Foto Hamas a predat cadavrele celor mai tineri ostatici israelieni. Cine sunt Shiri Bibas și cei doi copii ai săi, ce au devenit „un simbol”

Data publicării:
Shiri Bibas și copiii săi.
Shiri Bibas și copiii săi. Foto: X: arhiva familiei

Hamas a predat, joi, cadavrele a patru ostatici israelieni, fiind pentru prima dată când gruparea eliberează prizonieri decedați după 7 octombrie 2023. Printre acestea sunt cadavrele lui Shiri Bibas, care avea 32 de ani când ea, împreună cu fiii ei Ariel, de 4 ani, și Kfir, de 9 luni, au fost răpiți din casa lor din Kibbutz Nir Oz, din sudul Israelului, de militanții conduși de Hamas, în urmă cu mai bine de 16 luni, informează Reuters

Vehiculele Crucii Roșii au plecat de la locul predării în Fâșia Gaza cu patru sicrie negre, care fuseseră așezate pe o scenă. Fiecare sicriu avea o mică fotografie a ostaticilor.

Hamas a predat cadavrele celor doi băieți și pe cel al mamei lor, Shiri Bibas, împreună cu trupul neînsuflețit al unui al patrulea ostatic, Oded Lifschitz, în temeiul acordului de încetare a focului din Gaza, încheiat luna trecută cu sprijinul Statelor Unite și cu medierea Qatarului și a Egiptului.

Foto: Profimedia Images

Într-o scurtă declarație video, prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat că joi va fi „o zi foarte dificilă pentru statul Israel. O zi supărătoare, o zi de durere”.

Sute de oameni s-au adunat în frigul iernii înaintea predării de la Khan Younis, în sudul Gazei. Militanți Hamas înarmați, în uniforme negre și de camuflaj, au patrulat zona.

Un militant a stat lângă un poster cu un bărbat care stătea deasupra unor sicrie învelite în steaguri israeliene. În loc de picioare, bărbatul avea rădăcini de copac în pământ, sugerând că pământul aparține palestinienilor. Pe afiș scria „Întoarcerea războiului = Întoarcerea prizonierilor voștri în sicrie”.

„Shiri și copiii au devenit un simbol”

Kfir Bibas avea doar nouă luni când familia sa, inclusiv tatăl lui, Yarden, a fost răpită în Kibbutzul Nir Oz, una dintre comunitățile de lângă Gaza care au fost invadate de atacatorii conduși de Hamas pe 7 octombrie 2023.

Hamas a declarat, în noiembrie 2023, că băieții și mama lor au fost uciși într-un atac aerian israelian, însă decesele lor nu au fost niciodată confirmate de autoritățile israeliene și chiar și în ultimul moment, unii au refuzat să accepte că au murit.

„Shiri și copiii au devenit un simbol”, a declarat Yiftach Cohen, un locuitor din Nir Oz, unde aproximativ un sfert din locuitori au fost uciși sau răpiți în timpul atacului din 7 octombrie. „Încă mai sper că sunt în viață”.

Yarden Bibas a fost returnat într-un schimb anterior de ostatici din februarie, însă familia a declarat în această săptămână: „călătoria lor nu se încheie” până când nu vor primi confirmarea finală a ceea ce s-a întâmplat cu băieții și cu mama lor.

„Ne trezim într-o dimineață dificilă. O dimineață care intensifică atât cruzimea dușmanilor noștri, cât și războiul nostru împotriva lor până când vor fi distruși de pe fața pământului”, a declarat ministrul israelian de finanțe, Bezalel Smotrich, într-o postare pe platforma socială X.

La locul predării a fost agățat un afiș de mari dimensiuni, care îl înfățișează pe Netanyahu ca un vampir stând deasupra imaginilor cu cei patru ostatici. „Criminalul de război Netanyahu și armata sa nazistă i-au ucis cu rachete ale avioanelor de război sioniste”, se putea citi pe acesta.

Foto: Profimedia Images

Verificări de ADN

În urma predării, rămășițele vor fi mutate în sicrie acoperite cu drapelul israelian, iar un rabin al armatei va oficia o scurtă ceremonie. Acestea vor fi apoi duse în Israel la institutul național de medicină legală pentru a fi identificate, un proces care ar putea dura câteva ore sau chiar câteva zile.

Abia după identificare se va face un anunț oficial al morții lor și va avea loc o înmormântare.

Predarea marchează prima restituire a cadavrelor în timpul actualului acord și este de așteaptat ca Israelul să nu confirme identitatea acestora până când nu vor fi finalizate verificările ADN.

Acordul fragil dintre cele două părți a intrat în vigoare la 19 ianuarie. Netanyahu s-a confruntat cu critici din partea aliaților săi de coaliție de extremă dreaptă pentru că a acceptat acest acord, despre care unii israelieni consideră că recompensează Hamas și lasă grupul militant în Gaza.

Cu toate acestea, mai multe sondaje au arătat un sprijin larg în rândul publicului pentru încetarea focului, iar mii de israelieni au ieșit în stradă pentru a cere guvernului să respecte acordul până când toți ostaticii sunt returnați.

Israelul a declanșat războiul în Fâșia Gaza după atacul condus de Hamas, care a ucis aproximativ 1.200 de persoane, conform bilanțului israelian, iar alte 251 au fost răpite. Potrivit autorităților sanitare palestiniene, campania militară israeliană a ucis aproximativ 48.000 de persoane și a lăsat Gaza, dens populată, în mare parte în ruine.

Ostatici vii 

Predarea cadavrelor de joi va fi urmată de returnarea a șase ostatici în viață sâmbătă, în schimbul altor sute de palestinieni, care ar trebui să fie femei și minori reținuți de forțele israeliene în Gaza în timpul războiului.

În cadrul acordului de încetare a focului, Hamas a fost de acord să elibereze 33 de ostatici în schimbul a aproape 2.000 de prizonieri și deținuți palestinieni, în prima fază a unui acord menit să deschidă calea spre încheierea războiului din Gaza.

Până în prezent au fost eliberați 19 ostatici israelieni, precum și cinci thailandezi care au fost returnați în cadrul unei predări neprogramate.

Negocierile pentru o a doua etapă, care ar trebui să cuprindă returnarea celor aproximativ 60 de ostatici rămași, dintre care se crede că mai puțin de jumătate sunt în viață, și o retragere completă a trupelor israeliene din Fâșia Gaza pentru a permite încetarea războiului, ar trebui să înceapă în zilele următoare.

Cu toate acestea, perspectivele unui acord rămân incerte, ambele părți având opinii diferite despre viitoarea guvernare a Fâșiei Gaza, despre care Israelul a afirmat că nu poate fi condusă nici de Hamas, nici de Autoritatea Palestiniană susținută de Occident.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cele 5 oraşe strategice din România. Harta mobilității militare, pe aici s-ar putea deplasa rapid trupele NATO
Digi FM
Simona Halep, primul mesaj după apariția de la Wimbledon alături de Dorin Mateiu, presupusul ei iubit. Fanii...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu a slăbit 10 kilograme într-o lună. Dieta pe care o urmează și băutura pe care o consumă în fiecare...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Tu ești fericirea!” Sofia Vergara, spectaculoasă în costum de baie roșu. Și-a sărbătorit ziua de naștere pe...
Adevarul
Viața controversată a împărătesei despre care cronicarii au scris cele mai scandaloase povești
Newsweek
Anunț îngrijorător de la Casa de Pensii: Unul din doi pensionari are probleme cu pensia. Despre ce e vorba?
Digi FM
Eva Herzigova, nuntă după 25 de ani de iubire. S-a căsătorit cu tatăl copiilor ei într-o ceremonie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Sandra Bullock crede că Nicole Kidman e "liberă, sălbatică și aventuroasă", exact ca personajul din filmul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...