Guvernul din Franța pregăteşte reguli anti-Covid până la sosirea vaccinului: "Va trebui să trăim cu virusul mult timp"

Data actualizării: Data publicării:
Restrictii în Franta
Franța este una dintre cele mai afectate țări din Europa de pandemia de Covid-19 Foto: Profimedia Images

Premierul Franței anunță că Guvernul lucrează la câteva reguli de respectat o perioadă îndelungată, pentru a împiedica răspândirea pandemiei de Covid-19. "Va trebui să trăim cu virusul mult timp",  spune Jean Castex. 

"Atât timp cât nu vom avea vaccin, trebuie să oferim perspective asupra regulilor jocului", a declarat Jean Castex, potrivit AFP, citat de Agerpres.

Premierul Franței a prezentat recent strategia până la sfârşitul lui 2020, dar lucrează de asemenea şi la perioada de după, posibil până în vară.

"Există o certitudine: adunările festive, de familie, în săli de petrecere nu se vor putea relua mult timp. De asemenea, barurile şi restaurantele, care se numără printre locurile de contaminare puternică, nu vor putea fi redeschise de la 1 decembrie, spre deosebire de magazinele de jucării, de exemplu", a detaliat el.

Premierul a declarat că este posibil, dacă tendinţa de scădere uşoară a numărului de cazuri de coronavirus se confirmă, să fie luate măsuri de relaxare de la 1 decembrie "strict limitate la magazine" şi pe baza unui protocol înăsprit.

În lunile următoare, în schimb, "telemunca va continua, pe baza unui echilibru care trebuie găsit în companii pentru a se evita o situaţie de totul sau nimic", a adăugat Castex pentru Le Monde.

Luni, laboratoarele Pfizer, din SUA, şi BioNTech, din Germania, au transmis ca vaccinul lor candidat este "eficient în proporţie de 90%" împotriva COVID-19, conform testării la scară largă a celei de-a treia faze, în derulare, ultima etapă înainte unei solicitări de omologare.

Însă guvernul francez rămâne atent. "Perspectiva unui vaccin e tot mai aproape. Există proiectul Pfizer, dar şi multe altele în faza de testare. Trebuie să ne pregătim, dar să rămânem în acelaşi timp prudenţi", a spus Castex, care a dat asigurări că "a securizat deja comenzile."

"Temerea mea este că francezii nu se vor vaccina atât de mult", a subliniat el.

Conform unui sondaj Ipsos publicat în septembrie, Franţa se situează printre ţările unde intenţia de a recurge la un vaccin este printre cele mai scăzute. Astfel, numai 59% dintre francezi ar dori să se vaccineze, comparativ cu media de 74% la nivel mondial.

Conform ultimelor cifre publicate vineri de autorităţile sanitare, numărul de pacienţi bolnavi de COVID-19 aflaţi la reanimare se stabilizează în Franţa, la puţin peste 4.900.

Numărul morţilor în Franţa a atins un total de 43.892 de la începutul pandemiei. De la începutul săptămânii, numărul zilnic de decese în spital oscilează între puţin peste 300 şi puţin sub 500.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a schimbat în averea lui Marcel Ciolacu după plecarea din Guvern. Câți bani are în conturi și ce datorii...
Digi FM
Scene halucinante la casa de marcat. Oana Zamfir, martoră la o discuție ireală: I-aș împușca pe toți
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez, moment de divă în balconul hotelului de la Paris. A făcut furori în ținute super decoltate...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sam Neill, o viață amoroasă tumultuoasă. Actorul a avut două căsnicii, și-a dat un fiu spre adopție și...
Adevarul
La ce facultate să dai admiterea, dacă vrei un salariu peste medie după absolvire: „Consecințele unei alegeri...
Newsweek
Parlamentul, aviz pozitiv pentru creșterea unor pensii. Trebuie depusă o simplă cerere să iei banii
Digi FM
Ada Galeș, mărturisiri dureroase după ce a pierdut o sarcină: „Rațiunea nu mai ajută cu nimic!” Anul trecut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
De ce acest teckel nu se atinge de mâncare imediat. Refuză să mănânce până când stăpâna lui face un gest...
Film Now
Ruptură definitivă în familia lui Brad Pitt. Cel mai nou gest al copiilor săi readuce în prim-plan tensiunile...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...