Hackerii care au atacat cea mai mare conductă de petrol din SUA ar fi primit o recompensă de 5 milioane de dolari

Data publicării:
o cisterna de petrol in fata unui depozit al familiei colonial
Compania Colonial a fost vizată de cel mai mare atac cibernetic asupra unei conducte petroliere din istorie. Foto: Profimedia Images

Colonial Pipeline, operatorul celei mai mari conducte de petrol din SUA, ar fi plătit hackerilor din gruparea DarkSide o recompensă de 5 milioane de dolari după atacul cibernetic de săptămâna trecută, informează BBC.

Compania a fost lovită de un atac de tip ransomware în weekend și operațiunile sale au fost oprite timp de cinci zile, perturbând alimentarea cu carburanți în SUA.

CNN, New York Times, Bloomberg și Wall Street Journal au scris, citând surse, că a fost plătită o recompensă hackerilor care au derulat atacul.

Vineri, gigantul tehnologic japonez Toshiba a anunțat că divizia sa europeană, cu sediul în Franța, a fost atacată cibernetic de aceeași grupare.

Colonial Pipeline a anunțat că își va relua operațiunile miercuri seară, dar a avertizat că ar putea dura câteva zile până când alimentarea va reveni la normal.

În urma atacului de săptămâna trecută, alimentarea cu carburanți a avut de suferit pe întreg teritoriul SUA. Prețurile au crescut, iar mai multe state au declarat stare de urgență.

Conducta de 8.900 de kilometri transportă zilnic 2,5 milioane de barili - 45% din necesarul de benzină, motorină și kerosen de pe Coasta de Est.

Prețurile carburanților au crescut miercuri, în timp ce șoferii s-au așezat la cozi pentru a-și umple rezervoarele, în a șasea zi de la atacul cibernetic. Prețul mediu pentru un galon de benzină (3,78 litri) a atins 3 dolari, cel mai ridicat nivel din octombrie 2014.

Inițial, compania Colonial Pipeline anunțase că nu intenționează să plătească recompensa cerută de hackeri.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri