Gruparea Stat Islamic, prima reacţie după uciderea a trei americani în Palmira

Data actualizării: Data publicării:
palmira siria
Foto: Profimedia Images

Gruparea Statul Islamic a transmis că uciderea personalului Pentagonului american în oraşul antic Palmira din Siria a fost o „lovitură” pentru forţele americane şi facţiunile armate siriene care se opun acesteia, într-un prim comentariu public cu privire la incident, transmite Reuters

Doi soldaţi ai armatei americane şi un interpret civil au fost ucişi sâmbătă, când un atacator a ţintit un convoi al forţelor americane şi siriene în Palmira, înainte de a fi împuşcat mortal, a declarat armata americană. Trei soldaţi americani au fost răniţi. 

Într-un articol publicat, joi, pe Telegram, Statul Islamic a acuzat Statele Unite şi aliaţii săi din Siria că au format un front comun împotriva sa. A folosit un limbaj religios pentru a prezenta atacul ca un moment decisiv menit să risipească îndoielile susţinătorilor săi, dar nu şi-a asumat în mod explicit responsabilitatea. 

Preşedintele american Donald Trump a calificat incidentul drept „teribil” şi a promis represalii.  

Ministerul de Interne al Siriei a anunţat că a arestat cinci persoane suspectate de legături cu atacul armat, descriind atacatorul ca fiind un membru al forţelor de securitate siriene suspectat de simpatie faţă de Statul Islamic. 

Ministerul a declarat că unităţile de securitate din Palmira au efectuat arestările în coordonare cu forţele coaliţiei internaţionale. 

Siria a cooperat cu coaliţia condusă de SUA împotriva Statului Islamic. Statele Unite au trupe staţionate în nord-estul Siriei, ca parte a unei campanii de zece ani împotriva grupului, care a controlat mari părţi din Siria şi Irak între 2014 şi 2019. 

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Virgil Ianțu, reacție fermă după ce imagini de la un banchet de clasa a VIII-a au devenit virale: „Unde sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Christina Aguilera, seducătoare într-o rochie din piele cu un decolteu amețitor. Arată impecabil după ce a...
Film Now
Justin Theroux și Nicole Brydon Bloom au devenit părinți. „Suntem atât de fericiți”. Reacție dulce a fostei...
Adevarul
Decizie istorică a Înaltei Curți privind TVA. Explicațiile consultantului fiscal Gabriel Biriș
Newsweek
Ministrul Muncii, dat afară din guvern de Bolojan. Ce se întâmplă cu pensiile? Vești rele pentru pensionari
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Creierul începe să se dezvolte diferit la fete şi la băieţi încă dinainte de naştere, au constatat oamenii de...
Digi Animal World
E o rasă adorată, dar controversată. Un veterinar susține că buldogul francez „ar trebui interzis”
Film Now
A murit Patrick Muldoon. Actorul cunoscut din „Days of Our Lives” și „Melrose Place” avea 57 de ani
UTV
Mihaela Rădulescu rupe tăcerea despre relația cu Felix Baumgartner în plin scandal cu familia lui. „Doi...