Video Germania și România se implică pentru ca Moldova să nu fie destabilizată de Rusia, spune Friedrich Merz

Data actualizării: Data publicării:
Cancelarul german Friedrich Merz, în timpul conferinței de presă cu președintele României, Nicușor Dan. Foto: Profimedia
Cancelarul german Friedrich Merz, în timpul conferinței de presă cu președintele României, Nicușor Dan. Foto: Profimedia

Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită oficială în Germania, a susţinut o conferinţă de presă împreună cu cancelarul german, Friedrich Merz. Ambii au discutat despre buna relaţie dintre cele două ţări, dar şi despre întârirea cooperării în plan economic şi al industriei de apărare. De asemenea, s-a discutat despre continuarea ajutorului oferit Ucrainei, dar și Republicii Moldova, pentru ca aceasta din urmă să nu fie destabilizată de Rusia. Unul dintre subiectele de discuție dintre cei doi a fost parcursul european al Moldovei.

În intervenția sa din conferința de presă, cancelarul german a subiliniat că „Europa se confruntă cu provocări istorice. Vom reuși să le depășim doar printr-o prioritizare”, a spus cancelarul german.

„România și Germania sunt parteneri strânși și din punctul de vedere al politicilor de securitate pentru alianța transatlantică. Țara dumneavoastră joacă un rol important grație poziției sale importante pe flancul estic”, i-a spus șeful Guvernului german președintelui României.

„Din acest motiv intenționăm să ne unim forțele și mai puternic în domeniul industriei armamentului. Împărtășim același punct de vedere referitor la modul în care evaluăm războiul de agresiune rus în Ucraina prin care se încalcă dreptul internațional, încercăm să sporim presiunile asupra Rusiei și să sprijinim Ucraina pentru a duce într-o bună zi Moscova la masa negocierilor”, a spus Friedrich Merz.

Cancelarul german a precizat că Berlinul și Bucureștiul își coordonează punctele de vedere, inclusiv în ceea ce privește Republica Moldova.

În opinia sa, în acest moment este important ca Moldova să se apropie de Uniunea Europeană și să nu fie destabilizată de Rusia.

„Ne cordonăm, în ceea ce privește țara vecină, Moldova, punctele de vedere, suntem parteneri ai platformei pentru Moldova, o platformă inițiată împreună, iar în aceste luni decisive contribuim împreună pentru ca Moldova să nu fie destabilizată de Rusia, conlucrăm strâns pentru ca Moldova să se apropie din ce în ce mai mult de Uniunea Europeană”, a declarat cancelarul Merz.

Președintele României, Nicușor Dan, a dat asigurări, într-o postare pe X, că a avut o întâlnire „foarte bună cu cancelarul federal german”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Întâlnire foarte bună cu cancelarul federal Friedrich Merz @bundeskanzler. Planul nostru de acțiune comun semnat astăzi este o expresie clară a angajamentului nostru politic de a aprofunda dialogul politic și cooperarea, în special în domenii economice precum apărarea, industria prelucrătoare, energia și noile tehnologii.  Vom continua să ne coordonăm acțiunile în cadrul UE și NATO și să sprijinim Ucraina și Republica Moldova, inclusiv în procesul lor de integrare europeană. Suntem recunoscători pentru sprijinul acordat de Germania în procesul nostru de aderare la OCDE. Apreciem rolul central pe care îl joacă comunitatea română din Germania și minoritatea germană din România în societățile noastre”, a scris Nicușor Dan pe X..

 

Editor : Marina Constantinoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Cine e viitoarea soție a lui Alexandru Nazare. E cu 16 ani mai mică decât el și nu e străină de lumea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Delia, în costum de baie și cizme lângă piscina de acasă. Nonconformismul ei a stârnit reacții: "Ador tot ce...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Pamela Anderson, într-o rochie cu spatele gol și crăpătură până la șold. A strălucit la New York, la 59 de ani
Adevarul
Noua atracție din Grecia. Turiștii au ocazia să înoate cu porcii
Newsweek
Puterea de cumpărare a pensionarilor a scăzut cu 15% în doi ani. Pensionarii au pierdut 425 lei la pensie
Digi FM
Văduva și copiii lui Steve Irwin îi duc dorul: "Familia noastră și-a pierdut supereroul". 20 de ani de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Păcăliți de inteligența artificială. Studiu: cum ne "umflă" ceasurile smart caloriile
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Actorul care nu ar mai lucra niciodată cu Sharon Stone. De ce a refuzat să o sărute în ultimele scene din...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță