Guvernul Poloniei aprobă un proiect de lege ce introduce „contracte de coabitare” pentru cupluri, indiferent de sex

Data publicării:
cuplu
Foto: Profimedia

Guvernul polonez condus de prim-ministrul Donald Tusk a aprobat marţi un proiect de lege care introduce 'contracte de coabitare' pentru cuplurile care locuiesc împreună, indiferent de sexul acestora, o măsură de recunoaştere a uniunilor de acelaşi sex într-o ţară majoritar catolică şi una din cele mai restrictive din UE în materie de drepturi pentru persoane LGBT, transmite Reuters.

Tusk, care a preluat guvernarea în 2023 cu promisiunea de a răsturna politicile ultraconservatoare criticate de Bruxelles, nu a reuşit să livreze reforme în ce priveşte dreptul la avort şi drepturi pentru persoane LGBT.

Aceste reforme s-au lovit de rezistenţa partenerului de coaliţie conservator, PSL, şi de ameninţările de veto a doi preşedinţi succesivi, apropiaţi de partidul naţionalist de dreapta Lege şi Justiţie (PiS), care a guvernat anterior.

'Mergem în parlament cu un proiect de conciliere pentru care credem că există o majoritate în camera inferioară şi în cea superioară', le-a declarat reporterilor Katarzyna Kotula, responsabila guvernamentală cu problemele de egalitate, după o şedinţă de guvern.

Proiectul de lege ar permite ca două persoane, indiferent de sexul lor, să semneze un 'contract de coabitare' la un birou notarial. Contractul ar acoperi drepturi de locuinţă, pensie alimentară, acces la informaţii medicale şi asigurare medicală, concediu de îngrijire, declaraţii fiscale comune şi deduceri comune de taxe.

Textul nu legalizează însă căsătoriile între persoane de acelaşi sex, care rămân interzise.

Guvernul proeuropean Tusk speră că domeniul de aplicare limitat al proiectului îi va asigura aprobarea de către preşedintele conservator Karol Nawrocki.

Asociaţii LGBT şi-au exprimat frustrarea, dar au recunoscut că măsura ar putea fi singura cu şanse de a fi adoptată de parlament.

'Acesta nu este un moment de triumf. După doi ani de guvernare a lui Donald Tusk, coaliţia de guvernământ a elaborat, în sfârşit, o propunere comună', a transmis Campania împotriva Homofobiei, într-un comunicat emis după publicarea proiectului de lege.

'Acesta nu este proiectul pentru care luptăm de ani de zile. Este un răspuns slab la aşteptări mari şi singurul care, în situaţia actuală, poate oferi un sentiment de securitate', au adăugat activiştii.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Cum a ajuns Messi să se pozeze cu bebelușul Lamine Yamal în 2007. Cei doi se înfruntă acum în finala CM 2026
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bănică se mândrește cu felul în care arată în costum de baie la 48 de ani: "Nu încerc să păcălesc...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sacrificiul pe care Matt Damon nu îl va mai face niciodată pentru un rol: „Nu este ceva ce voi repeta”
Adevarul
Cazul care a divizat Italia: bijutier condamnat „pe viață” pentru că a împușcat doi tâlhari după un jaf. Apel...
Newsweek
Pensionar la 60 ani, 35 ani munciți. Cu ce penalizare iese la pensie? Cât pierde la pensionarea anticipată?
Digi FM
"Glezna mea este încă ruptă". Lindsey Vonn continuă cea mai dificilă cursă din viața ei, la cinci luni după...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
„Dumnezeule, făceam asta când eram niște copii”. Charlize Theron, cuvinte dulci despre unul dintre actorii ei...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...