Funcție-cheie pentru ștabul comunist care a vrut să zdrobească „Revoluția de catifea” din Cehoslovacia

Data actualizării: Data publicării:
FotoJet

Parlamentarii cehi au numit într-o funcție-cheie un fost ștab al unei unități speciale din perioada comunistă care a încercat să zdrobească, în 1989, „Revoluția de catifea” din Cehoslovacia.

image
Zdenek Ondracek

Numirea lui Zdenek Ondracek, marți, la șefia Comisiei de Inspecție Generală a forțelor de securitate din Cehia este catalogată drept un plan al miliardarului Andrej Babis, ales premier în scrutinul legislativ din octombrie, lider al mișcării ANO, de a obține suport și influență pentru crearea unui guvern minoritar la Praga, relatează The Guardian.

ANO are 78 de locuri din cele 200 din Camera Deputaților, iar Babis caută suportul celorlalte opt partide din Legislativul Cehiei. Comuniștii, care au 15 fotolii, și grupul parlamentar de extremă dreapta, SPD, cu 22 de locuri, au sprijinit inițial voturile din Parlament în schimbul unor posturi în diverse comisii, însă nu au anunțat până acum, oficial, că sunt de acord cu un cabinet de miniștri condus de ANO.

Votul secret de marți, prin care Ondracek a fost plantat la conducerea Comisiei de Inspecție Generală, este considerat o „ofrandă” adusă de primul-ministru Babis comuniștilor, care nu au mai deținut o astfel de poziție de la căderea comunismului, subliniază cotidianul britanic.

În 1989, unitatea specială condusă de Zdenek Ondracek a folosit tunuri cu apă, bâte și câini pentru a dispersa protestatarii anti-regim care manifestau pașnic pe străzile din Praga. Demonstrațiile, cunoscute ca „Revoluția de catifea”, aveau să ducă ulterior la răsturnarea dictaturii comuniste din Cehoslovacia.

„Este trist că a fost numit la doar o zi după ce ne-am amintit de aniversarea lui Vaclav Havel (marele intelectual disident și fostul președinte al Cehiei post-comuniste – n.r.). Vremurile s-au schimbat”, a declarat Vit Rakusan, vicepreședintele Partidului Primarilor și Independenților.

Andrej Babis trebuie să obțină până la jumătatea lunii ianuarie votul de încredere al parlamentarilor.

Supranumit „Trump al Cehiei", Andrej Babis, în vârstă de 63 de ani, este al doilea cel mai bogat om din Cehia, cu o avere estimată la 4 miliarde de euro.

Andrej Babis a fost vicepremier şi ministru de Finanţe în perioada ianuarie 2014-mai 2017, în guvernul condus de către social-democratul Bohuslav Sobotka. În luna mai, Sobotka i-a cerut preşedintelui Milos Zeman să-l demită pe ministrul de Finanţe, suspectat de fraudă fiscală cu fonduri europene.

La sfârșitul lunii noiembrie, poliția cehă a cerut ridicarea imunității parlamentare a miliardarului pentru a permite inculparea acestuia.

Poliția îl suspectează pe omul de afaceri că, în urmă cu aproape un deceniu, a ascuns faptul că deținea un complex hotelier și un centru de convenții pentru a obține o subvenție de 2 milioane de euro din fonduri ale UE în cadrul unui program destinat întreprinderilor mici.

Andrej Babis și-a transferat în acest an acțiunile deținute în imperiul său de afaceri — un holding a cărui valoare este estimată la 4 miliarde de euro, cu interese în industria alimentară, agricultură, industria chimică și media — către fonduri fiduciare.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri