Furie la Moscova după decizia României de a expulza un diplomat rus. Maria Zaharova promite represalii

Data actualizării: Data publicării:
Maria Zaharova
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova. Foto: Profimedia Images

Moscova va oferi „răspunsul cuvenit” la expulzarea unui membru al personalului Ambasadei ruse din România, a declarat luni pentru agenţia rusă de presă TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.

„Acuzaţiile aduse de români sunt nefondate, iar afirmaţiile lor nu sunt justificate. Aceste măsuri neprietenoase vor primi răspunsul cuvenit”, a spus ea.

Anterior, Ministerul de Externe al României a transmis într-un comunicat că l-a convocat pe ambasadorul rus Vladimir Lipaev în legătură cu „încălcările repetate ale spaţiului aerian al României între 24 şi 26 iulie 2026, când armata română a doborât trei drone care intraseră pe teritoriul naţional fără permisiune”, precizează TASS.

Emisarul diplomatic rus a primit o notă verbală prin care se cerea ca unul dintre angajații ambasadei Rusiei la București (funcționar din cadrul atașaturii militare, potivit unor surse Digi24) să părăsească ţara în termen de cinci zile. România şi-a rechemat, de asemenea, la Bucureşti ambasadorul de la Moscova pentru consultări.

Ulterior, Lipaev a clasificat convocarea la MAE drept o „cascadorie propagandistică”, potrivit agenției de presă ruse de stat TASS.

Diplomatul a protestat față de „presupusele încălcări ale spațiului aerian românesc” de către drone rusești și a precizat că expulzarea unui angajat al ambasadei „nu va rămâne fără răspuns din partea Rusiei”.

Și ambasada Moscovei a reiterat mesajul acestuia.

„Ambasadorul a subliniat că Rusia nu a trimis niciodată și nu trimite vehicule aeriene fără pilot de luptă împotriva unor obiective aflate pe teritoriul României, iar toate speculațiile pe această temă, indiferent din partea cui provin, sunt complet lipsite de orice temei. Atenția părții române a fost atrasă asupra faptului că sprijinirea, sub orice formă, a regimului terorist de la Kiev este „inadmisibilă și intolerabilă”, conduce la prelungirea conflictului și la noi pierderi de vieți omenești.

Șeful misiunii diplomatice a avertizat asupra pericolului unei escaladări suplimentare a confruntării cu Rusia și al tentativelor de acțiuni transfrontaliere ale apărării antiaeriene române, care ar însemna implicarea directă a României în acțiuni de luptă pe teritoriul Ucrainei. Expulzarea neargumentată în niciun fel a angajatului Ambasadei Federației Ruse nu va rămâne fără răspuns”, a transmis ambasada Rusiei.

Citește mai mult AICI

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria: Când se urează, de fapt, „La mulți ani” și ce este strict interzis să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Travis Kelce, prima declarație despre nunta cu Taylor Swift: „Cea mai frumoasă noapte din viața mea”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Halle Berry, imaginea senzualității într-o rochie foarte decoltată. Fanilor nu le vine să creadă câți ani...
Adevarul
De ce poartă curierii nepalezi geci și mănuși la 40 de grade. Explicația medicului
Newsweek
Casa de Pensii anunță: Ce documente trebuie să depună o categorie de pensionari să nu aibă probleme la pensie
Digi FM
Brad Pitt, mărturisiri tulburătoare despre cea mai întunecată perioadă din viaţa sa: „Nu vedeam nicio ieșire...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Modul în care e distribuită grăsimea corporală contează mai mult decât credeai. Ce au descoperit cercetătorii...
Digi Animal World
Imagine tulburătoare pe o plajă din New Jersey. 29 de rechini morți, descoperiți de o femeie
Film Now
Cine ar putea fi noul James Bond. Un actor cunoscut, analizat la modul cel mai serios de producători
UTV
Alexandra Stan a vorbit despre momentele dificile de după naștere. „24 de ore la Terapie Intensivă”