parchetul European (EPPO) a anunţat marţi percheziţii la Colegiul Europei din Bruges şi la Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE) din Bruxelles.

La cererea EPPO, aprobată de judecătorul de instrucţie, Poliţia Federală (FGP West-Vlaanderen) a efectuat percheziţii în mai multe clădiri ale Colegiului Europei din Bruges, la Serviciul European de Acţiune Externă din Bruxelles şi la locuinţele suspecţilor. Percheziţiile au beneficiat şi de sprijinul Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF).

În discuţie este proiectul pentru Academia Diplomatică a Uniunii Europene - un program de formare de nouă luni pentru tinerii diplomaţi din statele membre -, care a fost atribuit de Serviciul European de Acţiune Externă Colegiului Europei din Belgia, în perioada 2021-2022, în urma unei proceduri de licitaţie.

Ancheta se concentrează asupra faptului dacă Colegiul Europei şi/sau reprezentanţii acestuia au fost informaţi în prealabil cu privire la criteriile de selecţie ale procedurii de licitaţie şi au avut motive suficiente să creadă că li se va atribui implementarea proiectului, înainte de publicarea oficială de către SEAE a anunţului de licitaţie.

Există suspiciuni puternice că, în timpul procesului de licitaţie pentru program, a fost încălcat articolul 169 din Regulamentul financiar referitor la concurenţa loială şi că informaţii confidenţiale legate de achiziţiile publice în curs au fost partajate cu unul dintre candidaţii care participau la licitaţie.

Înainte de percheziţii, EPPO a solicitat ridicarea imunităţii mai multor suspecţi, care a fost acordată.

Faptele care fac obiectul anchetei au fost raportate iniţial către OLAF. Acestea ar putea constitui fraudă în domeniul achiziţiilor publice, corupţie, conflict de interese şi încălcare a secretului profesional. Ancheta este în curs de desfăşurare pentru a clarifica faptele şi a stabili dacă au avut loc infracţiuni.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cele 5 oraşe strategice din România. Harta mobilității militare, pe aici s-ar putea deplasa rapid trupele NATO
Digi FM
Un tânăr care a crescut în grija statului a luat BAC-ul cu 8,53. Cum a reușit să își schimbe destinul și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Noi dezvăluiri despre moartea lui Lauren Bennett. Tatăl artistei, declarații dure: „Nu a primit tratamentul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
Piața neagră a luxului. Cum vinde Rusia SUV-uri BMW contrafăcute la preț premium
Newsweek
Top 10 pensii în România. Judecătorii primesc 25.400 lei. Militarii - 5.800. Oamenii obișnuiți au 2.820 lei
Digi FM
Cât costă prosopul de plajă cu Călin Georgescu în slip. Produsul inedit, scos la vânzare pe internet, a...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Nu doar alimentația face diferența. Trăsătura comună a oamenilor care ajung să trăiască 100 de ani
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Ana de Armas, impecabilă în costum de baie, în vacanță cu prietenii. Ce s-a întâmplat cu povestea de iubire...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...