Video Greta Thunberg a fost arestată în Londra, în timpul unei manifestații pro-palestiniene

Data publicării:
Demonstrators in the Ministry of Oil and Energy
Activista pentru mediu Greta Thunberg. Foto: Profimedia Images

Activista suedeză Greta Thunberg a fost arestată marți, 23 decembrie, la Londra, în timpul unei manifestații pro-palestiniene, a anunțat grupul Defend Our Juries, relatează Reuters.

Thunberg a fost arestată în temeiul Legii privind terorismul pentru că a afișat o pancartă în care își exprima sprijinul pentru prizonierii legați de Palestine Action, o organizație interzisă de guvernul britanic, a declarat Defend Our Juries.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Un purtător de cuvânt al City of London a declarat că două persoane au fost arestate pentru că au aruncat vopsea roșie pe o clădire.

„Puțin mai târziu, o femeie de 22 de ani a sosit și ea la fața locului”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției într-un comunicat. „Ea a fost arestată pentru că a afișat un obiect în sprijinul unei organizații interzise, încălcând secțiunea 13 din Legea privind terorismul din 2000.”

Defend Our Juries a declarat că a vizat clădirea deoarece era utilizată de o firmă de asigurări care, potrivit lor, furniza servicii filialei britanice a firmei israeliene de apărare Elbit Systems.

Amintim că, în noiembrie, Greta Thunberg a primit interdicție de a intra în Veneția timp de două zile și o amendă de 150 de euro după ce a turnat vopsea verde în Canalul Mare al orașului, în cadrul unei acțiuni de protest.

Citește și:

Greta Thunberg acuză trupele israeliene că au agresat-o în timpul captivității. „Eram într-o stare de șoc”

Greta Thunberg a folosit fotografia unui ostatic israelian pentru a denunţa tratamentul „crud” aplicat prizonierilor palestinieni

Editor : A.M.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Ziua tratează bolnavi de cancer, iar în weekend pilotează avioane. Povestea impresionantă a unei tinere de 27...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Sore, siluetă armonioasă în costum de baie, în vacanța din Turcia. S-a distrat cu fiica ei în parcurile...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Regretul lui Cillian Murphy după ce a jucat cu Sam Neill în „Peaky Blinders”: „Mi-a plăcut să lucrez cu el, e...
Adevarul
Cât ar putea scumpi noua taxă UE carburanții. Calculul pentru un șofer cu Dacia Logan
Newsweek
Cupoanele de pensie au 5 culori diferite. Ce semnifică fiecare? Care îți „garantează” o pensie mai mare?
Digi FM
Caniculă în București și 13 județe, apoi vijelii și ploi torențiale. Cum se schimbă vremea în weekend...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Al șaselea simț despre care aproape nimeni nu vorbește. Cercetătorii spun că ar putea influența și sănătatea...
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
Brad Pitt are doi frați despre care se vorbește foarte rar. Cu ce se ocupă, de fapt, Doug și Julie
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...