Generalul Valeri Gherasimov a anunțat care este strategia lui Putin în Ucraina pentru 2026. Ce părți ale țării vrea Rusia să atace

Data publicării:
President Putin attends Zapad 2017 military drill
Vladimir Putin și Valeri Gherasimov, șeful Statului Major. Sursa foto: Profimedia Images

Şeful Statului major general rus, generalul Valeri Gherasimov, a declarat că forţele ruse avansează în nord-estul Ucrainei şi că preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat pentru 2026 extinderea teritoriului pe care Moscova îl numeşte zonă tampon. Rusia a continuat atacurile cu drone împotriva Ucrainei, bombardamentele din Odesa soldându-se cu patru răniți. Pe de altă parte, autoritățile ruse acuză Ucraina că a atacat cu drone zona Moscovei.

Valeri Gherasimov a afirmat că Putin a ordonat extinderea în 2026 a zonei tampon din regiunile ucrainene Sumî şi Harkov, în apropierea graniţei cu Rusia, a relatat agenția rusă RIA, preluată de AFP și Agerpres.

Potrivit sursei citate, generalul rus a inspectat gruparea de trupe Nord, formată la începutul anului 2024, care operează în nord-estul Ucrainei, căutând să creeze o zonă tampon de-a lungul frontierei şi încercând să împingă forţele ucrainene de acolo pentru a avansa suplimentar.

Remarcile lui Gherasimov vin în urma promisiunii Rusiei de a riposta pentru ceea ce a susţinut, fără dovezi, că a fost o tentativă de a ataca reşedinţa lui Putin.

Kievul a negat acuzație, spunând că aceasta a avut ca scop deraierea discuţiilor de pace, în timp ce războiul intră în scurt timp în cel de-al patrulea an.

Nu a existat nicio reacţie imediată din partea Ucrainei la declaraţiile lui Gherasimov.

Strategia lui Putin

Vladimir Putin a prezentat în repetate rânduri zona tampon ca o modalitate de a îndepărta forţele şi armele ucrainene de graniţa Rusiei, invocând bombardamente transfrontaliere şi atacuri cu drone asupra unor regiuni precum Belgorod şi Kursk.

Kievul a respins zona tampon a Moscovei, numind-o o idee pe care Rusia o foloseşte pentru a justifica incursiuni mai profunde pe teritoriul ucrainean.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că planurile Moscovei pentru Sumî şi Harkov sunt „nebuneşti” şi vor fi respinse în contextul în care Ucraina apără regiunile.

Atacuri aeriene ruseşti la Odesa, 4 răniți

Patru persoane, dintre care trei copii, au fost rănite în atacuri aeriene ruseşti în cursul nopţii de marţi spre miercuri la Odesa, în Ucraina, a indicat pe Telegram şeful administraţiei militare a oraşului, Serhii Lisak, notează AFP, preluată de Agerpres.

„Dronele au atacat infrastructura rezidenţială, logistică şi energetică din regiunea noastră”, a afirmat pe Telegram guvernatorul regiunii Odesa, Oleg Kiper, adăugând că atacurile au deteriorat mai multe clădiri şi au provocat incendii.

Doi copii, în vârstă de 8 şi 14 ani, precum şi un bebeluş de 7 luni au fost răniţi. Un bărbat de 42 de ani este în stare gravă, a subliniat Lisak.

Atacurile au loc pe fondul escaladării tensiunilor dintre Kiev şi Moscova, la scurt timp după declaraţii americane şi ucrainene făcând cunoscute progrese în discuţiile în vederea unui acord care ar putea opri invazia rusă a Ucrainei.

Ucraina a vizat Moscova cu drone

Ucraina a lansat marţi o serie de atacuri cu drone care au vizat Moscova, părţi din vestul Rusiei şi Crimeea anexată, o persoană fiind rănită în apropierea capitalei ruse, au declarat autorităţile ruse, citate de Reuters, potrivit Agerpres.

Unităţile de apărare antiaeriană ale Rusiei au distrus în total de 27 de drone ucrainene în intervalul de trei ore care a început la ora 20:00 (17:00 GMT), inclusiv trei deasupra regiunii Moscova, a declarat Ministerul Apărării rus în aplicaţia de mesagerie Telegram.

Andrei Vorobiev, guvernatorul regiunii Moscova, a declarat pe Telegram că 21 de drone ucrainene au fost doborâte în timpul zilei deasupra regiunii. Un civil a fost rănit în urma atacului.

Nu au existat relatări imediate despre pagube provocate de atacuri. Rusia dezvăluie rareori amploarea totală a pagubelor provocate de atacurile ucrainene, cu excepţia cazului în care sunt afectaţi civilii sau infrastructura civilă.

Separat, o pană de curent a afectat un oraş din afara Moscovei în urma unei defecţiuni tehnice la o centrală electrică regională, a relatat RIA, citând autorităţile din domeniul energetic.

Canalul de ştiri SHOT Telegram, care are surse din cadrul serviciilor de securitate ruseşti, a declarat că aproximativ 100.000 de locuitori au fost afectaţi.

Nu au existat dovezi imediate că pana ar avea legătură cu Ucraina.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pericolul ascuns sub pământul României. Avertismentul unui expert american despre mineralele critice din ţara...
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Adda, confesiune din vacanță și imagini în costum de baie: "Eram supărată că nu am reușit să slăbesc 4 kg"
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filme cu Tom Holland. Cele mai bune producții cu actorul din „Spider-Man”
Adevarul
Există motive sau scuze care justifică violența împotriva copiilor? Răspunsul dat de un specialist la...
Newsweek
Casa de Pensii, obligată să schimbe formula de recalculare pentru un pensionar cu grupe. Ia bani mai mulți
Digi FM
Cum arată corveta livrată de Turcia României. E prima navă de luptă nouă care se alătură flotei în peste 30...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Stomacul meu se mănâncă singur". Bryan Johnson, milionarul care vrea să trăiască până la 160 de ani, a...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Cine e actrița considerată revelația din "Odiseea". Tom Holland și Matt Damon, în rolurile carierei
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...