Grecia renunţă la restricţiile COVID-19 pe durata sezonului turistic

Data publicării:
Turiști la o terasă de pe insula Mykonos din Grecia
Turiști la o terasă de pe insula Mykonos din Grecia. Foto: Profimedia

Grecia a anunţat miercuri că restricţiile pandemice, precum purtarea măştilor în spaţii interioare şi certificatele COVID-19, vor fi ridicate pe toată perioada turistică estivală, autorităţile urmând să ia în considerare reintroducerea lor în septembrie, informează Reuters.

Numărul cazurilor de contagiere cu coronavirus din Grecia a scăzut în ultimele săptămâni, autorităţile înregistrând marţi 15.000 de infectări şi 64 de decese. La o populaţie de 11 milioane, aproximativ 72% dintre locuitori sunt complet vaccinaţi.

Sezonul turistic estival, vital pentru Grecia, începe de obicei după Paştele ortodox, marcat anul acesta la 24 aprilie, scrie Agerpres.

Grecia se aşteaptă la un număr mare de vizitatori în acest an, autorităţile estimând venituri ce ar putea atinge 80% din cele din 2019, un an record, înainte ca pandemia să frâneze călătoriile.

Ministrul Sănătăţii, Thanos Plevris, a declarat că decizia de a relaxa restricţiile a fost "bazată pe date epidemiologice şi sugestii din partea experţilor".

De la 1 mai până la 31 august, nu va mai fi necesară prezentarea certificatelor de vaccinare anti-COVID-19 sau de trecere prin boală pentru accesul în spaţii interioare sau deschise, cum ar fi restaurantele. Autorităţile iau de asemenea în considerare ridicarea cerinţei de prezentare a certificatul digital al UE privind COVID pentru a intra în această ţară.

În plus, purtarea măştilor în spaţii interioare nu va mai fi obligatorie de la 1 iunie, iar elevii se vor întoarce la cursuri după vacanţa de Paşte fără a mai fi nevoie să prezinte regulat teste negative.

Plevris a precizat că toate măsurile vor fi reevaluate în septembrie.

Grecia, una dintre cele mai populare destinaţii turistice din sudul Europei în sezonul estival, a atras peste 33 de milioane de vizitatori în 2019, majoritatea din Marea Britanie şi Germania. Industria turismului reprezintă aproximativ o cincime din economia elenă, iar una din cinci persoane este angajată în acest domeniu.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât timp lucrează efectiv un parlamentar. Tot ce trebuie să ştii despre funcţia din Parlament
Digi FM
Ce se întâmplă cu concertele Holograf de zilele viitoare, după moartea lui Mugurel Vrabete. Trupul lui va fi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Piesa României la Eurovision 2026, catalogată "periculoasă" și "iresponsabilă". De unde a pornit scandalul
Film Now
Andrea Bocelli, după declarațiile controversate ale lui Timothée Chalamet: „Sper să-și schimbe perspectiva...
Adevarul
Un avion Ryanair a fost sechestrat după ce compania a refuzat să plătească 900 de euro despăgubiri unui...
Newsweek
Consiliul Fiscal, mesaj dur: Pensia anticipată, eliminată. Vârsta de pensionare crescută. Când se va întâmpla?
Digi FM
Demi Moore, parcă din ce în ce mai slabă. Actrița a stârnit reacții: "Doamne, este tot Hollywoodul pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
E mai sănătos să bei apă rece sau apă caldă? Iată ce spune un specialist
Digi Animal World
A adoptat un motan și a crezut că i-a salvat viața. După trei ani a aflat că riscă 300.000€ amendă și...
Film Now
Nicole Kidman, dezgustată să-l sărute pe Alexander Skarsgård pe platourile „Big Little Lies”. Gestul făcut de...
UTV
Liviu Vârciu reacționează după ce Lucian Mitrea a povestit că l-a găsit în pat cu Andreea Bănică