G20: Trump obţine concesii privind clima şi comerţul

Data publicării:
G20 Nations Hold Hamburg Summit
HAMBURG, GERMANY - JULY 07: International leaders attend the group photo on the first day of the G20 economic summit on July 7, 2017 in Hamburg, Germany. The G20 group of nations are meeting July 7-8 and major topics will include climate change and migration. (Photo by Sean Gallup/Getty Images)

Liderii marilor puteri ale lumii i-au făcut lui Donald Trump concesii în domeniile foarte delicate ale comerţului şi climei, în speranţa de a menţine iluzia unităţii G20, scrie AFP după publicarea comunicatului final al summitului, potrivit News.ro.

G20 Nations Hold Hamburg Summit
FOTO: Gulliver/Getty Images

Declaraţia, adoptată după două zile de summit, marcate de manifestaţii adesea violente, poartă urmele controverselor dintre noua administraţie americană şi restul lumii.

În ceea ce priveşte clima, G20 a luat act de ieşirea Statelor Unite din Acordul de la Paris de luptă împotriva încălzirii climatice şi de izolare a ţării în acest dosar: toate celelalte ţări au afirmat în text că acordul international este „ireversibil”.

În acelaşi timp, Statele Unite şi Donald Trump au obţinut, practic, acordul G20 pentru a purta o politică divergentă, contrară obiectivului ONU privind economii mai puţin consumatoare de carbon. De asemenea, liderii celor mai dezvoltate 20 de economii din lume şi-au luat angajamentul să folosească energiile fosile în mod mai puţin poluant. Concret, este vorba despre dreptul SUA de a vinde gaz de şist.

Statele Unite vizează ţările din Europa de Est, care încearcă să îşi reducă dependenţa energetică de Rusia, vânzându-le gaz lichefiat american.

Aceste compromis a făcut obiectul unor dezbateri dure, pentru că mai multe ţări se tem de "un efect de contagiune”, a explicat un oficial UE citat sub acoperirea anonimatului.

Cancelarul Angela Merkel, gazda summitului, s-a declarat mulţumită că 19 din 20 de state mebre G20 au fost de acord că Acordul de la Paris este ireversibil.

„Cred că este foarte clar că nu am putut ajunge la un consens, însă diferenţele nu au fost muşamalizate, au fost exprimate clare”, a spus ea într-o conferinţă de presă.

Şefa Guvernului german a subliniat că nu este de acord cu opinia premierului britanic Theresa May care a spus vineri că este de părere că Washingtonul s-ar putea decide să se întoarcă în acordul pentru climă.

Pe plan comercial, preşedintele american îşi îngrijorează principalii parteneri cu veleităţile protecţioniste, evidenţiale de sloganul său „America first” şi de ameninţarea cu impunerea de taxe vamale Chinei şi Europei pentru oţel şi automobile.

La summitul G20, SUA au admis în cele din urmă să accepte, în declaraţia finală, o condamnare a „protecţionismului”. Este vorba de o tradiţie a G20, ce repetă anual această prevedere.

Rolul de "supraveghere” al Organizaţiei Mondiale a Comerţului, criticată adesea în trecut în administraţia americană, este sprijinit de asemenea.

În schimb, forumul recunoaşte pentru prima dată dreptul ţărilor victime ale practicilor de dumping să recurgă la „instrumente legitime de apărare comercială”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate