Igor Munteanu, despre dosarul transnistrean: Contextul nu prevestește o reintegrare după regulile stabilite de Chișinău

Data actualizării: Data publicării:
42130541_10214837434547373_4155057873044373504_o
Foto: Facebook

"Trebuie să înțelegem cu toții că acest conflict a fost conceput de Rusia pentru a bloca dezvoltarea Republicii Moldova și de a istovi prin înfometare construcția fragilă a statului RM, de la declarația sa de independență", susţine fostul ambasador al Republicii Moldova în SUA, Igor Munteanu. Fondator al inistitutului IDIS Viitorul, acesta candidează pe listele blocului reformist ACUM la alegerile parlamentare din 24 februarie. Un scrutin considerat crucial din perspectiva evoluţiilor pe care le-ar putea cunoaşte dosarul tranasnistrean.

49213447_10215593491968336_7366185821096902656_n
Foto: Facebook

"Constatarea mea este că Parlamentul Republicii Moldova este izolat și împins pe un teren secundar în procesul de reglementare, fiind adus în față doar în cazurile în care anumiți actori politici doresc să imprime contactelor ”dintre părți” o anumită bombastică politică. De regulă, unii dintre mediatori consideră că este normal să existe contacte stabilite între Parlamentul RM, organism legitim al Republicii Moldova și organele neconstituționale, dar reprezentative pentru regimul secesionist de la Tiraspol – ceea ce susține idea unei echivalențe, pe care regimul de acolo o exploatează în scopul solicitării unei recunoașteri iminente pe plan internațional", a declarat Igor Munteanu, într-un interviu acordat Laboratorului pentru Analiza Conflictului Transnistrean (LACT).

"Se întâmplă acest lucru pentru că mai multe autorități naționale au planuri și idei cu totul trăsnite și contradictorii cu privire la ce scopuri își propun să implementeze", subliniază fostul ambasador al Chişinăului la Washington, care oferă câteva exemple: "Astfel, Ministerul de Externe (MAEIE) promovează rezoluții la ONU de retragere a trupelor rusești din regiunea transnistreană, în timp ce vama permite autorităților secesioniste să recepționeze material cu destinație militară, vagoane cu echipament militar din Federația Rusă și tehnică cu multiple destinații, care ajută acestor trupe militare rusești să-și exercite scopul de acțiuni. Guvernul RM susține valabilitatea unor documente emise de către pretinsele autorități de la Tiraspol, iar trupele de interne ale regimului secesionist răpesc cetățeni ai RM și îi transportă sub escortă pe sub nasul pacificatorilor ruși de la Tighina. În timp ce Biroul Politici de Reintegrare (BPR) adoptă fără crâcnire textul unor protocoale promovate de OSCE, mai multe ministere de ramură semnalează că autoritățile separatiste continuă politica de intimidare și hărțuire a colectivelor de pedagogi și copiii din școlile cu predarea în limba română, împiedică circulația liberă a cetățenilor Republicii Moldova, și nimic din aceste semnale nu împiedică oficialii responsabili de politicile de reintegrare să stopeze ori să adapteze protocoalele susmenționate la contextul social-politic, care nu prevestește o reintegrare după regulile stabilite de Chișinău."

Continuarea - AICI

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri