Fostul premier francez Edouard Philippe, candidat la preşedinţie, este vizat într-o anchetă de deturnare de fonduri

Data publicării:
edouard philippe
Foto: Profimedia

Fostul premier francezEdouard Philippe, care și-a anunțat candidatura la alegerile prezidenţiale, este vizat de o anchetă cu privire la o presupusă deturnare de fonduri publice, favoritism, conflict de interese şi complicitate.

O avertizoare de integritate a denunţat aceste presupuse fapte, în septembrie 2023, la Parchetul Naţional Financiar, care a deschis o anchetă şi a efectuat percheziţii în aprilie 2024. Apoi ea a depus o plângere, în iunie 2025 şi s-a constituit în parte civilă, relatează AFP, citată de News.ro.

Faptele s-ar fi petrecut în Le Havre, oraș al cărui primar este în prezent Philippe.

Contactat de AFP, PNF a anunţat că a întocmit un rechizitoriu introductiv, la 7 mai, o procedură prin care este sesizat un judecător de instrucţie şi i se desemnează un perimetru de anchetă.

Avertizoarea de integritate, identificată drept „Judith” - un prenume modificat - „salută deschiderea unei proceduri judiciare cu privire la faptele pe care le denunţă şi aşteaptă cu nerăbdare să fie audiată de către judecătorul de instrucşie”, a spus avocatul acesteia, Jérôme Karsenti.

Fostul premier a negat acuzațiile.

Philippe „a luat act de deschiderea unei proceduri judiciare. El a aflat acest lucru din presă. Şi va răspunde, evident, tuturor întrebărilor pe care i le va pune justiţia, aşa cum a făcut-o mereu foarte senin”, a spus un apropiat al acestuia.

Contactat de AFP, avocatul său Emmanuel Marsigny nu făcut niciun comentariu.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Adrian Veștea. Premierul desemnat a urmat cursurile unei universități care a fost desființată
Digi FM
De ce tatăl Simonei Halep nu ar fi de acord cu presupusa relație a fostei campioane. Cele două motive invocate
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta mama Ancăi Țurcașiu. Imaginea rară postată de artistă i-a impresionat pe fani: „Tulburător de...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
Caricaturist rus refugiat în Polonia, împușcat mortal în plină zi. Artistul care îl ironiza pe Putin...
Newsweek
Avalanșă de cereri la Casa de Pensii pentru recuperea CASS la pensie. De ce fac pensionarii acest lucru?
Digi FM
La aproape 60 de ani, mama Antoniei a obținut diploma de licență. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Cine este noul Hercule Poirot. Actorul care îl înlocuiește pe legendarul David Suchet devine cel mai tânăr...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani