Franţa: Atentat dejucat la Paris, în faţa filialei Bank of America

Data actualizării: Data publicării:
Poliție Franța
Foto: Profimedia

Un atentat cu încărcătură explozivă a fost dejucat sâmbătă la Paris în faţa filialei Bank of America graţie intervenţiei poliţiei, ce a reţinut un bărbat care se pregătea să declanşeze dispozitivul, transmite AFP.

Faptele s-au produs în jurul orei locale 15:30 (14:30 GNT), pe Rue de la Boétie, în vestul părţii centrale a Parisului.

Poliţiştii au reţinut un bărbat care depusese o încărcătură explozivă artizanală în faţa imobilului.

Încărcătura era formată dintr-un bidon de 5 litri plin cu lichid, probabil o hidrocarbură, un sistem de aprindere, o petardă de aproximativ 650 de grame de pudră explozivă, potrivit primelor elemente ale anchetei.

Ansamblul încărcăturii a fost preluat de genişti şi în prezent este analizat la prefectura poliţiei din Paris.

Parchetul naţional antiterorist (PNAT) s-a sesizat după această tentativă de atentat.

Ancheta a fost deschisă în special pentru ''tentativă de degradare prin incendiu sau mijloc periculos în legătură cu o întreprindere teroristă şi asociere teroristă de răufăcători'', a adăugat PNAT.

Într-un mesaj postat pe X, ministrul francez de interne Laurent Nunez a ţinut să remarce ''mai mult ca niciodată vigilenţa la nivel înalt'', felicitând poliţiştii pentru intervenţia şi ''mobilizarea lor în contextul internaţional actual''.

După declanşarea războiului din Orientul Mijlociu, ministrul de interne francez şi-a multiplicat apelurile la vigilenţă extremă adresate forţelor de ordine, în special pentru a proteja opozanţii iranieni, lăcaşurile de cult evreieşti şi interesele americane din Franţa, toate acestea fiind identificate ca ţinte potenţiale ale actelor teroriste.

 

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Virgil Ianțu, reacție fermă după ce imagini de la un banchet de clasa a VIII-a au devenit virale: „Unde sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Gestul lui Hailey Bieber față de Billie Eilish, la Coachella, la concertul lui Justin. Imaginile sunt virale...
Film Now
Justin Theroux și Nicole Brydon Bloom au devenit părinți. „Suntem atât de fericiți”. Reacție dulce a fostei...
Adevarul
Misterul originii moților din Munții Apuseni. Urmași ai dacilor, romanilor și popoarelor atrase de aur
Newsweek
Ce bani iei în plus la pensie dacă ai muncit în grupa I sau grupa 2? Cu cât se reduce vârsta de pensionare?
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Creierul începe să se dezvolte diferit la fete şi la băieţi încă dinainte de naştere, au constatat oamenii de...
Digi Animal World
E o rasă adorată, dar controversată. Un veterinar susține că buldogul francez „ar trebui interzis”
Film Now
Eric Roberts, destăinuiri despre accidentul care era să-i încheie cariera. „Credeam că s-a terminat”. Rolul...
UTV
Paris Jackson critică filmul despre Michael Jackson. „Narațiunea este controlată și plină de minciuni”