Germania preia pentru îngrijire bolnavi de coronavirus din Italia și Franța

Data publicării:
Michael Kretschmer presedinte land saxonia
Michael Kretschmer Foto: Alamy / Profimedia

Şase persoane infectate cu noul coronavirus în Italia vor fi internate în spitale germane, a anunţat luni ministrul-preşedinte al landului Saxonia, Michael Kretschmer (CDU), în contextul în care Germania a luat deja în îngrijire medicală bolnavi din Franţa, relatează AFP, preluată de Agerpres.

„Cred că este un semn foarte, foarte important că noi îi sprijinim şi, de asemenea, îi ajutăm pe ceilalţi atunci când putem face asta”, a declarat Michael Kretschmer într-o conferință de presă.

Cei şase pacienţi a căror stare nu a fost precizată vor fi transportaţi cu avionul spre spitale din Dresda şi Leipzig, cele mai mari oraşe ale acestui land situat în fosta RDG.

Michael Kretschmer a precizat că a răspuns la o solicitare a guvernului italian.

„Am discutat cu mai mulţi medici şi ne-au spus că au capacitatea” de a acorda îngrijire acestor pacienţi, în timp ce numărul morţilor din Italia a depăşit pragul de 6.000. Liderul conservator nu a precizat când vor ajunge aceşti bolnavi în Germania.

Potrivit agenţiei germane de ştiri dpa, care nu-şi citează sursele, opt pacienţi italieni vor fi internaţi în spitale din Germania.

La sfârşitul săptămânii trecute, alte trei landuri germane, din vecinătatea frontierei franceze, au anunţat că au luat în îngrijire medicală bolnavi infectaţi din Franţa, în special din regiunea Grand Est, puternic afectată de pandemie.

În Germania, potrivit institutului de supraveghere sanitară RKI, circa 22.700 de persoane au contractat virusul, care a făcut 86 de morţi.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri